A fost o seară calmă și sensibilă. Rodion, Pedro și Ionelia și-au amintit de anii studenției. Au retrăit atmosfera ciudatelor reuniuni tovărășești de la Casa Studenților la care veneau cei mai săraci, studenți și studente. Băieți mulți, fete puține! Ca să acopere slaba prezență a fetelor se convenise ca în timpul dansului să atingi pe umăr un băiat, urmând ca acesta să-ți cedeze fata la dans. Era puțin jenant, dar fiecare voia să strângă în brațe o domnișoară. Se mai practica și „damen-tangou”, dans la care trebuia să invite fetele. Asta da democrație!
       Rodion aștepta febril a doua zi. De fapt pentru asta venise.
Pe la miezul nopții, toată lumea se retrase la culcare spre nemulțumirea celor doi adolescenți ai gazdelor. Pentru ei, ce povesteau părinții și musafirul era fascinant. Nu pricepeau cum vine asta cu schimbarea partenerului în timpul dansului. Auziseră ei de „dansul măturii”, dar asta era altceva. Plini de întrebări, se culcară ți ei. Mai aveau două zile în care mai puteau afla câte ceva din obiceiurile îndepărtatei Românii.

       Noaptea fu scurtă. Ionelia făcuse deja cafeaua și dădu deșteptarea prin clopotul din sufragerie. Pedro era cel mai mahmur. Își cam pusese mintea cu țuica de prune , de care îi fusese dor după atâția ani de când n-o mai gustase. Sorbi mecanic două cești de cafea fără zahăr și își reveni. Înainte de micul dejun, se retrase în sala de forță pentru a-și face programul de menținere a condiției fizice.
La ora 7,30 se servi micul dejun , bogat în fructe și sucuri.
       Micul dejun se încheie în 30 de minute. Sala de atletism era undeva la marginea orașului. Pedro  era punctual , enervant de punctual. Nici atleților nu le era permis să întârzie. Curioasă de modul în care Rodion va reacționa la vederea dotărilor, Ionelia se hotărî să asiste și ea alături de musafir. Soțul nu prea era încântat. De fiecare dată avea emoții când soția sa era de față. Pentru a nu crea o situație neplăcută se prefăcu bucuros s-o știe în sală, mai ales că și ea era o expertă în ceea ce privește pregătirea organismului pentru efort.

     Nu întâmplător, optase pentru o grupă de 12 viteziști. Câte ceva știa și el despre clinica de gheață din orașul de munte în care trăia Rodion. Citea pe internet ziarele principale care apar în Romania. Era la curent cu școala de atletism a fostului coleg Rodion, pe care nu-l putuse întrece niciodată la proba de 100 metri plat. Pierdea întotdeauna câteva zecimi de secundă la start. Odată se gândise să-l lase și pe Pedro să câștige. Ceilalți colegi de grupă îl avertizau de fiecare dată:
-Rodi, să nu trișezi! Fii mereu mai bun ca Pedro!
 Lamborghini se strecură elegant prin mulțimea de mașini. Pedro era un șofer experimentat. Ajunse la timp.
Limuzina opri în fața unor porți impunătoare. Deasupra era o firmă mare: „Clubul de atletism Pedro și ai lui”. La asta nu se aștepta Rodion. În sinea lui era puțin egoist. El nu reușise o asemenea investiție. Invidia îl părăsi repede. Era mândru că a avut un asemenea coleg și prieten.
Coborâră toți din elegantul Lamborghini. Rodion îi cuprinse de umeri pe Ionelia și Pedro  și, emoționat le adresă în spaniolă un sincer Felicidades! Gazdele fură profund mișcate de acest gest plin de dragoste și-i mulțumiră și ei tot în spaniolă:

– Muchas gracias, buen amigo!
       Prin amprentă intrară în curtea pavată cu marmoră, semn de prosperitate. De la două megafoane performante se auziră un salut-surpriză.
-Hola! Bienvenido, Rodion!
      Intrară în sala cu aparate pentru momentul de încălzire. Sportivii erau deja aliniați. Era ora 10 fix. Începea antrenamentul campionilor!

     Va urma!

VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR.