Dacii erau înalți, voinici, blonzi, cu ochii albaștri – afirmau de-a lungul timpului istorici importanți, care au cercetat neamul antic din care se trage poporul român. Să fie oare așa? E o întrebare la care greu se poate răspunde, deși istorici de prestigiu au susținut teoria dacilor blonzi, cu ochi albaștri și voinici, un fel de feți-frumoși din poveste? În anul 1926, istoricul Vasile Pârvan, membru al Academiei Române, a publicat una dintre cele mai exhaustive lucrări despre populațiile antice care au trăit pe actualul teritoriu al României. Volumul „Getica – Ο protoistorie a Daciei” cuprindea peste 1.000 de pagini și era însoțit de aproape 500 de figuri, planșe și hărți. Academicianul Vasile Pârvan a redat portul și înfățișarea dacilor, inspirat de ilustraţiile de pe Columna lui Traian, de cele de pe monumentul triumfal de la Adamclisi, precum şi de statuetele unor daci, provenite din arta romană şi descrierile lor din vechime „Trupul fizic al daco-geților ne e bine cunoscut, atât pe monumentul de la Adamclisi, cât și pe Columna lui Traian. Erau, se pare, în marea majoritate, înalți, voinici, blonzi cu ochii albaștri. Îmbrăcămintea le era simplă: o cămașă – bluză peste pantaloni, încinsă cu o curea, iar la femei o fustă peste o cămașă lungă. La vreme rea, geții purtau șube mari, cu blana pe dinăuntru”, afirma academicianul Vasile Pârvan. Acesta îi asocia pe geți cu popoarele din nordul Europei. „Ca și la ceilalți nordici, culoarea părului pare a fi fost la geți blondă”, adăuga Istoricul Vasil Pârvan. Marele istoric le atribuia trăsături moștenite de la agatârși, un trib amintit de istoricul Herodot, care ar fi trăit pe actualul teritoriu al Transilvaniei în urmă cu 2.500 de ani. „Știm despre agatârși că, în afară de tatuajul feței și a trupului, își vopseau și părul lor blond cu o culoare albastră”, arăta academicianul Vasile Pârvan. Teoria academicianului Vasile Pârvan a fost preluată și de alți istorici. Hadrian Daicoviciu, fost coordonator al șantierului arheologic al cetăților dacice din Munții Orăștiei, îi descria astfel: „Înalţi şi robuşti, bărbaţii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaştri şi părul blond-roşcat. Oamenii de rând purtau părul retezat pe frunte şi lăsat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a şi atras numele de comati — „pletoşii”; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul părului din pricina căciuliţei din lână (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor”, relata istoricul în volumul Dacii (1960). Istoricul Iclujean on Horațiu Crișan, care a cercetat timp de patru decenii așezările dacice din Munții Orăștiei, se arăta mult mai rezervat în privița înfățișării dacilor. „Fără îndoială că nu toți geto-dacii, ca și toți tracii de altfel, erau blonzi cu pielea albă. În acest sens avem siguranța datelor antropologice. Aceleași cercetări ne demonstrează și un alt fapt, și anume că strămoșii noștri nu constituiau un tip antropologic aparte, diferit de cel al popoarelor din jur”, afirma Ion Horațiu Crișan, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor” (1988). Columna lui Traian i-a oferit istoricului câteva dintre cele mai vizibile repere în descrierile dacilor.

Profesorul clujean Ioan Lupaş, specialist de istorie bisericească la Institutul Teologic-Pedagogic Andreian din Sibiu, autor al cărţii ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”, tipărită în 1908, descrie femeile dace ca fiind frumoase, harnice, dar aprige şi capabile să poarte un război, alături de bărbaţi.”Femeile erau vrednice tovarăşe, nu numai acasă în îndeletnicirile lor de toate zilele, ci şi în deprinderile îngrozitoare ale răsboiului. Nici inima lor nu era mai puţin întărită şi împietrită în faţa primejdiilor de tot felul, nici chiar mai mult cuprinsă de milă faţă de duşmanul ajuns în nenorocire. S’au păstrat chipuri de piatră, cari arată, cum nişte femei dace ard cu făclii de răşină la cap şi la braţe pe nişte Romani prinşi, pe cari soarta i-a aruncat în mânile lor. De asemenea femeile Dacilor sunt lăudate pentru frumuseţe şi hărnicie, cum şi pentru alipirea, cu care ţineau la bărbaţii lor”, potrivit lucrării ”Romanii şi Dacii – Luptele lor şi obârşia neamului românesc”. O descriere literară a dacilor, în mijlocul cărora a trăit zece ani, a fost făcută de poetul latin Publius Ovidius Naso, exilat în Tomis în anul 8 d.Hr., la porunca împăratului roman Augustus. „Ei se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale şi cu pantaloni largi, iar feţele lor aspre sunt acoperite cu păr lung. Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte. Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată. Oamenii se feresc de gerurile grele îmbrăcând piei de animale şi pantaloni cusuţi. Numai faţa li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de păr, când sunt mişcate, din pricina gheţii ce atârnă de ele şi barba cea albă le străluceşte din pricina gerului care a pătruns-o”, scria Ovidius, în elegiile cuprinse în volumele poetice Tristia. Desigur luăm descrierea lui Ovidiu mai mult poetică și în contrast cu civilizația romană. Se știe că poetul se auto-victimiza ca să producă impresie la Roma. Desigur există și descrieri ale grecilor din vechime despre daci. „Oamenii isi imagineaza zeii dupa propria lor imagine, zeii etiopienilor sunt negrii cu nasul turtit, iar cei ai tracilor sunt roscatii cu ochii albastri”, scria poetul si filosoful grec Xenophanes acum aproape 2500 de ani.

Genetic, nu ne-am fi schimbat de 5.000 de ani și suntem tot daci, afirma un studiu german de la începutul anilor 2000. Un studiu de paleogenetică, realizat între anii 2003-2006, a arătat că, genetic, suntem daci. Desigur această teorie parcă completează cartea de la începutul secolului XX scrisă de Nicolae Miulescu, ”Dacia – Țara Zeilor”, prin care originea dacilor provenea din nordul Caucazului, iar Nicolae Densușianu în ”Dacia Prestorică”, identifica originile dacilor, pornite de la popoarele nordice hiperboreene. De aici să se fi născut paradigma dacilor blonzi, cu ochii albaștri și vânjoși? Studiul realizat de o cercetătoare româncă, cu sprijinul Universităţii din Hamburg (Germania) de la începutul anilor 2000, a pornit de la ţesuturi osoase recoltate din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor care au trăit aici cu 5.000 de ani în urmă. Ceea ce afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat ADN-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul Daciei, că românii sunt urmaşii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot mai evident şi devine un curent istoriografic autentic. Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi. Concluzia a fost că între actuala populaţie a României şi cele care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţia străveche, adică cu dacii, ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic. Ciudat că românii de azi nu mai sunt majoritari blonzi, cu ochi albaștri și vânjoși, ci mai degrabă șateni/bruneți, cu ochi căprui și de înălțime medie în Europa. Desigur, conform sociologilor din perioada interbelică, mai ales în urma cercetărilor lui Dimitrie Gusti, în zonele montane nealterate de migrații: Apuseni, Maramureș, Bucovina sau Vrancea, românii au o caracteristică de a fi bălai, iar o parte din munteni au ochii albaștri. Aceste caracteristici par să fie mai numeroase la munte decât la câmpie, ceea ce poate confirma teoria sociologilor, că dacii retrași pe crestele munților și-au păstrat mai bine conținutul genetic, iar câmpiile expuse migrațiilor succesive și invaziei imperiilor să se fi amestecat daco-romanii cu alte populații mult mai mult. Desigur cultura, limba și civilizația unui popor nu ține de configurația fizică. Românii de azi sunt români prin cultură, istorie, limba comună și civilizația pe care s-au construit secular valorile proprii printr-o comuniune. Românii au în spate o istorie milenară prin daci, un trecut secular prin romani, dar și influențele popoarelor migratoare cu care au intrat în contact: slavii în special, dar și triburile germanice sau congruența popoarelor vecine, cu care au conviețuit. Genetic pare că suntem, ca trunchi principal: daci, altoit cu romani, apoi amestec cu alte popoare: slavi, germani, cumani, pecenegi, maghiari, evrei, romi etc.

Ionuț Țene