Născut la 21 septembrie 1948, în ,, oraşul academicienilor’’, aşa cum le este drag năsăudenilor să spună cu orice prilej,  scriitorul Ion Istrate vine în întâmpinarea cititorului, după alte cincisprezece cărţi tipărite, cu o nouă lucrare intitulată simbolic ,,Năsăud, dragostea mea !’’, apărută la Editura ,,George Coşbuc’’, Bistriţa, 2022, un titlu care sugerează nostalgia autorului pentru oraşul natal. Din cele 22 de texte cuprinse în această carte, adevărate bijuterii literare, aflăm importante informaţii referitoare la experienţele de viaţă ale autorului şi ale familiei sale, asociate unor regimuri politice de tristă amintire.  Sub forma  unei sinteze între istorie şi confesiune literară, autorul rememorează întâmplări, fapte  şi evenimente  petrecute în urbea năsăudeană, pe care le pune într-o strânsă armonie cu ficţiunea. Cartea se bazează pe o documentare profundă şi o cunoaştere amănunţită a istoriei locale. Structura compoziţională şi stilul folosit în prezentarea retrospectivă a evenimentelor dau lucrării de faţă un caracter memorialistic. Foloseşte un limbaj elevat, graţie pregătirii sale de specialitate şi talentului său literar. Structura frazei este bine închegată, fluentă şi se lasă uşor la citit. Are un verb cu multiple valenţe stilistice. Discursul narativ  se distinge printr-o remarcabilă capacitate de sinteză a elementului semnificativ.  Intimitatea rememorării, autenticitatea trăirilor, precum şi alte trăsături ale acestui gen literar înnobilează arta narativă a scriitorului. În povestirile acestui volum întâlnim episoade dramatice, felii din viaţa autorului şi a familiei sale, dar şi a altor personaje luate din toate categoriile sociale. Din conţinutul capitolului ,,Vivat, vivat  ! Să trăiască România Ungurească’,’am desprins faptul că tatăl scriitorului, George Istrate era neposan, iar mama sa, Victoria, sângeorzancă. Amândoi sunt cunoscuţi ca buni meseriaşi în prelucrarea pieilor. Căsătoria lor a avut loc în 1941, la Nepos, de unde erau originare şi două  personaje  de referinţă : Pompei Crăciun, secretar  cu propaganda  judeţenei PCR Bistriţa-Năsăud şi avocatul Lup, probabil Ioan Lup. Evenimentul care a creat marea dramă a românilor din această parte a ţării şi implicit a năsăudenilor, adică cedarea Ardealului în urma Dictatului de la Viena este conturat într-un şir de întâmplări, între care, una pare a fi ieşită din comun : paza stabilită de autorităţile maghiare, ca fiecare bărbat să stea pe rând noaptea în clopotniţa din turnul bisericii, pentru a urmări avioanele care trec deasupra oraşului. Protagonistul întâmplării din povestirea ,,Avionul de la miezul nopţii’’ este tatăl său, pedepsit pentru neexecutare cu închisoare, timp de o lună. Sunt amintitite apoi şi alte atrocităţi : maghiarizarea învăţământului şi a numelor româneşti, arderea cărţilor din biblioteca Liceului grăniceresc, Coşbuc împuşcat de pe soclul statuii şi altele. Semnificativă este şi povestirea ,,Năsăudul antisemit’’, prin care autorul arată că, năsăudenii au trăit întotdeauna în bună înţelegere cu evreii. Faţa hidoasă a armatei ,,eliberatoare şi civilizată’’ este o imagine falsă vehiculată multă vreme în manualele şcolare de istorie şi literatură. În realitate a fost barbară şi violentă. A urmat apoi tăvălugul dictaturii comuniste care a pus stăpânire pe destinele oamenilor. Ca fost elev al Liceului George Coşbuc, Ion Istrate îşi îndreaptă privirea spre instituţia care a contribuit la  formarea sa intelectuală. În galeria personalităţilor memorabile ale acestei şcoli este aşezat profesorul său de limba şi literatura română, Octavian Ruleanu, căruia îi face o frumoasă caracterizare : ,,Cu geanta sub braţ, purtând mereu pălărie, întotdeauna îmbrăcat elegant, în costumul croit dintr-o stofă care nu se găsea în comerţul socialist şi care nu fusese, evident, cumpărată pe ,,puncte’’, Octavian Ruleanu şoca târgul în care trăia … Cea mai de preţ lecţie  despre cultură am primit-o de la dascălul meu de liceu, ilustrul meu îndrumător, om pe care n-am apucat, poate, nici să-l cunosc, nici să-l cinstesc cum s-ar fi cuvenit, atunci când trăia’’. Modelul şi îndemnurile lui le-a preluat, devenind student al Facultăţii de Filologie din Cluj ,aşa cum el însuşi mărturiseşte : ,,Pot spune chiar, cu mâna pe inimă, că nicăieri în altă parte, în îndepărtata mea studenţie, la nicio altă disciplină nu m-am simţit mai împlinit, mai demn şi mai român ca la cursurile lui Romulus Todoran şi la seminariile lui Mircea Borcilă’’. Scrisă cu sufletul şi pentru suflet, din marea dragoste pentru Năsăud, cartea lui Ion Istrate este o confesiune plină de idei, pilde şi învăţăminte de care avem astăzi atâta nevoie. 

Mircea Daroşi