Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Conacul Ghika – Polizu-Micșunești din Maxut, Arhiva personală.
Agata © 1994 – 2026 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Despre Conacul Ghika – Polizu-Micșunești din satul Maxut, comuna Deleni, județul Iași, referentul cultural Mihai Lungu mi-a vorbit într-un interviu realizat în anul 2010, în incinta acestuia.

– Domnule Mihai Lungu, care este istoria acestui conac și a familiei care l-a stăpânit?
– Clădirea inițială, mai mică decât cea actuală, a fost moștenită [și refăcută] de Constantin Ghika [căsătorit cu Sultana Bălăceanu și, apoi, cu Smaranda Niculescu Dorobanțu] de la tatăl său, Teodor Ghika [căsătorit cu Fenareta (Phenareta) Știrbey], care a construit-o între 1878 și 1887. Primii doi au avut trei fiice: Elisabeta [(Eliza/Lisette), măritată cu Paul Grecianu (Greceanu)], Ecaterina [decedată în timpul bombardamentului american de la București din 1944] și Alexandrina [(Adina), măritată cu Nicolae Polizu-Micșunești]. Ultima a moștenit conacul, pe care l-a stăpânit până în 1946, și a avut doi fii: Nicolae, mort în cel de-Al Doilea Război Mondial [fără a fi avut copii] și Gheorghe [(George), căsătorit cu Colette Blanc, decedat la Închisoarea Jilava], a cărui fiică, Irina Ioana [măritată cu Radu Don și, apoi, cu Cantemir Rișcuția, decedată în 2020, fără a avea copii], a revendicat și obținut conacul după 1990.

– Ce conținea domeniul?
– Proprietatea era alcătuită din moșiile Maxut și Pârcovaci [sat în orașul Hârlău, județul Iași], delimitate de moșiile Deleni și Hârlău, fiind constituită din 450 de hectare de teren arabil, peste 1.000 de hectare de pădure, 7 ha de vie, o livadă cu pomi fructiferi, un parc de 6 ha în jurul conacului, precum și iazurile Strâmbu și Gurguiata.

– Cum arăta, pe atunci, curtea boierească?
– Conacul a fost ridicat pe o colină, fiind conceput ca reședință de vară tip fermă, confortabilă și funcțională, având subsol, parter, etaj, mansardă, cerdac și terasă, cu un total de 19 încăperi. Existau alei pietruite, mărginite de trandafiri imenși, locuințele servitorilor și anexele gospodărești (beciul, grajdurile animalelor, hambarele pentru cereale, adăpostul trăsurii, magaziile pentru lemne și alte dependințe), iar, în partea de jos, un parc dendrologic alcătuit din aproape toate speciile de pomi cunoscuți la noi și altele aduse din străinătate.

– Ce contribuții au avut boierii în favoarea comunității locale?
– Pe lângă modelul de gospodărire pe care l-au reprezentat, ei au botezat copii, au cununat tineri și au ajutat familiile aflate în nevoie. Marele vistiernic Gheorghe Ghika și soția sa, logofeteasa Pulcheria [Pulheria] Balș [părinții lui Teodor Ghika], au construit bisericile din Pârcovaci [cu hramul Sfânta Împărăteasă Pulheria, între 1834 și 1837] și Maxut [cu hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, în 1842], la slujbele cărora membrii familiei participau cu regularitate. De asemenea, Pulcheria a ctitorit, între 1854 și 1858, Spitalul [Orășenesc] din Hârlău și a finanțat Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Adina Polizu-Micșunești („coana Polizoaia”, cum îi spuneau sătenii), care a administrat domeniul și a fost considerată „sufletul conacului”, făcea, la sărbători, o colivă mare cât masa și trecea pe la fiecare, dându-le, cu mâna ei, de pomană. [Din 2014, conacul și cele două biserici figurează în Lista Monumentelor Istorice].

– Ce personalități remarcabile ale epocii au fost aici?
– Veneau, adesea, în vizită unii dintre Brătieni, Ghikulești și Cantacuzini, cu care gazdele se înrudeau, diverși politicieni și scriitori, între care Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu și Păstorel [Alexandru Osvald] Teodoreanu, ce participau la aniversări și făceau conversații. În timpul refugiului Familiei Regale la Iași [1916-1918], au fost oaspeți ai conacului Regina Maria, Principele Nicolae și Principesa Ileana, iar, ulterior, Regina-mamă Elena.

– Ce soartă a avut domeniul după instaurarea regimului comunist?
– În 1946, întreaga proprietate a fost confiscată, iar familia – deportată în Bărăgan. Vasta bibliotecă și piesele de mobilier au fost distruse sau furate, iar părți din decorațiuni și elemente de arhitectură – smulse și aruncate. Conacul a servit, mai întâi, drept cazarmă pentru armata sovietică și, apoi, a funcționat ca sediu al C.A.P. și I.A.S. din localitate, iar, pe moșie, a fost înființată o stațiune de cercetare pomicolă, subsolul clădirii [fostă cramă, reabilitată în prezent] fiind transformat în depozit de mere. În 2005, după procese ce au durat mai bine de 14 ani, Irina Ioana Rișcuția a redobândit cea mai mare parte a posesiunii, iar, din 2006, timp de peste cinci ani, a refăcut parcul și a restaurat conacul, pe care l-a dotat cu obiecte recuperate și mobilă de epocă.

Florin Bălănescu