Primit pentru a fi publicat, astăzi 24 iulie 2014, de la autor: Carmen MORARU.
Editor: Ion Istrate, 24 iulie 2014.

Culoarea, sunetul și zâmbetul penumbrei

În viaţa de zi cu zi e prea mult cenuşiu de-o vreme, iar asta nu ţine de locul ocupat pe scara socială. Dacă avem cât de cât o stare materială, vine o vijelie şi pune tot ce am agonisit la pământ. Optimiştii se pot trezi pe drumuri, într-un timp în care slujbele încep să ţină de Fata Morgana, iar cei ce şi-au dobândit un minim de echilibru existenţial riscă o boală de nervi din cauza a ce se întâmplă în politica dâmboviţeană.

E din ce în ce mai greu să trăieşti frumos în acest mileniu III şi aproape imposibil să îţi menţii un zâmbet interior – care să dea farmec existenţei. Şi-atunci, cauţi soluţii pentru a te elibera de marasm. O formulă ar putea fi dată de reperele ce respiră seninătate şi care te ajută să suporţi şi răstimpuri anoste, de care oricum nu scăpăm…

Primii paşi

Încă din primăvară am început să-mi imaginez un astfel de reper: o tabără culturală pentru copii şi adolescenţi nevăzători, în vacanţa mare! Odată „germenele cerebral” apărut, am început să tatonez terenul. Am discutat cu părinţii copiilor şi am aflat că marea majoritate nu fuseseră niciodată într-o tabără şi, dacă unii au fost mai norocoşi, oricum nu au fost cu părinţii sau cu prietenii lor botoşăneni.

Aşa deci! Am scris rapid un proiect pe care l-am depus spre finanţare la Primăria Botoşani, o astfel de idee fiind, din start, eligibilă. A urmat căutarea primilor colaboratori, pentru că era o tabără căreia destui îi căutau logica (cum, un nevăzător să picteze, ce trăsnaie e şi asta…). M-am oprit la Cătălina Constantinovici pentru muzică, Liviu Şoptelea la pictură şi modelaj şi la Marius Rusu pentru arta teatrală.

Trec rapid peste organizare, cu toate ramificaţiile ei şi îi menţionez pe cei care – alături de Asociaţia Nevăzătorilor Botoşani şi Primăria Botoşani – au dat o „mână de ajutor” financiară pentru ca proiectul, simplu doar la prima vedere, să prindă viaţă. E vorba de Tudorel Tupiluşi – din partea S.C. Cartonajul SRL, Elena Roman şi Coca Humelnicu – notari publici şi Constantin Baciu – coordonator al grupei maseurilor din asociaţia botoşăneană.

Nici alcătuirea „trupei” ce urma să meargă în tabără nu a fost simplă. O fetiţă nu a reuşit să ajungă, spre marea ei disperare, de la controlul oftalmologic pentru care plecase în Germania. Alt copil a mâncat îngheţată cu două zile înainte de eveniment şi a rămas acasă, cu febră şi cu lacrimi în ochi, iar altul s-a lăsat lămurit cu greu să meargă cu mama şi nu cu tata, aşa cum era obişnuit.

Pornim în expediţie…

Şi gata, a venit „Ziua H”. Ne-am îmbarcat cu toţii în autobuz, la bagajele copiilor şi ale însoţitorilor adăugându-se cuburile de lut pentru modelaj, pânzele gata pregătite pentru pictură, culori şi folie în caz că plouă… Şi ce ne-a mai plouat! Noroc că în reprize, ne-a lăsat să mai și  respirăm…

Cazarea bună, camerele frumoase, ceea ce a însemnat şi o acomodare rapidă. Cu adevărat rapidă, pentru că în scurtă vreme ne-am lăsat cu toţii cuprinşi de „mrejele muzicii”, împreună cu profesorul Cătălina Constantinovici şi câţiva copii din Asociaţia „Vis de artist”. Întâlnirea s-a menţinut în zodia cotidianului până la un punct, când am intrat brusc pe tărâmul de poveste. Andreea, o domnişoară frumoasă şi talentată de 12 ani, a cântat o melodie a celor de la Deepcentral – „O stea”. Adolescenţii nevăzători au început să cânte în background şi povestea muzicală şi-a găsit subit făgaşul. Ce a urmat a semănat cu un meci de tenis. Când ”la dublu”, când „la simplu”, cu „mingi” muzicale „pasate” de la o „echipă la alta”, marele câştig fiind dat de „intrarea în scenă” a unor adolescenţi despre care nici n-aveam idee că au voce şi ureche muzicală.. Nu mai vorbesc de tristeţea copiilor de la „Vis de artist”, la plecarea – pe vreme de înserat – acasă – pentru că și-ar fi dorit să mai rămână… Sau de complimentele pe care şi le făceau, unii – altora, pentru talentul – la unii nativ, la alţii şi nativ şi cultivat…

Ziua marilor emoţii

Vineri a fost ziua în care s-a scris o nouă filă de poveste… La prima oră a dimineţii a ajuns în tabără artistul plastic Liviu Şoptelea, care a „chiulit” o zi din tabăra de pictură organizată la Păltinoasa, Suceava, pentru a fi alături de copiii nevăzători. Debutul a fost facil şi amuzant, pentru că oricine a modelat în viaţa lui măcar plastilina, dacă nu şi altceva. Lutul achiziţionat de la Sonia Iacinschi a început, în scurtă vreme, să prindă viaţă. Măşti, vaze, coşuri împletite, animăluţe fel şi fel, fantome şi… trandafiri din lut! Lui Eusebiu Toma, reţinut temporar la cameră de niţică febră (îngheţata, bat-o vina!), i s-a adus „materia primă” lângă pat. Primul lui gând s-a dus, sugestiv, spre o inimă (prietenii ştiu de ce!) şi apoi spre tot felul de figurine.

După-amiaza a adus cu ea momente cu adevărat magice. Am mai rugat doi pictori cunoscuţi – George Şpaiuc şi Victor Foca – să ne fie alături în ineditul experiment, în timp ce Liviu Şoptelea a invitat și el un prieten, pe artistul plastic Florin Grosu. Ce a urmat, ar putea deveni subiect de film. Pictori consacraţi alături de copii nevăzători, vorbindu-le despre culoare, despre frumos, îndrumându-le cu vorba şi cu gândul penelul pe pânză. La unele creaţii pictorii s-au implicat mai mult, la altele au conferit mai multă lejeritate în mişcare copiilor, şi asta se vede în micile tablouri peste care s-a aşternut culoarea. În ce mă priveşte, cea mai importantă a fost „Întâlnirea” dintre copii şi pictorii renumiţi, ce va rămâne, fără doar şi poate, un reper existenţial peste ani.

Jocul, liantul perfect dintre lumea reală și teatru

A treia zi a adus cu ea o nouă întâlnire, copiii pășind pe ușa întredeschisă spre lumea teatrului de către actorul Marius Rusu. Ei au aflat despre „instrumentele” de lucru ale actorului, au făcut exerciții de dicție, „de zâmbet” și de râs în toată legea. S-au jucat și „au respirat” bucurie, de această dată împreună cu copii ai unor membre ale Filialei Nevăzătorilor Botoșani, invitați în mod special pentru un plus de socializare între cei mici. Și pentru Marius mulți dintre participanții la tabără au fost o adevărată revelație, ei având real talent actoricesc. Fără dubiu, cel mai bun la acest capitol, cu aplauze la scenă deschisă, s-a dovedit a fi Tony Toma.

Show-time!

Înserarea s-a împletit cu un spectacol cvasi-improvizat, ceea ce i-a conferit și mai mult farmec și inedit. Toți copiii și adolescenții nevăzători, care își pregătiseră cu multă grijă programul, aveau ținute pe măsura show-ului – în care au fost extrem de destinși. Cu zâmbetul pe chip, ei au venit în fața publicului cu parodii gen „Fără zahăr”, muzică folk, scheciuri via “Doru Octavian Dumitru”, preluări din șlagărele momentului – din muzica românească și internațională, muzică populară, recitaluri la orgă, clarinet, fluier… Toți au fost talentați, toți au trăit, din plin, bucuria de a fi împreună și au transmis, celor prezenți, emoții pe termen lung. Eusebiu Toma, Maria Băcăuanu, Claudia și Andrei Țilia, Anamaria Colac, Tony Toma, Alexandra Curecheriu, Andres Zaharia, Gabriel Bursuc, Iulian Gheorghiu, George Gavriliuc  – au făcut un show de zile mari și s-au dovedit a fi camarazi extraordinari atât pe scena improvizată, cât și înafara ei. Spectacolul lor a fost completat de recitalurile Mădălinei Rusu (vioară), Radu Ștefan Iacob (muzică folk) și Larisa Onciu- ce și-a lăsat, și ea, vocea purtată pe acorduri folk. Mulțumiri familiei Toma, care a asigurat sonorizarea, părinții lui Sebi filmând și toate momentele artistice, ce sunt încărcate pe pagina de Facebook „Botoșani, Botoșani, Botoșani”. “Maestrul de ceremonii” al întregii tabere, Ludwig Schibinschi, ne-a pregătit și tradiționalul foc de tabără, care a fost atât de bine pus la punct încât s-a încăpățânat să ardă și după ce a început agasanta ploaie.

Diversitate maximă, la final de tabără

Dimineața zilei de duminică a fost, la rândul ei, extrem de densă în evenimente. Am fost la Mănăstirea Agafton cu copiii, la slujbă și am schimbat registrul și starea de spirit ulterior, în drumeția prin pădurea Agaftonului – în care ghid ne-a fost nimeni altul decât Ludwig Schibinschi. Pentru că tot învățasem cu o zi înainte despre improvizație, am făcut joncțiunea și cu un grup de jucători de Airsoft, care le-a explicat adolescenților nevăzători cum e cu armele pe care le aveau în dotare. Evident, după ce le-au scos încărcătoarele…

La vremea amiezii, am plecat spre casă. Numai că, din fericire, povestea continuă în această vară. Cu o expoziție cu lucrările copiilor, la Galeriile “Agata” din Centrul vechi, cu șezători ce vor prinde viață la sediul asociației și… mai vedem noi.

O certitudine, la final de tabără, e că un astfel de eveniment te eliberează de rutină pe termen lung. Pentru că rămân emoțiile, amintirile, iar zâmbetele acelor zile se întipăresc în suflet și rămân acolo. Ca o comoară, miniaturală…