DĂNUȚ GIGI TERTECI : – Îmi este vie această amintire și acum, chiar și după atâția ani. Era anul 1990, eram student la Drept, băiat de la țară, cu buzunarele aproape goale, și mă descurcam cu greu prin București. Într-o pauză dintre cursuri, stând de vorbă cu colegii la o țigară – că pe vremea aceea fumam – am aflat că un prieten lucra la un cotidian și mai câștiga câțiva bani. În acel moment, ceva s-a aprins în mine: ideea de a încerca jurnalismul mi s-a părut brusc fascinant.
Prietenul meu m-a luat de mână și m-a dus la Uniunea Scriitorilor, pe Calea Victoriei. Acolo m-a prezentat lui Constantin Iftime, redactorul-șef al ziarului „24 de ore”, care apărea la Iași. Noi eram subredacția din București, responsabili cu știrile centrale pentru ziarul local.
Întâlnirea aceea, pașii pe coridoarele Uniunii Scriitorilor, cu emoția nesiguranței, au rămas întipărite în mine. Cu întrebarea ta mi-ai trezit amintiri care zăceau adormite într-un colț de suflet, dar care încă pulsează cu aceeași intensitate ca atunci. Mulțumesc pentru că mi-ai dat ocazia să le retrăiesc.

I.V. : – Care sunt publicațiile la care ai lucrat în decursul anilor ?

   D.G.T.: – De-a lungul carierei mele am avut privilegiul să activez în redacții diverse, fiecare cu propria sa energie și specific: „24 de ore”, „Ultima oră”, „Dimineața”, „Curentul”, „Atac la persoană”, „Gazeta de Hunedoara”, „Mesagerul Hunedorean” și Antena 1 Deva. Fiecare loc de muncă a adus cu sine provocări, lecții și întâlniri care m-au format profesional și uman.
Pe lângă aceste colaborări permanente, am avut și proiecte și colaborări punctuale, care mi-au permis să experimentez și să înțeleg mai bine diversitatea și dinamica lumii media.

Nu pot trece peste toate acestea fără să le mulțumesc colegilor cu care am lucrat, oameni cu care am împărtășit nopți lungi de lucru, dezbateri aprinse și momente de bucurie sau frustrare. Contribuția lor a fost fundamentală pentru formarea mea ca om și profesionist, iar prețuirea mea față de fiecare dintre ei este sinceră și profundă. Fără aceste întâlniri și experiențe, nu aș fi fost acela care sunt astăzi.

   D.G.T.: – În total, am lucrat ca jurnalist aproape două decenii. Mai exact, 19 ani și 8 luni, adunați din redacții diferite, ritmuri diferite, orașe diferite și etape foarte diferite de viață. Nu i-am trăit ca pe o carieră contabilizată la zi, ci ca pe o succesiune de întâlniri, presiuni, nopți târzii, texte rescrise și lecții învățate pe viu. Privind înapoi, cifra e seacă, dar anii aceștia m-au format decisiv, profesional și uman.

    D.G.T.: – Presa online a crescut nu doar din motive tehnologice, ci pentru că a răspuns unei nerăbdări colective. Oamenii vor informație rapidă, gratuită, accesibilă de oriunde. Din acest punct de vedere, presa online este o consecință firească a epocii, nu un accident și nici un complot împotriva tiparului.
Problema nu este mediul, ci viteza. Online-ul a împins jurnalismul spre reacție instantanee, uneori înainte de verificare, înainte de gândire, înainte de bun-simț. A democratizat accesul la public, dar a relativizat autoritatea profesională. Oricine poate publica, puțini mai filtrează. Aici apare ruptura: nu între online și tipărit, ci între jurnalism și zgomot.
Presa tipărită nu va dispărea complet, dar va deveni inevitabil de nișă. Nu mai poate concura la viteză și nici nu ar trebui. Tiparul are alt rost: context, analiză, memorie. Ziarul de hârtie nu e pentru breaking news, ci pentru înțelegere. Cine îl cumpără astăzi caută sens, nu alertă.

Adevărul inconfortabil este că nu online-ul omoară presa tipărită, ci slăbirea conținutului. Atâta timp cât presa, indiferent de suport, renunță la rigoare, la onestitate și la meserie, dispare singură. Suportul e doar ambalajul. Conștiința jurnalistică este produsul. Dacă aceasta supraviețuiește, vor supraviețui și formele ei, fie pe hârtie, fie pe ecran.

        I.V.: – Se mai poate spune acum că presa este a patra putere în statul democratic ? 

       D.G.T. : – A spune că presa este „a patra putere” e tot mai complicat astăzi. În teorie, ea rămâne un pilon esențial al democrației: rolul ei este să informeze, să controleze puterea politică și economică și să ofere un spațiu de dezbatere publică. În practică, lucrurile s-au nuanțat foarte mult. Presa a fost dintotdeauna numită „a patra putere” tocmai pentru rolul său de gardian al democrației, de oglindă a societății și de control al puterilor politice și economice. În mod ideal, ea veghează, semnalează abuzuri, dă voce celor fără voce și creează spațiu pentru dezbatere. În teorie, aceasta rămâne funcția sa esențială.

       Realitatea contemporană însă este mult mai nuanțată. În ultimii ani, presa s-a fragmentat și polarizat, a fost supusă presiunilor economice, politice și, nu în ultimul rând, ale algoritmilor digitali. În loc să fie independentă, uneori devine parte a jocului politic sau economic. Apariția online-ului a crescut viteza și accesibilitatea informației, dar a redus adesea rigoarea, profunzimea și responsabilitatea editorială. De multe ori, viteza primează în detrimentul verificării, iar zgomotul mediatic poate substitui analiza serioasă.

     Cu toate acestea, presa poate fi în continuare a patra putere, dar condiția este ca jurnaliștii să își respecte meseria și să își păstreze independența. Nu suportul contează, ci conștiința profesională. Dacă există oameni care cercetează, verifică, explică și pun întrebările incomode, presa își păstrează rolul vital. Dacă nu, ambalajul rămâne doar aparent puternic, iar democrația pierde un pilon esențial. Deci da, presa mai poate fi o „putere” reală, dar numai acolo unde există profesionalism, responsabilitate și autonomie editorială. În alte cazuri, mai degrabă asistăm la simularea acestei puteri. Presa este a patra putere acolo unde există profesionalism, integritate și responsabilitate. În rest, rămâne un spectacol mediatic care poate da impresia de control, dar fără substanță reală.

      Poate fi a patra putere, dar nu este garantat; depinde de oameni, nu de format. Dacă cei care o fac respectă meseria și adevărul, rămâne un veritabil pilon al democrației. Dacă nu… rămâne doar ambalajul.

     D.G.T.: – Activitatea mea s-a mutat mai mult din zona jurnalismului direct către consultanță juridică și implicare administrativă. După aproape două decenii de presă, am simțit că pot pune experiența acumulată în slujba oamenilor și a comunității într-un mod mai concret, mai aplicat. Sunt consilier juridic, ceea ce înseamnă că asist instituții și persoane în probleme de legislație, reglementări administrative, contracte și proceduri, încercând să fac lucrurile să funcționeze corect și transparent.

           Pe lângă asta, mă implic și în proiecte locale, de natură civică sau culturală, care vizează dezvoltarea comunității și crearea unor mecanisme care să ajute oamenii direct, nu doar teoretic. Este vorba de inițiative care combină experiența mea administrativă cu dorința de a sprijini comunitatea și de a genera rezultate vizibile.
În același timp, continui să scriu, dar mai mult reflexiv sau analitic, pentru că scrisul rămâne pentru mine un mod de a înțelege realitatea și de a o transmite mai departe. Astfel, viața profesională de azi este un echilibru între aplicarea practică a cunoștințelor juridice, implicarea în proiecte comunitare și păstrarea unei legături cu jurnalismul prin gândire, analiză și scris.

Pe scurt, nu mai alerg după breaking news, ci încerc să creez contexte în care lucrurile să fie corecte, să aibă sens și să ajute oamenii. Și, sincer, pentru mine asta are o satisfacție mai profundă decât orice știre de prima pagină.

                                                                                                                       Interviu de Ioan Vasiu /UZPR