Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Debut la Luceafărul.net: Ralu ISCIUC

    Primit pentru publicare: 27 mart.2015
    Autor în debut la Luceafărul: Ralu ISCIUC
    Publicat: 27 mart.2015

    Raluca-Nicoleta ISCIUC

    Absolvent a Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca, din sept. 2014 este profesor de limba şi literatura română, la Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu din Dej.

    Amalgam…

    Despre suflet n-ai ce scrie
    Decât că-i întors pe dos.
    Trist, schimonosit săracul,
    De un amor  odios.

    Doar condeiul te ajută
    Să-ţi aşterni în falduri rime
    Lustruite, dichisite,
    Ce vorbesc chiar despre tine.

    Vântul vrea să te pătrundă
    Şi îţi bate iar în geam.
    Să-ţi aprindă iarăşi suflul
    Răvăşit de atât amar.

    Cărţile vechi, ponosite,
    Doar  nevroză îţi produc.
    De pe masă trag cu ochiul,
    Şi parcă,  nu te seduc.

    Ce? Azi te-ai blocat poete?
    Propăşeşte!  Nu lăsa!
    Să se aştearnă praful gros,
    Peste poezia ta.

    Doar Baudelaire, ce te ajută,
    Cu ale sale, Les fleurs du mal,
    Să îţi construieşti poete,
    Versuri, doruri, amalgam.

    Dar cu vântul cum rămâne?
    Pe o vreme aşa ploioasă?
    Parcă bate mai puternic,
    Să te scoată vrea din transă.

    Portret

    De porţelan ţi-e faţa şi corpu-n alte straie,
    Lipsită eşti de viaţă şi de orice bătaie,
    Te-o fi îmbrăcat toamna în alte mucezi straie?

    Eşti plictisită parcă, de acelaşi greoi aer.
    Mai vii sunt decât tine şi florile din vază,
    Ce-ţi stau mereu alături în clipele de groază.

    Odaia ta cea mică, mai închistată parcă,
    Miros de mucegai, aerul îi încarcă
    Privazul zdrenţuros şi mobilele-i vechi
    Te înconjoară în al său sumbru portret.

    Nu mai auzi nimic, doar slab şi-ncet, clavirul.
    Asta să fie cauza de te-a cuprins delirul?
    Sau trista-ţi nebunie e dată doar de vreme,
    De aerul azi umed ce boală parcă-ţi cerne?

    Azi înecată-n lacrimi, uitată şi de soartă.
    Doar încăperea ta, tristă şi-ntunecată,
    E martora durerii ce sufletul îţi poartă.

    De roze albe

    De roze albe-i casa plină,
    Acorduri reci de violină,
    Ce-ţi plimbă trupul de meschină
    Prin rochia ta cu crinolină.
    La fel ţi-e chipul ca şi roza
    Alb, angelic, nepătat,
    Conturat de-obrajii roşii
    Si de părul ondulat.

    Îmbătat e şi decorul
    De al tău parfum suav
    Ce se aşterne-n tuşe groase
    Peste scrinul plin de praf.

    Stofi, dantele zac uitate
    Pe fotoliul de stejar
    Unde-n anii tinereţii
    Cânta posacul cobzar.

    Toamna

    Un nour gri se vede-n zare
    Se anunţă iar o vreme mare
    Asfalturi ude şi murdare,
    Pietoni grăbiţi în depărtare,
    Şi vorbe aruncate, goale.

    Şi nervi aprinşi de astă vreme
    Suflete reci, lugubre, terne
    Ce mai trăiri toamna ne cerne!

    Ce mai fiori ne aduce vântul,
    Suntem la chip precum pământul,
    Lipsiţi de viaţă şi culoare
    Cuprinşi de a toamnei paloare.

    Totul e trist şi monoton
    Şi peste trup apăsător
    Totul e mut şi-n tot tăcere,
    Ce mai trăiri toamna ne cerne!



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5