Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    DEBUT: IONUȚ MIORCĂNEANU

    DEBUT

     MiorcaneanuI O N U Ţ    M I O R C Ă N E A N U 

    Comentariu de Georgică Manole (Sursa: Revista ,,Agata Literară”)

                  Născut la data de 5 ianuarie 1982 în Botoşani, Ionuţ Miorcăneanu a absolvit în 1996  Şcoala Gimnazială nr. 13 din  Botoşani, iar în 2001 Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. M. Mc. Gheorghe” din acelaşi oraş.  În iulie 2001 va susţine examenul de capacitate preoţească la Centrul Cultural Pastoral „Daniil Sihastrul” din Durău.

                    Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sf. M. Mc. Gheorghe” din localitatea Borolea, comuna Hăneşti. Începând cu 1 iulie 2002, Ionuţ Miorcăneanu a fost transferat pe postul de preot paroh în  Parohia „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Avrămeni.

                    Adept al  unei poezii meditative, Ionuţ Miorcăneanu abandonează calea facilă a problematicii sociale, axându-se pe aceea a problematicii spirituale. Statutul profesional al poetului nu-l duce nici spre o melancolie patologică şi nici spre o agitaţie agresivă, motorul său poetic fiind reglat să păstreze o proporţie decentă  între cele două.

                    Ionuţ Miorcăneanu scrie o poezie de analiză, suportul ei fiind unul din perspectivă creştină, toposul ales fiind  specific spaţiului mic şi mijlociu (grădină, casă,  sat, cimitir etc.). În viitoarele poezii, mă aştept la  un  discurs axat pe o fenomenologie  a spaţiilor amintite prin care poetul bântuie  cu scopul de a descoperi acei stropi de fericire atât de necesari facturii sale psihologice.

    STROPI DE ROUĂ
    Pe trandafirul alb din curte
    Am revărsat un strop de rouă,
    Şi el, nervos, mi-a spus mai multe
    Decât aş vrea s-aud când plouă.
     
    Şi apa ce curgea în noapte
    Îmi povestea naşterea ei
    Din piersicile mult prea coapte
    Şi din cireşii derbedei.
    Doar plouă… şi nimic se-aude
    În liniştea din trandafir
    Şi-n spinii lui, şi-n frunze crude,
    Se-nchină rugăciuni de mir.
    Eu calc încet, să nu alung
    Tăcerea nopţii din grădină
    Căci somnul mi-e bătut de vânt,
    De ceasul ce mă cheamă-n tină.
    Şi de voi vrea ca să mă duc,
    Voi lua cu mine stropi de timp,
    Ca-n umbra tânărului nuc
    Să crească trandafiri clipind.
    Să crească şi cireşi, şi piersici,
    Să plouă-n noaptea veşniciei
    Şi roua-n zi cu bobi stirlici
    Să-mi ude clipa nebuniei.

    CRENGI

    Mă duc înspre pădure, târziu, să-ţi fiu un crin
    În sânul tău ca mărul prea copt de-atâta soare
    Şi calc mirat în lutul de primăvară plin
    Ce zace-n pasul meu, dormind lângă cărare.
    Şi-ncerc să mor în tine, în clipa mea târzie
    Când tu visai în şoapte şi buzele-ţi de ceară
    Gustau cu dor din luna tăcută şi-argintie;
    Dar frunzele din coajă îmi cresc în orice seară
    Şi crengile mi-s rupte de nu mai pot să mor
    Prin vânt, prin ploi de toamnă, în sufletul din tine
    Să fiu din nou ce-am fost – lumina ta de dor
    Ce-ţi îmbăta aiurea tot sângele din vine.
    Mă duc hoinar prin locuri pe care nu le ştii
    Pe care luna ta de aur nu le mai prinde azi
    În raza ei sătulă de cât te-aştept să vii
    În zilele mărunte ce-apun pe-al meu pervaz.
    Secunde trec şi mor, tu vii mereu spre casă
    Minute mor, trec anii peste salcâmi cu floare
    Şi cad pe rând petale, pe lumânări, pe masă
    Şi-ncerc mereu s-aud pământul meu cum doare.
    Azi trandafirul galben ca luna ce-o gustai
    E ofilit şi mort, e plin de praf şi noapte
    Pădurea noastră-ascunde, de-atunci, din luna mai,
    Cuvinte vechi din noi, în trunchiul ei săpate….
    ÎN OCHII TĂI
    În ochii tăi, copilă, o piatră se despică
    Şi viaţa mea îşi arde şi ultima clipită,
    În ochii tăi, copilă, se linişteşte lutul
    Şi creşte iarba verde ca într-un suflet, trupul.
    În ochii tăi, copilă, se-aud păsări măiastre
    Cum cântă răni ştiute de veşnicele astre
    Şi din culoarea lor frunzită şi difuză
    Ţâşneşte-o amintire pierdută şi confuză.
    Prin gingăşia lor mă ninge iar zăpada
    Şi-n aurul pisat ce-ţi curge de pe margini
    Se nasc pe rând povestea, legenda şi balada.
    Obrajii tăi de fată în merii calzi se-nchid
    Şi neagă-ntunecimea urâtului perfid...
    În ochii tăi se simte durerea ta de-a fi
    Un înger fără aripi ce-nvaţă a iubi!...
    CAD FRUNZE PESTE MINE
    Cad frunze peste mine
    Şi ploile mă-ngrop
    În galbenul de toamnă
    Din lemnul lor de foc
    Se-ntind şi mă-nconjoară
    În somnul meu nebun
    Lunaticii din codri
    Ce visele-şi adun
    Într-un covor de frunze,
    În apa lor murdară
    Ei strâng cu unghii late
    Secunde lungi ce zboară.
    Cad frunze peste mine
    Şi-mi plouă iar în suflet
    Cu galbenul din lună
    Îmi zbate-n ochi un urlet.
    În frunzele căzute
    Se-adună gândul meu,
    Iubirea, libertatea
    Şi viaţa-n Dumnezeu!...

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5