Se făcuse ora 8 și șoferul Centrului încă nu apăruse. Rodion mai așteptă un sfert de oră și îl sună. La celălalt capăt al firului nu era nimeni. Mai formă o dată numărul binecunoscut. De data aceasta răspunse un bărbat a cărui voce părea necunoscută.
-Sunt  Rodion, directorul Clubului „Sprinter”.
-Șefule, , ți-am recunoscut vocea, dar nu te pot ajuta cu nimic. Acum sunt angajat la Clinica de Gheață pe un câștig incomparabil cu cel pe care mi-l dădeai tu, Rodioane.
-Ai spus Rodioane? Ne tragem de șireturi, șofer obraznic! Ai uitat că nu aveai nici după ce bea apă acum zece ani când ai ieșit din pușcărie? Măgarule, nerecunoscător!
– Rodioane, te dau în judecată. Am bani pentru avocați. Noii patroni îmi oferă de zece ori mai mult decât îmi ofereai tu, parcimoniosule!
-Lichelele nu au onoare. Puteai să mă anunți, tinichea sunătoare!
-Mașina e în parcare și are cheile în contact. Am primit o mașină  hibrid.
-Nu mă interesează noul tău statut, pui de curvă refuzată la casare!
-Vei răspunde în instanță  pentru asemenea calomnii.
-Îți mai amintești vorba noastră cu Vladimir Ilici?
-Am uitat-o. Și nici nu mă interesează.
-Ascultă și ține minte. Sunt ultimele cuvinte pe  care ți le mai adresez:  Mă uit la fruntea ta îngustă, la ochii tăi bulbucați, la gura ta stâmbă și plin de respect îți spun : „Du-te-n mă-ta!”

Auzind aceste vorbe de ocară, Celestine îi trase telefonul de la ureche. Rodion turba de supărare. La ora 8 coborî în parcare. Nu mai șofase de multă vreme. Se hotărî să plece mai devreme. Dimineața, circulația era intensă. Oricum, într-o oră ajunge la sediul Clubului Sprinter. Rezervorul mașinii era aproape gol. Mai avea doar o linie. Va trebui să facă plinul. Stația de benzină era la doi pași. Nu era aglomerat. Plăti cu cardul. Ieși din zona stației și viră spre dreapta. Deși știa bine drumul, puse totuși GPS-ul.
De pe drum își sună preparatorul fizic. Nu voia să mai piardă încă o zi de antrenament. Profesorul Atodiroaie avea telefonul închis. Formă numărul nutriționistului. La fel! Ton de ocupat! Începu să se enerveze.  La Club, se instalase debandada.
Un lucru era cert: Nu va mai pleca nicăieri în plin sezon competițional.
Mașina înainta greu pe bulevardul pe care se circula bară la bară.
Întâlnirea cu cei de la Clinică era programată pentru ora 10. Rodion își făcuse conștiincios temele, fiind hotărât să puncteze mai ales în zona de performanță. Va accepta orice propunere menită să readucă atleții la standardele de odinioară.

Opri la intrarea principală a Clubului. Acționă telecomanda,  dar porțile rămaseră închise. Mai încercă o dată. Nimic. Trase mașina într-un cvartal și coborî neliniștit din autoturism. Sună la poarta mică. După câteva secunde în vizor apăru un cap rotund cu șapcă galbenă. Începu un dialog kafkian:
-Ce dorește ,domnul?
– Domnul dorește să i se deschidă poarta.
-Care ar fi argumentația?
– Aici e Clubul meu de atletism. Lucrez de o sută de ani aici.
– Domnul vrea să fie ironic. Acest Club împlinește o sută de ani în 2100.
– Cetățene! Îți arde de glume?
– Nici vorbă.
– Unde sunt sportivii mei?
– Care sportivi?
– Viteziștii!
– Am să întreb Bosul. Poate știe dumnealui ceva.
– Cine e Bosul?
– Ei asta e bună! Cine nu a auzit de Aristide, inimă de gheață?
– Domnule, îmi deschizi poarta casei mele?
-Numele și prenumele. Ocupația. Cine v-a convocat și în ce problemă?

Cap de bombă deschise puțin poarta, părând mai cooperant. Rodion avea în minte un plan. Să se strecoare înăuntru alergând spre biroul său. Gestul brusc al lui Rodion îl surprinse pe Cap de tinichea. Îi fu imposibil să-l ajungă din urmă pe intrus. Rodion fusese la rândul său vitezist.

Totul era de coșmar. Ajunse la fostul birou. Încercă să intre, dar ușa metalică era închisă. Nu mai înțelegea nimic. După câteva secunde, ușa se deschise fără zgomot. La biroul său de lucru se instalase Aristide. Acesta vorbi primul:
– Aș putea să te arestez, domnule Rodion! Ai bruscat paza fără să ții cont de avertizările acesteia.
– Bine, dar aici este proprietatea mea.
– Greșit! A fost, poate vreți să spuneți!
– Sun la Poliție.
– Nu te sfătuiesc. Vor veni ei să te ancheteze. Ani de zile ai ținut aproape sechestrați niște tineri care primeau doi bani pentru performanțele lor. Am cumpărat totul. Imobile și mobile. Am făcut noi contracte pentru toți angajații. Le-am crescut salariile de 10 ori. Dacă vrei ,te pot păstra ca administrator.
– Sunteți draconici. Clinica de Gheață ascunde ceva și voi afla curând. Încă nu știți cine e Rodion.
Ba bine că nu! Un ratat universal Poți să pleci. Sper să ne vedem cât mai rar. Dacă îmi stai în cale, te voi strivi!

Rodion aproape că nu avu replică. Începea o luptă aprigă cu oamenii Diavolului.

Va urma!

Vasile LEFTER,  membru UZPR