Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
„Cu ce-i vrăjește oare pe toți, pământul Țării,/ De nu-l mai poate nimeni, de-a pururi a-l uita?”
- Această interogație melancolică o formula poetul latin Ovidiu în „Tristele”, volum apolinic, scris în exilul trăit în Dobrogea noastră.
- Elegia „Cea din urmă noapte la Roma” rămâne una din cele mai cutremurătoare stihuiri ale expatriatului căruia Împăratul Augustus îi poruncise ca în 24 de ore să plece de pe pământul Italiei.
- Răspunsul la întrebarea ce o formulează poetul pentru el însuși, îl putem afla privind și natura ambientală: furnicile, albinele, stolurile de aripate toamna. Vedem atașementul lor pentru mușuroiul clădit cu trudă, pentru stup și prisacă, pentru stolul din care fac parte.
- Dragostea de Țară la Oameni se naște din conștiința apartenenței la o structură: familie, apoi uliță, satul (orașul), iar în urmă, crescând, conștiința că aparții unui neam prin vorbire, printr-un spațiu de viețuire, o credință străveche, o istorie și o cultură.
- Nimic din Lume și Univers nu este solitar în mod absolut, ci aparține la ceva. unei Structuri existențiale. de la firele de iarbă (smerită „blană a Pământului”), până la planete, sisteme solare, galaxii și sisteme galactice.
- Nu înseamnă că iubirea de țară este un sentiment obligatoriu, precum nu este obligatorie niciun fel de iubire.
- Există oameni care se socotesc „cetățeni ai planetei”, încercând a se elibera de constrângerea apartenenței la spațiul unei țări. Dacă pentru unii e „Țara mea de glorii, /Țara mea de dor” (M. Eminescu), o celebritate ca Eugen Ionescu (n. 1909, la Slatina) refuza obstinat să pronunțe cuvântul România, numind-o doar „țara tatălui meu”.
- Iată, în schimb, ce notează concluziv criticul literar Alex Ștefănescu despre un poet ca Lucian Blaga:
- „Îndrăgostit de țara lui, poetul a evocat-o în versuri diafane, de o mare delicatețe,. Nimeni în literatura română, afară de el, nu a mângâiat cu o mână atât de ușoară chipul României.”
- Petre Țuțea declara în stilul său bombastic:
- „Fraților, dacă murim aici, în lanțuri și în haine vărgate, nu noi facem cinste poporului român, ci poporul român ne-a făcut onoarea să murim pentru el.”
- Aceasta nu l-a împiedicat mai târziu să spună, total dezamăgit: „Am suferit pentru un popor de idioți.”
- Ambele exprimări își au acoperirea în realitățile naționale, fiindcă și un Eminescu deziluzionat spunea adesea, interjecțional: „Neamul nevoii !!”
- Generozitatea interioară, propria sa lumină, îl făceau pe Nicolae Steinhardt să exulte cugetând la România:
- „Fericiți cei care s-au născut în acest paradis românesc;cei ce l-au privit cu ochii înlăcrimați; cei în vinele cărora curge sângele câmpurilor, dealurilor, munților și nu și-l smulg din sufletul lor, cei pe sufletul cărora și-a pus indelibila pecete.”
- Dacă după 1989 auzeai mereu „suspinele” multora că nu s-au născut „mai la vest” de spațiul românesc, dorul de țară avea să-și revină în albiiile normalității mai târziu, prin miile și milioanele de conaționali căutând în zările lumii o soartă mai bună ca acasă, dar căutând printre lacrimi chipul soțiilor, fiilor, părinților, celor dragi.
- Nu totul e codru verde pe lume, cum se vede din depărtare. Intrând, vom afla frunzele moarte ale anilor trecuți, ramurile uscate, desprinse din flanicii arbori…. Nu piere însă codrul din pricina lor, ci de drujbe și topoare.
- Tudor Arghezi și Nicolae Steinhradt mărturiseau cât de mult au iubit Elveția (primul), respectiv Belgia (al doilea), fiind extrem de tentați în perioadele lor monahale să rămână acolo. Dragostea de neamul românesc i-a adus însă acasă, chiar dacă știau că vor trece prin încercări și năpaste.
- Dacă în Evul Mediu ,,Țara” era doar un spațiu de exercitare a puterii domnești, în sec. al XIX-lea, concomitent cu constituirea națiunilor, sentimentul patriotic excede persoanei domnitoare, devine atașament pentru mulțimea neamului fiecăruia, pentru credința milenară, pentru limba națională, și cultura proprie.
- Dumnezeu însuși a hotărât ca oamenii să fie dispuși pe cetăți și popoare, iar fiecare să aibă un înger păzitor protector al său, pentru un timp hotărât de Dumnezeu, iar Israel să se afle în grija Divinității însăși, așa cum atestă Geneza și Cartea profetului Daniel.
- Credem că acest lucrua rămas neschimbat și azi. Textele noutestamentare, referitoare la Judecata Universală, arată că acolo se vor aduna toate ,,neamurile Pământului”.
- Oricum, există două lucruri mari, care dau noblețe și majestate ființei umane: dragostea de Dumnezeu și dragostea de patria unde ai văzut lumina Soarelui. Ele pot duce inimile curajoase spre fapte mari.
- De cumva nu am făcut-o până acum, nu e tîrziu nici de acum să mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit o țară negrăit de frumoasă, în momente grele, acum 105 ani, când ne înconjurau imperii hrăpărețe, din ale căror gheare ne temeam că nu vom scăpa.(„Vai de tine, Țară mică,/ Prinsă-n colți de lupii mari!”scria E.J.)
- Poate de aceea ne-a și salvat miraculos cerescul Tată, spre a cunoaște că este Darul Lui, îmbărbătând și dăruind biruință inimilor noastre de atunci.
- Prof. Vasile Găurean
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania