CLINICA DE GHEAȚĂ ( 13).Roman foileton

          Avionul pentru Coasta de Fildeș ateriză cu două minute întârziere. Rodion se uită prin hublouri , încercând să vadă persoanele care așteptau. Nu știa că de aici pasagerii sunt îmbarcați într-un autocar și duși vreo doi kilometri până la terminalul unde se verificau pașapoartele și se ridicau bagajele. Cei care așteptau, prieteni sau rude, nu aveau acces în zona oficială. Prea mulți  nu erau în sala de protocol. Formalitățile se desfășurau meticulos. Cu două zile înainte aici avusese loc un act terorist dejucat operativ de forțele de securitate.

    Rodion păși în sala de protocol , privind atent la cei care așteptau pe Pedro nu-l văzuse de ani buni. Cu siguranță s-a schimbat. Și el se maturizase. 

Luă loc pe un scaun și aștepta să fie reperat. Timpul trecea greu. Sala de așteptare se goli repede. Majoritatea revederilor erau unde familie. Îmbrățișări scurte și perechi-perechi pasagerii plecau grăbiți cu rudele sau prietenii. Rodion rămase singur. Colegul lui Pedro nu venise. Era descumpănit. Știa adresa din capitală, dar lucrurile se complicau. Aeroportul era cam la 30 de kilometri de oraș. Se gândi să încerce un telefon. Numărul se formase imediat și soneria telefonului se opri brusc. Din ușile batante ale sălii de așteptare se auzi un strigăt:
-Hola!, Rodion! Que tal?
Instant, Rodion strigă și el emoționat:-
-Hola! Hola ,Pedro!

         Colegii de la Academia de Educație Fizică Și Sport se îmbrățișară lung, bucuroși de revedere.
               Pedro îl luă de braț pe Rodion ca pe timpuri când mergeau la una mică pe Moșilor. Vorbeau amândoi odată, nerăbdători să afle ce se mai întâmplase de când au terminat masteratul.  În ciuda traficului infernal, Pedro se strecura admirabil printre sutele de mașini ale capitalei, îndepărtatei Coasta de Fildeș

      Locuia într-o zonă de parcuri, la doi pași de clubul de atletism la care lucra. Amândoi fură de acord să meargă a doua zi la club și să discute probleme care țin de randamentul atleților în condiții de efort maxim.

      Frumoasa limuzină opri în dreptul unor porți uriașe, acționate cu telecomandă digitală. Un claxon scurt și în cadrul portalului de intrare într-un adevărat palat își făcu apariția zâmbind o doamnă suplă într-o superbă rochie de zi.  Rodion rămase fără cuvinte. Era chiar Ionela Pantazi, fosta lor colegă de grupă, gimnastă de top. Rodion habar nu avea că cei doi au devenit soți. Ionela fusese la un turneu în Jamaica. Acolo i s-a pierdut urma. Pedro a luat-o direct din concurs. Ionela le ieși în întâmpinare. îl salută amical pe Rodion  și-i aminti de escapadele pe care cei trei le făceau pe munte, mai ales la Poiana Brașov, unde aveau cele mai multe cantonamente. Norocul musafirului Rodion era că soția a avut grijă să-i pună în bagaje cadouri cu grad mare de acoperire, pentru toate categoriile de vârstă. 

         Pedro, insinuă, ironic, că prea stau mult la intrare. Se vede că le-a fost tare dor de vremea primei tinereți. 

Cum trecu pragul, Pedro fu întâmpinat de doi băieți frumoși ca mama lor, cam de 14-15 ani, cu o tavă de protocol cu pahare de șampanie. Lucrurile se precipitau. Vizitatorul se simți obligat să desfacă și el cadourile. Adusese tablouri, icoane, cărți și…sarmale, celebrele sarmale românești pe care și Pedro și Ionela le cunoșteau de la mama lui Rodion, trăitoare într-un mic sat vrâncean. De la Mama Oana învățase să facă sarmale și Ionela Pantazi.
Băieții primiră câte o rachetă de tenis, un fileu și mingi.

         După consumarea momentului dedicat darurilor, Ionela îi invită în sufragerie, servindu-le specialități locale și băuturi alese.
 Cina se desfășură într-o atmosferă cordială, cu glume bine alese. Copiii Ionelei și ai lui Pedro erau fascinați de această prietenie de peste mări și țări.

     Va urma!

     VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR