Zborul din Coasta de Fildeș până la București a fost deosebit de obositor pentru Rodion. De la aeroport l-a luat fiica cea mare. Acasă, întreaga familie îl aștepta cu o masă festivă. Băuturi –aperitiv aduse el, primite cadou de la Pedro. Scoase din valiza de voiaj mici atenții: albume, șepci, tricouri, sticluțe cu eșantioane de parfum etc.

         Nu-i venea a crede că, în sfârșit, este lângă ai săi.  Soția îl sorbea din priviri și-l avertiză că nu-l va mai lăsa niciodată să plece fără ea.
Înainte de a începe să mănânce, Rodion spuse câteva cuvinte la care se gândise tot drumul:
-Dragii mei, familia mea dragă! Zilele acestea mi s-au părut o veșnicie. Prietenul meu din studenție și fosta mea colegă de grupă, Ionelia, au fost niște gazde de nota zece. Cei doi băieți ai lor nu s-au dezlipit de mine. Mă tot întrebau cum este în România. Le-am promis că la anul îi aștept pe toți la noi.
-Dar vom merge și noi la ei, nu-i așa, tată?
– Cu siguranță!   Acum, poftă bună!
         Masa dură puțin. Rodion era după un drum lung și a doua zi va merge la Centrul de Antrenament , unde era așteptat de toată suflarea sportivă. Toți, sportivi și antrenori, erau curioși să vadă cu ce noutăți s-a întors liderul lor din Costa de Marfil.

      Somnul managerului și antrenorului Rodion fu agitat. Oboseala zămislea monștri. În vis , avionul de linie se prăbușea deasupra Alpilor. Piloții îndemnau pasagerii să se roage la Ra, zeul soarelui la egipteni. Pe de altă parte, stewardesele dansau goale, ispititor, invitând la dansuri satanice pe amărâții de călători. Când toată lumea din avion urla de frică sau cânta de bucurie, unul dintre călători se ridică și porni spre cabina piloților. Fără altă discuție , intră în cabină, rosti niște vorbe ciudate, trase puternic de manșă și uriașa pasăre de metal , scârțâind din încheieturi, își opri picajul, se redresă și începu să gliseze larg. Oamenii își făcură cruce și se țineau disperat de centurile de siguranță ale fiecărui scaun. Rodion visă că o femeie îmbrăcată în zale îl săruta de zor, încercând să-l dezbrace. Rezistă greu ispitei, împingând hotărât arătarea. Gemea în somn și murmura  Raia, Raia.

Auzindu-i gemetele din camera de jos, soția se sperie la început. Realiză că Rodi are un coșmar. Îl trezi în etape, cu delicatețe. Acesta scoase niște sunete nearticulate și se întoarse pe partea cealaltă.
        Deșteptătorul sună ca de obicei la ora 6. Ar fi vrut să mai doarmă. Știa însă că e așteptat.
      Deschide laptopul pentru a citi eventualele mesaje. Erau multe. Încercă să aleagă pe cele mai importante.
Unul din mesaje îl invita la un depozit să-și ridice două criosaune, donație de la sponsorul lui Pedro.
Un alt mesaj, destul de lung, îl invita la un dialog pe tema primirii de asistență în ceea ce privește terapia prin frig. I se păru interesant și îl parcurse în întregime. Era un mesaj oficial, cu antet, ștampilă și semnătură. Merită să fie consemnat:
         Către Clubul de Atletism Sprinter, domnului profesor-manager Rodion Ghinea.
               Am aflat despre dorința dumneavoastră de a spori performanța atletică prin mijloace moderne, care să valorifice cuceririle medicinii. Interesul dumneavoastră pentru terapia prin frig ne-a bucurat. Vă punem la dispoziție cele două criosaune plătite de celebrul atlet Pedro Antonini.  V-am putea sprijini în exploatarea lor, dar ne-am gândit la ceva cu bătaie lungă reciproc avantajos. Clinica noastră are ca obiect de cercetare tocmai terapia prin frig. Suntem 12 savanți și dispunem de 12 criosaune de înaltă tehnologie. Am putea realiza un lucru nemaipomenit. Recuperarea-experiment a sportivelor de la Sprinter s-ar putea face gratuit în clinica noastră. Savanții noștri își vor putea face observațiile pe același subiect în linie orizontală și verticală. În oraș ni s-a creat o imagine falsă, cum că am răpi oameni de pe stradă pentru a-i folosi drept cobai. Dumneavoastră sunteți printre puținii care știți cum se face terapia prin frig.
Vă rugăm să reflectați la propunerea noastră și să ne contactați l a telefon 2314657809 pentru a stabili un contact direct.

     Profesorul Rodion fu uimit de această oportunitate aflată atât de aproape. Chiar  azi îl va suna pe Pedro și îi va cere părerea.
Se făcuse deja târziu și trebuia să plece la Centru pentru a informa colectivul director asupra noutăților.

Își bău repede cele două cafele. Mașina Centrului de Atletism era deja la poarta casei din Măgura 111.

     VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR.