Debut literar. Bianca MĂRGINEANU, Adio

Adio

Spre un surâs prea trist de ape,
Cel din văile mai reci,
Privesc gândindu-mă că poate
Nici tu nu mă înțelegi…

Vorbim despre iubire
Și despre Univers,
Dar ce nesiguri suntem
Că ar avea vreun sens!

Privim cu-ngrijorare
Cum tace și se pierde
Amorul în uitare,
În iarba-naltă, verde.

Și scânteie privirea,
Scântei de rămas-bun
Ce-ți tulbură gândirea
Și-mi spui că sunt nebun.

Și-n toată nebunia
Tu-ncerci să mă săruți.
Se-nalță agonia:
Când nu vorbesc, m-asculți.

„Adio!” cum se spune
Îți spun și eu acum…
Pierdute-s vremuri bune,
Dar nu uita nicicum:

Mereu ai fost un înger pus
De El să mă vegheze.
Ce-ai auzit în veci n-ai spus,
Muțind în antiteze.

Și ți-am vorbit doar ție,
Compătimit de gânduri…
Ne-om exila-n vecie,
În paralele rânduri.