Controversatul caz al presupusului  fiu natural al Poetului Mihai Eminescu
Descoperirea/cercetarea locului real al mormintelor  avocatului Dumitru I. Mănăstireanu și  funcționarului fiscal Mihai (fost Ilie) I. Lăzăreanu.

Amiciție până dincolo de moarte între Profesionistul Legii  și Romanticul Taciturn.

(EXTRAS SUMAR)
       …Știut fiind faptul că rostul/rolul cercetătorului independent, din pură pasiune, care se respectă și, la rândul lui, își respectă cititorii, este acela de a semnala în mod obiectiv descoperirea/existența unor probe directe sau indirecte privind un anumit caz de interes public aflat în dezbatere și, apoi, de a lăsa pe seama experților în domeniu formularea unor concluzii pertinente (evident, niciodată finalizate), mă voi limita în acest sumar articol la punctarea câtorva elemente privind căutarile din arhive si teren legate de controversatul caz al așa-zisului urmaș al Poetului Mihai Eminescu.

       Din folclorul discuțiilor purtate cu cei de dinainte, în mod deosebit cu prof. Sergiu Manolache și cu prof. Ionel Bejenaru asupra familiei avocatului Dumitru Mănăstireanu, considerat de către unii drept apărător al interlopilor (de fapt, avea pledoarii redutabile, indiferent de cauză și de client) pentru că îl apărase, printre alții, pe celebrul bandit Gheorghe Coroi, am reținut doar că l-ar fi legat o strânsă camaraderie de acel interesant personaj Mihail (Ilie) I. Lăzăreanu, că erau îngropați ca vecini la Cimitirul Eternitatea  și că ar fi locuit în casa proprietatea dumnealui de pe str. Sălciilor, situată acum undeva între Popa Șapcă și Drumul Tătarilor.

        Acolo avea un domeniu întins, cu o grădină întinsă de legume, cu straturi superbe de flori, cu numeroși stupi de albine, cu pârâu și iaz cu pește, cu o crescătorie de păuni, fazani, ponei și cai de paradă, cu trăsurică, avea oameni la lucru, într-un cuvânt, ce mai,  familie de chiaburi în toată puterea cuvântului, drept  pentru care și autoritățile comuniste de după război au avut grijă și l-au luat în primire așa cum se cuvine pe avocat cu tot tacâmul de represalii, după tipicul noii orânduiri de sorginte sovietică.

        După o dificilă cercetare în registrele de cimitir, arhivele naționale, în presă și la Cimitirul Eternitatea, enigma celor două morminte a fost decriptată în bună parte cu ajutorul dnei Valica Mănăstireanu, soția nepotului Ștefan („nea Fănică”, fost subofițer polițist criminalist, pasionat de fotografii) al avocatului Dumitru Mănăstireanu. 

       Aflate în parcela 7 a noii organigrame a Cimitirului Eternitatea, localizarea mormintelor T 45 și X 50, deloc facilă, a fost posibilă prin corelarea alfanumerică a mormintelor cu cele ale fam. Braitenfeld, Divigilio de pe la 1910, apoi  Gângă, Lungu, Bîrsan, Călinescu, Hrițcu din lunile ianuarie-februarie 1944,  ancore în timp ale unei radiografieri estimative a poziției locurilor de veci.  Nu a fost deloc o misiune ușoară, și acum, post eveniment, după câțiva ani buni de căutări, încep să înțeleg și eu cât de cât de ce un distins scriitor din Turnu-Severin m-a botezat „vânător de comori eminesciene”, apoi o distinsă profesoară  din Suceava m-a denumit „detectiv istoric”, iar o altă distinsă doamnă, din Botoșani,  „fantoma cimitirelor”…

       Din proprietatea odinioară destul de extinsă a familiei avocatului, acum fragmentată între moștenitori sau vândută vecinilor, oglindă  în paragină a vremurilor de glorie definitiv apuse, doar fântâna părăsită și necurățată, adâncă de vreo 20 de m și cu apă puțină, se mai află la locul ei pe proprietatea de vreo 14  ari a dnei Valica Mănăstireanu…

       Fire comunicativă și deschisă, doamna a avut multe informații privind istoricul familiei soțului ei de la Alexandru / Alecu Mănăstireanu, socrul dumneaei, fiu al lui Dumitru, copie fidelă a avocatului, un om inteligent, amabil, cult, manierat,  lucrase pe la comisariat, apoi la TAPL (Trustul de Alimentație Publică),  și cu care s-a împăcat foarte-foarte bine. 

       Cei doi protagoniști ai acestei investigații erau originari din Cucorăni, respectiv Ipotești, ambii erau oameni școliți, fac precizarea că avocatul Mănăstireanu era cu vreo 5 ani mai în vârstă decât funcționarul fiscal la Primăria Botoșaniului, Ilie I. Lăzăreanu. 

       Părinții avocatului Dumitru Mănăstireanu erau Iordache și Ana, de la Cucorăni. Dumitru Mănăstireanu se naște pe 14 sept. 1872 și moare la 76 de ani, pe 14 noiembrie 1948…  Prof. Ionel Bejenaru (născut  pe 24 septembrie 1948  și stins din viață pe 7 mai 2013) vorbea despre acest avocat la procesul lui Gheorghe Coroi și îmi spunea că l-ar fi întâlnit personal, dar încă nu am reușit să localizez sursa confuziei, cel mai probabil, cum memoria ne joacă feste câteodată, l-a întâlnit pe Alecu, fiul avocatului. Pe 28 noiembrie 1876 am găsit consemnată și nașterea lui Nicolae Mănăstireanu, unul dintre frații martorului presupusului fiu al lui Eminescu.

       Conform relatării avocatului Dumitru Mănăstireanu (cel care l-a susținut în instanță pe Ilie I. Lăzăreanu pentru recunoașterea indirectă a acestuia ca fiu al Poetului), exista o strânsă prietenie între Harieta Eminovici/Eminescu și Ileana Lăzăreanu. Se prea poate ca aceasta din urmă să îi fi divulgat secretul despre adevăratul tată al fiului ei, desigur, dacă cei care au reluat spusele ei vor fost de bună credință. Printre alte fiice, Ana, apoi Sofiica, Maria, Elena, toate trei decedate în adolescență, Ileana a mai avut și două fiice, Hareta și Aglaia, botezate la fel ca surorile Poetului. De altfel, Ileana era chiar de vârsta Aglaei Drogli, ambele fiind născute prin 1852, fiind destul de posibilă și o înrudire îndepărtată. Ileana Lăzăreanu era, se pare, nepoată/fiică adoptivă a străbunicului meu patern, Ion Murariu-Gaftoneanu, și mamă a presupusului copil natural al lui Eminescu, Mihail Ilie I. Lăzăreanu.  

        Mihail (Ilie) I. Lăzăreanu se naște la Ipotești pe 19 iunie 1877 și a decedat la vârsta de 66 de ani pe  14 ianuarie 1944. A locuit la adresele din Botoșani: str. Lascăr Catargiu nr. 16  și  Calea Națională nr. 270, se pare, locuință ridicată personal.

        Menționez că sunt în cunoștință asupra faptului că subiectul despre care discutăm este unul extrem de spinos și că unii dintre căutătorii adevărului și-au exprimat păreri ferme pro sau contra privind chestiunea (încă) în discuție a existenței unui fiu natural al lui Eminescu. 

        În ceea ce mă privește, mă poziționez pe linia continuă, cea de echilibru, a dialogului civilizat, și admit onest că la ora actuală nimeni nu poate afirma că ar cunoaște cu certitudine cum au stat cu adevărat lucrurile, dacă Lăzăreanu va fi fost sau nu copilul Marelui Poet. 

       Totuși, ca simplă părere personală, dacă mi s-ar cere părerea la o discuție amicală, fără să îmi propun să influențez pe nimeni, înclin să cred că dovezile, evident, indirecte, îi dau petiționarului o brumă de îndreptățire, fie doar și pentru faptul că, odată declanșat procesul, prin 1927, după cei circa 50 de ani scurși de la nașterea lui Ilie I. Mănăstireanu, acesta și-a asumat riscul ca la dezbaterea problemei să apară săteni sau martori necunoscuți aflați în viață, inclusiv Matei Eminescu sau alte rubedenii.

       Nu cunosc ce impact juridic ar fi avut o eventuală schimbare de nume asupra recuperării părții de moștenire care îi revenea de pe urma părinților și fraților săi decedați din familia Lăzăreanu, dar, foarte probabil,  a știut ce face,  experiența mentorului și martorului  său avocat nu poate fi pusă la îndoială.

        În cererea sa, solicita doar schimbarea numelui din Ilie în Mihail, la fel cu cel al tatălui său, Poetul, așa cum era cunoscut de toată lumea încă din copilărie, iar argumentul schimbării era  punerea în acord cu realitatea a unei situații ceva mai aparte.  

      …Un nume la botez și un altul în acte pentru copilul acelei Ileana Murariu/Merticariu botezat de către Harieta… O controversă pe tiparul celei care însoțește adevărata zi de naștere a Poetului… Să fi fost numele de Ilie cel declarat de către Ghe. Eminovici (precizăm că Raluca murise pe 13 august 1876)  în amintirea fiului sau, Ilie, decedat de tânăr? 

       Apoi, o eventuală încercare a lui Lăzăreanu de a dobândi numele de Eminescu și recunoașterea sa ca fiu al Poetului ar fi fost un demers sortit eșecului în lipsa celor doi părinți, mai mult decât atât, cred, unul lipsit de miză pentru reclamantul Ilie I. Lăzăreanu, atât timp cât încă trăiau destule dintre rudele de sânge ale Poetului. 

       Ideea că, totuși, pentru gloria unei publicități ieftine ar fi deschis o acțiune în instanță pur și simplu dintr-o sfântă naivitate, din impulsul unui orgoliu copilăresc, fără să fi avut niciun temei și fără să își fi cântărit șansele de reușită, mi se pare ceva greu de luat în considerare, aici profesionalismul, puterea de convingere și onorabilitatea avocatului Mănăstireanu contravin acestei ipoteze.

       Mai mult, dacă nu vreun interes material va fi primat, cum, pe atunci, nici faima Poetului nu ajunsese la apogeu, aparent,  nici motivația unei asocieri de imagine cu acesta pe timpul vieții sau în posteritate nu prea pare să constituie mobilul acțiunii în instanță… 

       În condițiile respective, cu prea puținele dovezi existente, nici nu cred că ar fi fost de competența instanței să ia o asemenea hotărâre, și, de altfel, nici nu s-a solicitat acest lucru în întâmpinarea depusă  la judecătorie.

      Oarecum în contrast, am urmărit atent raționamentul cercetătorului I. D. Marin, contestatar al oricărei  posibilități ca acest Ilie I. Lăzăreanu să fi avut vreo legătură cu Poetul, apoi notez părerea cam pe același aliniament a dlui Ghe. Median, desigur și cea a dlui Nicolae Iosub care, cu ceva umor, face trimitere mai degrabă  la Gheorghe Eminovici sau la fiul său Nicolae, care se afla la conacul familiei, ca posibili tați ai copilului…

       Presupusul copil natural al lui Eminescu, (Ilie) Mihail I. Lăzăreanu, fiul lui Io(a)n Lăzăreanu și al Elenei (Ileana, nepoată,fiică adoptivă străbunicului meu și altor familii Murariu de la Cucorăni),  fiica lui Vasile Murariu-Merticariu și a Mariei. 

Ion și Elena au decedat în 1903, în tinerețea (fiu)lui Mihail Lăzăreanu, iar la momentul respectiv, atât cei patru bunici ai lui cât și o mare parte dintre frații/surorile sale erau de asemenea decedați, lucru care a contribuit în mod fatal la pierderea unor martori/informații/dovezi și la adâncirea misterului din jurul delicatului subiect.

       Străbunicul meu patern Ion Murariu-Gaftoneanu, cel care avea moară la Balta Murăreștilor pe Pârâul Luncii, pare să fi fost morarul din Cucorăni neidentificat de către A. Z. N. Pop și I. D. Marin în povestioara presupusului copil natural, Ilie/Mihail, al lui Mihai Eminescu și al frumoasei sătence blonde Ileana I. Lăzăreanu. Aceasta, fiica vărului (fratelui?) lui Ion Murariu, Vasile Merticariu (merticar- cel care lua altădată uiumul cu merticul, DEX) și a Mariei, era, se pare, slujnică în casa familiei Eminovici, acolo unde îngrijea de infirma Hareta (cea care i-a botezat mai toți copiii) și de mama Raluca, și, undeva pe parcursul vieții, după moartea părinților ei,  fusese o copilă crescută/adoptată de către străbunicul meu, care avea moară la marginea Cătămăreștilor din Vale. 

Am găsit că acest Ilie avea pământ moștenit de la tatăl lui la Cucorăni, că îi muriseră câteva surori, că la nașterea lui avea deja o soră, Ana, în vârstă de câțiva ani, că la deschiderea procesului de schimbare a numelui nu mai avea cine să-l recunoască drept fiu natural pentru că mai toată familia îi murise, și nici instanța nu avea cum să repare ceva fără depoziții orale și scrise, că o soră de-a lui avea numele de Hareta dat la 1884, pe când Hareta Eminovici, nașa lui, încă trăia. 

Și-a cunoscut bine mama (era tânăr când aceasta a murit, 1903) și, ducând lucrurile la extrem, nu pot să înțeleg de ce Ilie ar fi susținut public (și încă ar fi fost mândru de spusele sale, se pare) că aceasta l-ar fi conceput cu altcineva (fie el și Mihai Eminescu) decât tatăl Ion Lăzăreanu, evident, o lipsă crasă de respect față de mama sa, mai ales că nu avea niciun câștig, nici măcar de imagine, nefiind publicist, politician sau ceva similar. 

Faptul că Hareta îi boteza pe copiii familiei Ion și Ileana Lăzăreanu și, se pare, i-ar fi învățat ceva carte pe Ileana și pe copiii acesteia, demonstrează o legătură specială care ar fi trebuit să aibă în spate și altceva în afara unei prietenii dezinteresate ca între simpli vecini. Datorită infirmității pe care o avea de la câțiva ani, Hareta era aproape imobilizată și, cu multă trudă, se deplasa cu ajutorul unei proteze metalice. Mama Raluca a zăcut datorită bolii incurabile pe care o avea și, se pare, Ileana era servitoare/bucătăreasă în casa familiei Eminovici. Nimic surprinzător dacă Hareta și Ileana vor fi fost prietene și confidente, așa cum lasă de înțeles și Ilie Lăzăreanu, și avocatul Dumitru Mănăstireanu, ale căror afirmații în instanță, chiar luate cu multă prudență, vor avea darul să ne pună pe gânduri. Doar noi probe ar putea curma solomonic interminabilele discuții pe seama controversatului subiect, unul delicat, care împarte cercetătorii eminescologi în două tabere destul de echilibrate. Atunci se va mai dilua partizanatul, pe alocuri afișat ostentativ, cu accente ușor comice, al celor care susțin una sau alta dintre variante și balanța se va înclina vizibil de o anumită parte, dar nu definitiv, foarte probabil…

Anecdotic vorbind, simpla relatare a genezei acestei încâlcite povestiri va produce foarte greu efecte în ceea ce privește rezolvarea problemei paternității copilului Ilie/Mihai, dar, revenind cu picioarele pe pământ, pe baza cunoașterii lucrurilor, măcar îți poți forma câtuși de cât, o anumită părere. 

Matei Eminovici și-a luat numele de Eminescu (conform Buletinului Oficial nr. 168/1892), era născut pe 20 noiembrie 1856 și a decedat pe 12 decembrie 1929. 

Prin avocatul Dumitru Mănăstireanu, Ilie Lăzăreanu a deschis acțiunea în instanță undeva prin 1927 (dosar nr. 4924/1927) pe motiv că dintotdeauna a purtat numele de Mihail I. Lăzăreanu și nu de Ilie Lăzăreanu, apoi și din dorința de punere în acord a actelor cu realitatea. Matei Eminescu era pe atunci încă în viață, de nu vor mai fi fost și alți posibili martori care să confirme/infirme întreaga povestire. De ce ar fi intrat avocatul Dumitru Mănăstireanu, tam-nesam, fără a avea convingeri limpezi, în această veritabilă ruletă rusească din care putea ieși cu imaginea rău șifonată de la o simplă declarație a fratelui Poetului? Doar pentru o efemeră intrare pe ușa din spate în restrânsa confrerie din templul viitorilor eminescologi? Îmi aduc aminte destul de bine și de alte povestiri complicate din familia mea, și ce e intrigant, constat că se cam potrivește bruma de amintiri cu arhivele. 

În afara unei vecinătăți/intimități/amiciții destul de bine conturate între Ileana Murariu-Merticariu, nepoata străbunicului meu, și Hareta Eminovici, cea care ar fi fost nașă copiilor Ilenei, nu dețin alte probe precum că Ilie-Mihai ar fi fost într-adevăr copilul Poetului. Spun asta chiar dacă, probabil, cineva din umbră l-a ajutat să fie școlit la Pomârla unde nu avea vreun drept de înscriere cu bursă, într-o perioadă în care preotul de la Ipotești, Ioan Ursachi, se plângea că el nu îi poate plăti taxele fiului lui, Florentin, ca intern la școala lui Bașotă și îl reclamă pe acel Ilie Lăzăreanu, care, fără explicații, așa, din senin, beneficia de scutire… Neglijând detaliile pledoariei lui Dumitru Mănăstireanu („avocatul celor certați cu legea” – Ghe. Lazarovici) ca sursa unică de amănunte (el afirma că Eminescu se interesa de copil, că bătrânul Eminovici ar fi mușamalizat cazul, sau că Hareta îl recunoștea pe Ilie ca nepot cu numele de Mihai), nu cunosc de ce i-ar fi făcut acest favor directorul Samson Bodnărescu și consiliul administrativ al școlii presupusului/nedoveditului fiu natural al Poetului. Una peste alta, cu lumini și umbre, constatăm că enigma paternității acelui copil persistă confortabil chiar și după 145  de ani…

       …Trebuie   accentuat   faptul   că,  deși   i-a   fost   considerată   în   instanță   ca   fiind cumva îndreptățită solicitarea de a-și schimba certificatul de naștere corespunzător numelui solicitat, Mihail (Ilie) I. Lăzăreanu nu a fost totuși recunoscut vreodată în mod oficial drept fiul lui Mihai Eminescu. Calculele   și   presupunerile   referitoare   la   viața   Poetului   în   perioada   august-septembrie-octombrie 1876 nu produc certitudini, iar controversa rămâne în picioare.

       …Prietenia binecunoscută (conform relatarii avocatului Dumitru Mănăstireanu, cel care l-a susținut în instanță pe Ilie I. Lăzăreanu pentru recunoașterea acestuia ca fiu al Poetului) dintre Harieta Eminovici/Eminescu și Ileana Lăzăreanu (printre alte fiice, Ana, Măndița, apoi Sofiica, Maria, Elena, toate acestea trei decedate în adolescență, a mai avut și două fiice, Hareta și Aglaia, remarc, botezate la fel ca surorile Poetului), nepoată/fiică adoptivă a străbunicului meu și mama presupusului copil natural al lui Eminescu, Mihail/Ilie I. Lăzăreanu, precum și actul din care rezultă că străbunicul Ion Murariu și Ion Lăzăreanu se cunoșteau, întrucât apar ca martori la căsătoria lui Dumitru Gireadă cu Elena Cațichi, alături de Costache Crețu și Toader Ivan, sunt lucruri care ar trebui aprofundate. Știam de mic că l-am avut pe străbunicul dinspre tată „Ion Moraru” de la Cucorăniul cu Ipoteștii lui Eminescu, străbunic rudă cu cineva Lăzăreanu la care mergea tot neamul lui ca să le scrie acte, și așa s-a ajuns la acel înscris al meu pe o carte de istorie din copilărie deseori pomenită, Mihai Eminescu alături de Barbu Lăzăreanu. Acum sunt convins că Barbu Lăzăreanu era, de fapt, acel Mihail I. Mihail Lăzăreanu, bănuitul  fiu natural al lui Eminescu…

       …În Dosarul Parohiei Cucorăni nr. 11/1897 la filele 178/179, (7 aprilie 1901), preotul Ioan Ursachi întreabă într-un amplu document de ce băiatul lui, Florentin I. Ursachi, nu este primit la școala lui Bașotă de la Pomârla, în timp ce Dumitru Mănăstireanu și Ilie Lăzăreanu au fost admiși, sunt acolo ca „interni”. Menționez că, prin testamentul de la 1869, erau primiți doar copiii care pot dovedi cu act de naștere că sunt născuți la Pomîrla, Cucorăni și Lișna, proprietățile lui Bașotă. Restul plăteau și nu era puțină cheltuială pentru un țăran să-și trimită la școală odrasla. Dacă Eminescu și/sau Harieta, nașa lui Ilie Lăzăreanu, vor fi intervenit la bunul și statornicul lor prieten, directorul Samson Bodnărescu, ar fi avut acesta putere să îl scutească de taxe pe copil?

       …Ziarul local „Ştirea”, numărul din 28 iunie 1929, la comemorarea a 40 de ani de la moartea Poetului, a publicat un articol  despre fiul din flori al poetului cu o săteancă din Ipoteşti, ulterior căsătorită de către Ghe. Eminovici, se pare, cu un pădurar mai în etate. 

Ipoteza existenţei unui fiu al poetului Mihai Eminescu a apărut după descoperirea de către Augustin Z.N. Pop a articolului din ziarul botoşănean.

Aici era prezentat procesul prin care funcţionarul Ilie Lăzăreanu cerea instanţei să îi schimbe numele din Ilie în Mihail, aşa cum îl chema pe tatăl său natural. 

Martor îi era avocatul Dumitru Mănăstireanu, cu care ar fi copilărit la Ipotești şi care a susținut că Ilie Lăzăreanu era fiul poetului Mihai Eminescu şi se numea Mihail Lăzăreanu.
      …,,Mihai I. Lăzăreanu din Botoşani, str. Lascăr Catargiu No 16, şef de secţie la Administraţia Financiară Botoşani, născut în satul Ipoteşti, din comuna Cucoreni, a făcut cerere la Tribunalul Botoşani să i se rectifice actul său de naştere No. 38, din iunie 1877, şi anume: să se facă menţiune pe marginea registrului de născuţi pe acel an că numele său este acel de Mihail I. Lăzăreanu şi nu de Ilie Lăzăreanu, cum se află trecut. Motivul cererii sale este că, din eroare, s-a pus în actul său de naştere numele de Ilie, în loc de Mihail, căci chiar din botez, din mica copilărie în familie în satul său şi în celelalte acte de numire şi confirmare în funcţii, el a purtat mereu numele de Mihail I. Lăzăreanu, nu Ilie Lăzăreanu. Şi că ţine nu numai la regularea actelor sale, ci şi pentru satisfacerea unui sentiment de souvenir al trecutului să pună de acord actele cu realitatea”- fragment din respectivul articol.

       …Într-o interesantă însemnare trimisă unui amic, Lăzăreanu scria: „…de m-ar întreba cineva dacă aș vrea să mor, îi răspund anticipat: niciodată, dar să trăiesc fericit ca un Sfânt în veșnicie”.

        …Scriitorul Cristian Petru Bălan a scris despre Lăzăreanu: ,,Cunoscuţii lui spun că Mihail Lăzăreanu semăna destul de bine la ochi, la frunte şi la buze cu poetul, despre care le amintea tuturor cu mândrie că îi este tată, dar, mai cu seamă, îi semăna acestuia la fire, fiindcă ducea o existenţă meditativă, retrasă, fără prieteni, rămânând  toată viaţa burlac.”

        …„Contra voinței mele, soarta mi-a fost ca până în prezent să-mi petrec viața necăsătorit, singur ca un pustnic!” (Arhivele Statului, Botoșani, Dept. nr. 1, Dos. 153/1944, fila 320). În cererea din 7 aug. 1942 către Primăria Botoșani, înregistrată sub nr.18095/11 aug. 1942, prin care Lăzăreanu își retrage o cerere de ajutor de la primărie se vede scrisul caligrafic de om cu carte,  foarte asemănător cu scrisul Marelui Eminescu. (Ca și acesta, din diverse motive, nu a primit susținere dela autoritățile locale…) Cum, din zona casei sale,  actualul cartier Stejari, până la casa fam. Mănăstireanu de pe str. Sălciilor se putea ajunge pe jos într-un sfert de oră, nu e exclus să îi fi fost cumva de ajutor contra cost avocatului la întocmirea/transcrierea unor documente, iar acesta să fi fost liantul bunei lor relații… 

        …Destinul acestui Mihai (Ilie) I. Lăzăreanu se conturează ca fiind unul trist, cel al unui om profund nefericit și neînțeles, care a trebuit să-și poarte viața întreagă stigmatul singurătății, al unei interiorizări excesive, aproape de patologic, și al unei existențe modeste, foarte probabil măcinat de ideea obsesivă că este unicul urmaș al celui mai mare poet al neamului, așa cum se destăinuia cunoscuților și celor apropiați. 

         Mulțumiri regretaților prof. Ionel Bejenaru și prof. Sergiu Manolache pentru neprețuitul sprijin acordat la întocmirea acestui modest material. De asemenea, d-lui ing. Nicolae Iosub, d-lui prof. Ghe. Median, dnei Valica Mănăstireanu, dnei Anamaria Onofraș, dlui Iulian Coroblea, fiecăruia în parte și tuturor la un loc le transmit  un sincer… Vivat!

……………………………………………………………………………………………………………..

S.: Cu titlul de curiozitate, chestiune cu o infimă probabilitate de a se întâmpla, presupusul  fiu al lui Mihai Eminescu, Mihail (Ilie) I. Lăzăreanu, se naște în ‘77 (!), trăiește 66 (!) de ani și moare în  ‘44 (!)…
…Pe lângă faptul că numele de Eminovici și Lăzăreanu au același număr de litere, Poetul Mihai Eminescu se naște (neoficial, decembrie, cunoaștem controversa) în luna ianuarie și moare în iunie, iar Lăzăreanu,  taman invers,  se naște în iunie și moare în ianuarie…
…Simplă bizarerie demnă de o numerologie distractivă, dacă sunt adunate una câte una cifrele din data nașterii lui Mihail Lăzăreanu, 19. 06. 1877,  iese suma 39 ,  vârsta la care a decedat  Poetul!
…Dacă sunt adunate cele patru numere de câte două cifre din data morții lui Lăzăreanu, 14. 01. 1944, iese suma 78 –  dublul vârstei Poetului…
…Mai adăugăm și că, prin adunarea una câte una a cifrelor din data de 16. 06. 1889 (data reală a decesului Poetului), iese iarăși suma 39,  vârsta pe care o avea…

(Va urma) 

D. M. Gaftoneanu