Recentul scandal despre ”azilele groazei”, care pune încă o dată o pată neagră asupra României pe plan european și internațional, arată nivelul cancerigen malign al politicii, administrației și societății românești în general din zona Bucureștiului și din județul Ilfov. Imaginile de coșmar cu bătrâni înfometați, bătuți și deposedați de pensii, venituri și apartamente de către o suveică coruptă, împânzită la toate nivelurile instituțiilor administrative și ale statului român sunt cutremurătoare. E strigător la cer că de ani de zile au fost făcute sesizări la direcțiile locale și regionale, la primării, poliție și ministere și absolut nimeni nu a încercat să oprească caracatița corupției din azilele de bătrâni din Ilfov, care au fost transformate în adevărate ”lagăre” de concentrare. Apar tot mai multe dovezi, după cele 25 de arestări, că numeroși funcționari ai statului, politicieni și polițiști știau de situație și nu au făcut nimic ca să oprească crimele împotriva umanității. Demisiile de miniștrii și cenușa în cap pusă de politicienii cu funcții în guvern nu ajută acum la nimic. Apar documente care atestă că însăși la guvern s-au primit sesizări și nu s-au luat măsuri, iar primarii acelor primării sesizate din Ilfov se făceau că nu văd reclamațiile primite, deși trebuiau să răspundă în 30 de zile sau să anunțe parchetul. ”Azilele groazei” din Ilfov sunt hârtia de turnesol a uriașei corupții din instituțiile de conducere ale statului român. Aici este vorbă de o ”cultură” a corupției pe seama celor mai vulnerabili oameni: bătrânii pensionari – seniorii României. Cât de jos a putut ajunge clica politică? E evident că pe seama acestor ”crime împotriva umanității și împotriva moralei”, unii politicieni și demnitari au făcut averi și și-au finanțat luxul și puterea electorală. Demnitatea, libertatea și siguranța cetățenilor sunt grav lezate în România condusă de politicienii corupți. Toată acestă corupție din București și județul Ilfov, dar și din afacerile imobiliare din primăria Capitalei a lui Nicușor Dan, m-a dus la gândul la două cărți publicate de mine la începutul anilor 2000, care-și păstrează actualitatea: ”Capitala în Ardeal”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2002” și ”Transilvania, model României”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2003”. Voi spicui din aceste două cărți apărute acum 20 de ani, iar ideile mele de atunci își păstrează în bună măsură concomitența, în urma recentelor evenimente:

”Iubesc prea mult bucureştenii pentru a le spune că oraşul, Capitala Ţării, nu mai poate reprezenta proiectul de viitor al României. A sosit timpul ca o altă regiune istorică românească să preia ştafeta pentru a conduce România în rândul ţărilor civilizate ale Europei. Cred că Alba-lulia, care este oraşul simbol al unităţii naţionale, poate deveni Capitala României. Atât prin poziţia sa geo-strategică, în centrul României, cât şi prin tradiţia mitologică românească de motor al unirii românilor. Alba-Iulia poate fi faţa luminoasă şi luminată a Ţării spre Occident. Alba-Iulia este ferită şi de zguduiri seismice, faţă de Bucureşti, care oricând, Doamne fereşte!, poate fi transformat într-un morman de ruine, cu grave consecinţe psihologice în mentalitatea românilor. Poate, dacă noua Capitală a României ar fi Braşovul sau Clujul, moldovenii şi oltenii ar putea acuza pe ardeleni de regionalism sau de un complex de superioritate, dar prin Alba-Iulia, ca şi centru conducător, românii îşi redefinesc identitatea din seva tradiţiei seculare a unităţii. În mentalitatea colectivă, mutarea Capitalei la Alba-Iulia, ar însemna că românii ar fi mai aproape de Europa, mai aproape de spiritul lor, mai siguri de civilizaţia lor milenară, de factură europeană şi mai departe de ispita slavă, asiatică. (Capitala în Ardeal, 2002).

”Consider că românul trebuie să vadă optimist viitorul şi să încerce să şi asume răspunderea unor acţiuni care să le schimbe destinul. Nu se poate da vina numai pe acel weltanschauung moral mlăştinos de extracţie levantină al Capitalei României. Criza este una sufletească, datorită vicisitudinilor istoriei. E adevărat în Bucureşti s-a concentrat întregul spirit uşuratic şi de şmechereală egocenntrică (caragialiană) a românilor în dauna unei atitudini morale corecte cu propensiune spre binele public, care s a păstrat, mai bine, în restul ţării. Trebuie să ne concentrăm pe valorile pozitive din cadrul naţiunii, să le evidenţiem ca, prin muncă, seriozitate şi spirit creativ, să ne aliniem între ţările civilizate ale Uniunii Europene. Bogăţiile naţiunii s-au acumulat disproporţionat în Bucureşti în dauna provinciei. Astfel, s-a creat un dezechilibru economic, cu un centru economic supradimensionat şi o pronvincie marginalizată şi periferizată. La fel s-a întâmplat şi în cultură, unde s a supradimensionat instituţiile culturale centrale şi s-au neglijat cele provinciale. Viaţa culturală a fost monopolizată de Bucureşti în dauna provincialilor care au fost privaţi de şansa de a avea acces la cultură şi la afirmare spirituală locală superioară. Tocmai, pentru a armoniza dezvoltarea economică şi culturală a naţiunii, se impune mutarea Capitalei în Ardeal, la Alba Iulia. Mulţi se vor întreba; „De ce Alba Iulia?”. Un răspuns poate veni de la situaţia geografică a oraşului, aproximativ în centrul Ţării şi mai aproape de Occident, de valorile lui civilizatorii, dar şi de anumite tradiţii specifice româneşti conservate în Ardeal. Mutarea Capitalei în Ardeal impune schimbarea centrului de greutate a establishment-ului românesc spre spiritul liberal furnizor de democraţie şi prosperitate al vestului european. Această mutare ar da un nou impuls spiritului creativ românesc în construirea unei societăţi democratice sensibilă la respectarea legilor şi apărarea drepturilor cetăţenilor, a interesului public. Transilvania deţine experienţa aplicării modelului cultural occidental în profunzime. Astfel această provincie istorică ar fi avangarda racordării societăţii româneşti la valorile democratice ale Occidentului, bineînţeles cu păstrarea tradiţiilor arhetipale româneşti bine structurate şi reprezentate în imaginarul colectiv ardelean. În acest sens, tradiţia trebuie văzută ca un organism viu care însumează trecutul, prezentul şi prefigurează viitorul. Specificul românului ardelean reprezentat prin seriozitate, chibzuială, respectul cuvântului dat şi a lucrului bine făcut şi gândit de două ori, îşi va pune amprenta pe noua Capitală a României, generând progres şi prosperitate. România va avea un nou centru, o nouă reprezentare şi imagine pe plan internaţional, de ţară cu o capitală mai aproape de Occident, dar şi de valorile sale seculare. Ideea mutării Capitalei României îşi are originea încă din perioada interbelică, când Nicolae Iorga şi Nicolae Titulescu, conştienţi de preeminenţa naţională şi morală a Transilvaniei, – după secole de jertfe ce au cristalizat un spirit naţional autentic deschis provocărilor civilizatorii ale modelului central european de factură germanică – au propus ca aceasta să fie la Braşov, în inima ţării. Chiar scriitorul Camil Petrescu, într un mod prozaic, a susţinut, în romanul „Patul lui Procust”, capitala României să fie undeva în Ţara Făgăraşului, departe de corupţia şi ineficienţa balcanică reprezentate de Bucureşti. Există numeroase exemple de ţări care şi au mutat capitala pentru a da un nou impuls pozitiv naţiunilor. În anii ’60 ai secolului XX, Brazilia a construit din temelii o nouă capitală, iar reformatorul Kemal Atatürk, pentru a rupe Turcia de fundamentalismul islamic, a hotărât pe la 1920 ca noua capitală a ţării să fie în podişul anatolian, la Ankara. Sunt momente de referinţă care au marcat istoria acestor naţiuni, dând un imbold dezvoltării economice şi culturale. Odată cu procesul de integrare în Uniunea Europeană, România are nevoie de o înnoire. Aceasta s-ar putea înfăptui prin mutarea capitalei la Alba Iulia, în Ardeal. Pentru români, Alba Iulia reprezintă un oraş simbol. Aici a fost aşezarea dacică, Apoulon şi municipiul roman Apulum, constituind o continuitate sinergică şi simbolică a originii daco-romane a poporului român (Transilvania, model României, 2003).

Desigur și astăzi, cu unele nuanțe și tușe schimbate, aș susține propunerea mutării Capitalei României în Transilvania, în urma unui referendum, cu care să fie de acord majoritatea românilor. Desigur în ziua de azi față de anii 2002 sau 2003 aș milita, parcă mai mult pe mutarea Capitalei României în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca. Însă propunerea simbolică a transferării la Alba-Iulia a centrului politic și cultural al țării își păstrează tot mai mult preeminența, ca o primenire social-politică și în special morală, chiar dacă pare o opinie utopică.