Așa cum promisese, profesorul de atletism Rodion ,antrenor de top la clubul  „Alert”,  îl sună pe fostul său coleg de facultate din Coasta de Fildeș.

• -Salut amigo! La telefon Rodion, mereu campion.
• – O, ce surpriză! Credeam că voi, românii sunteți săraci rău și nu vă permiteți să sunați la destinații îndepărtate.
• -Te-ai ajuns, Pedro! Ai uitat repede ce bună era pâinea cu zahăr? Glumeam. Nu te supăra. Conducerea Clubului chiar a găsit un sponsor pentru vizita mea de lucru. Sper că nu ai uitat gustul țuicii de prune, pe care o degustam după ce adormeau ceilalți colegi din cameră.
• – Eram tineri, Rodion! Nu-i vorbă, că eram și foarte arătoși. Mai ales eu!
• -Tot lăudăros ai rămas, Rodi!
• Mulțumesc pentru acceptarea vizitei. Voi rămâne doar vreo trei zile. Am de lucru. Dacă secretele tale costă, te rog să-mi trimiți un e-mail. Mai faci și tu bani de țigări. Hasta la vista! 
• Pentru mine, Coasta de Fildeș este Costa de Marfil. 
•           Rodion era bucuros nevoie mare și foarte emoționat. Intră în biroul directorului sportiv în care fuseseră convocați toți membrii stafului tehnic . Parametrii de performanță erau greu de atins în situația de după pandemie. Scăzuse rezistența la efort, iar sincronul respirației cu alergarea accelerată se făcea greu. Chemat la această întâlnire tehnică, Rodion trebuia să noteze toate sugestiile și întrebările ce avea să le pună omologului său din Costa de Marfil.
• Plecarea fusese stabilită în ziua de joi , cu un avion de linie. Biletul dus-întors costase 1800 de dolari. Erau prevăzuți și bani pentru cadouri care să stimuleze bunăvoința gazdelor din Costa de Merfil.
•         Rodion își petrecu ziua de miercuri printre studii de specialitate referitoare la problemele de viteză ,100,200 și 400 de metri.
• Ziua trecu repede. Pe seară se întâlni cu lotul de viteziști, mulți dintre ei foști campioni naționali și balcanici. Le ceru și lor părerea cu privire la tehnicile alergării pe distanțe scurte.
•       Noaptea fu scurtă. La ora 4 trebuia să fie la aeroport. Cursa pentru Costa de Marfil ( Coasta de Fildeș) decola de obicei exact la 6 și trei minute.
• Îmbarcarea fu fără probleme. În prima jumătate de oră, avionul se cam legănase, dând emoții celor 180 de pasageri. Totul reveni la normal Comandantul aeronavei era o mulatră cam de 30 de ani. Copiloți erau un român și un jamaican. Stewardesele erau din Franța. Erau foarte frumoase și elegante. Ținuta oficială le punea în valoare siluetele și eleganța mișcărilor. Rodion era fascinat de tot ce i se întâmplă. Mai zburase pe distanțe scurte cu avioane utilitare în care puteau fi văzute și rațe și gâște duse la piață de precupeți.
•           După servirea micului dejun, Rodion adormi, răpus de emoția ultimelor zile. Se visă la campionatele mondiale de atletism. Atleții Clubului „Alert” ieșiseră primii la toate categoriile. Rodion fusese invitat să accepte funcția  de președinte al Federației Internaționale de Atletism. Refuză politicos propunerea onorantă, cerând o mică amânare pentru a-și consulta soția. Zâmbea în somn fericit. Cineva îi atinse mâna și repeta încet:„Monsenior”!     Era una din feranțuzoaicele stewardese. Se făcuse ora prânzului și se servea masa. Se dezmetici, cerându-și scuze. Nu prea îi era foame. Ceru mai întâi ceva de băut. Pofta de mâncare îi reveni. Mai avea vreo trei ore de zbor. Își propuse ca să nu mai doarmă. Oboseala îi trecu instant. Aștepta febril reîntâlnirea cu Pedro. Oare îl va recunoaște? 
• Pentru a trece timpul mai repede își propuse să vadă un film de acțiune. Apăsă la întâmplare pe play. Ecranul se umplu de avioane de luptă. Schimbă canalul și selectă un film cu imagini din Egipt. Privi în jos pe aripă. Nu se vedeau decât norii. Înălțimea la care zbura 
•  era cam de 8000 de metri. Era un cer senin nesfârșit. Ultimele ore treceau greu. Devenise nerăbdător. Nu se plictisise, dar voia să-și revadă cât mai repede colegul de facultate.
•         Comandantul navei anunță pasagerii să se pregătească de aterizare. Toți își puseră centurile de siguranță și ascultau cu maximă atenție ultimele instrucțiuni.
• Rodion uitase numele aeroportului pe care va va ateriza. Pedro îl va aștepta cu Lamborghini și îl va duce în capitală, un oraș al cărui nume l-a notat ca să nu-l uite. Capitala Coastei de Fildeș se numește Vamoussoukro. După prima zi de ședere, totul i se va părea mai simplu.
•             Se concentrase prea mult pe ce va fi și nici nu a simțit momentul aterizării. Se făcură toate procedurile, astfel că momentul coborârii din aeronavă mai fu amânat vreo 15 minute. Ajuns pe scara de coborâre, Rodion rămase blocat la vederea sutelor de aeronave care decolau și aterizau. Trăia o experiență unică.
•      Va urma!
•       VASILE LEFTER , MEMBRU UZPR
• –