,,Pe urmele valahilor uitați. Despre etnogeneza românilor” de Ionuț Țene, Prefață de Prof. Univ. Dr. Ioan Drăgan, Postfață de Conf. Univ. Dr. Avram Fițiu, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025, 294 p.
În luna mai 2025, în Aula Ferdinand a Institutului de Istorie ,,George Barițiu”, de pe Napoca 11, a avut loc lansarea cărții Domnului Ionuț Țene, ,,Pe urmele valahilor uitați. Despre etnogeneza românilor”.

Lucrarea lui Ionuț Țene aduce în actualitate problematica etnogenezei românești și arealul geografic al răspândirii populațiilor daco-romane, latinofone, în Balcani și alte regiuni. Cartea se poate citi ușor, a fost scrisă într-o manieă eseistică, eminamente jurnalistică, fiind accesibilă unui plublic larg. Istoricul, poetul și jurnalistul Ionuț Țene vorbește, în aproximativ 300 de pagini, despre arealul mult mai larg al răspândirii vlahilor (secolele IX – XIII).
Formarea poporului roman și a limbii române a fost un proces complex și de durată ce a început odată cu momentul cuceririi Daciei de către romani, în 106 d. Hr., a traversat retragerea aureliană (270-275) la sudul Dunării, a trecut prin luptele cu bizantinii și episodul din anul 587 (sec. VI), din zona Munților Haemus, ,,Torna, torna fratre”, și a durat până undeva în jurul anului 1000, fiind menționați în cronici sub denumirea de vlahi, valahi, volohi, blachi, blachini, olahi, rumâni, români. Venirea celor 7 triburi maghiare în Câmpia Panonică, ghidați de Pasărea Thor, în anul 896 și creștinarea acestor triburi fino-ugrice venite din Asia Centrală, de către Ștefan I, în anul 1001, găsește în zona împădurită din vecinătatea lor, Ultrasilvanus, formațiuni prestatale românești/valahe bine închegate (voievodatul lui Gelu, cu centrul de putere la Dăbâca; voievodatul lui Glad/Ahtum, cu centrul de putere la Biharea și voievodatul lui Menumorut, cu centrul de putere la Cuvin).
Românii, populația latinofonă din acea vreme, erau numiți în izvoare sub denumirea de vlahi, valahi, olahi, rumâni. Ionuț Țene vorbește în carte și despre verbul ,,a rămâne”, de unde ar proveni etnonimul român. Vlahii au fost menționați în cronici, în ,,Bula Regelui Andrei al II-lea (1222), Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor, 1224), Diploma cavalerilor ioaniți (2 iunie 1247), în lucrarea ,,Strategikon”, de Mauriciu, ,,Însemnările de la Mănăstirea Castamonitu”, Constantin Porfirogenetul, Ana Comnena, Kekaumenos, Kendrenos ș.a. Sigur, Ionuț Țene abordează, în mare parte din carte, lucruri cunoscute, știute de istoriografia românească, însă ce mi s-a părut important a fost faptul că a atins procesul migrației transhumante a acestor păstori latinofoni, în drumurile lor cu turmele de oi.

Vlahii nord și sud dunăreni, cât și continuitatea viețuirii lor în Dacia traiană, au fost menționați în lucrările și cronicile unor nume ca: Istvan Szamoskozy (Ștefan Zamosius), Franz Josef Sulzer, Robert Roesler, Bogdan Petriceicu Hasdeu, A. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Ioan Bogdan, Dimitrie Onciu (ultimii trei reprezentanții Școlii critice), Gheorghe Brătianu ș.a. Cronicarii români din veacurile XV – XVI: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, stolnicul Constantin Cantacuzino, Simion Ștefan (,,cuvintele sunt ca bani, trebuie să circule”), Dimitrie Cantemir (cu ale sale lucrări), reprezentanții Școlii Ardelene (Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior), Ion Budai Deleanu și mulți alții.

,,Noi de la Râm ne tragem”, spunea cronicarul moldovean Miron Costin, iar tocmai acest lucru lasă să se înțeleagă și autorul cărții de față. Creuzetul nașterii poporului roman a fost spațiul carpato-danubiano-pontic, termen generic apărut frecvent în manualele școlare, dar aceștia au fost găsiți pe un areal mai extins, în Balcani, Munții Haemus, până la Bug, Carpații Păduroși, Cehoslovacia, Grecia (Thesalia, Epir, Acarnania), Bulgaria, Albania, Macedonia, Ungaria, Austria, Alpiii Dinarici. Autorul avansează ipoteza nașterii poporului român într-un areal mult mai vast decât cel carpato-dunărean și pontic, însă leagănul nașterii acestui neam a fost Dacia traiană, descendenți ai legiunilor romane venite în Dacia. (Legiunea a XIII-a Gemina, la Apulum; Legiunea a V-a Macedonica, staționată la Potaissa; Legiunea a IV-a Flavia Felix, cantonată la Berzobis, în Banat). Românii sunt descendenții acelor legionari romani veniți în Dacia, vorbitori ai unei latine vulgare și trăitori pe meleagurile actualei Românii.

Arealul geografic în care s-au deplasat acești păstori latinofoni, valahi, cuprinde actu-alul teritoriu al României de astăzi, dar și zona balcanică (Munții Haemus, Munții Pindului, Valea Timocului, Grecia (Thesalia, Epir, Acarnania), Bulgaria, Albania, Macedonia, Carpații Păduroși, dar au fost identificate comunități românești și în Cehia, Slovacia, Croația, Polonia de astăzi ș.a. Vlahii s-au răspândit în multe zone bogate în pășuni și regiuni geografice, dar leagănul nașterii poporului roman rămâne, fără doar și poate, teritoriul Daciei Felix, acel spațiu binecuvântat de Dumnezeu cu păstori vestiți, cu ,,oi multe, mândre și cornute”, ce căutau periodic loc de pășunat pentru mioarele lor. Spațiul mioritic blagian este creuzetul nașterii poporului român și a limbii ,,vechilor cazanii, care-o știu și care-o cântă pe la vatra lor țăranii” (Alexei Mateevici, ,,Limba noastră”). Dacia Malvensis, Apulensis și Porolisensis a fost teritoriul etnogenezei poporului roman, iar ,,dacii liberi” fac și astăzi senzație la spectacolele și demonstrațiile celor de la Terra Dacia Aeterna.

,,Terra Blachorum” este spațiul etnogenezei românești, metamorfozându-se de la an la an, de la deceniu la deceniu, de la secol la secol în acel ,,Bizanț după Bizanț”, de care vorbea, în cartea omonimă, marele istoric și savant român, Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871 – d. 27 noiembrie 1940). Vorbind despre etnogeneza românească nu putem omite cărțile Domnului Acade-mician Ioan Aurel Pop, esențiale pe acest subiect (,,Românii. Istoria, adevărul și miturile”, lucrare scrisă ca un răspuns la demistificările Domnului Lucian Boia; ,,Din mâinile valahilor schismatici” și alte lucrări ale Domniei Sale. Domnul Academician Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, afirmă, în lucrările mai sus menționate, că România este ,,o țară a țărilor”. Codrii Vlăsiei, Codrii Cosminului, Țara Olteniei, Țara Lăpușului, Țara Chioarului, Țara Maramureșului, Țara Zarandului, Țara Codrului etc., toate aceste formațiuni prestatale românești (cnezatele lui Ioan și Farcaș, voievodatele lui Seneslau și Litovoi în Țara Românească; descălecatul lui Negru Vodă, 1291), descălecatul lui ,,Dragoș mândru ca un soare” și Bogdan, ce au întemeiat, initial, o marcă în Moldova (stat de margine), alături de ansamblul ecosistemului natural al Carpaților, această fortăreață natural a Munților Carpați, au fost tot atâția factori care au contribuyit la formarea poporului roman și a limbii române.

România este și o țară a graiurilor/dialectelor: oltenesc, moldovenesc, ardelenesc, maramureșan (moroșenesc). În procesul de formare a identității românești, sunt de amintit românii din Balcani, aromânii/armânii/machedonii. Aromânii balcanici se impart în: megleno-români, istro-români, vlahii pindeni, grămușteni, fârșeroții din Albania, cu portul și tradițiile lor deosebit de frumoase păstrate până astăzi. În tematica școlară aceste lucruri poartă denumirea generică de ,,Romanitate și barbari”. Amintim că în procesul de coagulare a poporului roman, aceste comunități de păstori latinofoni au intrat în contact și cu alte triburi și popoare migratoare (maghiari, pecenegi, cumani, slavi, tătari, huni, gepizi, avari).

Lucrarea adusă spre lectură și dezbatere istoriografică a beneficiat de un ,,Cuvânt-înainte” (pp. 9-10) scris de Domnul Prof. Univ. Dr. Ioan Drăgan, de la Arhivele Naționale ale României, profesorul autorului Ionuț Țene în anii de liceu, iar Postfața cărții a fost asumată de Conf. Univ. Dr. Avram Fițiu (pp. 287-288), alături de o Bibliografie selectivă (pp. 289-294). ,,Ab initio”, vlahii, valahii și olahii de care vorbește autorul în carte și care și-au dus cu ei doinele și aleanurile până în Capații Păduroși, Cehia și Polonia de astăzi se numeau gorali.

O carte scrisă din pasiune pentru istorie, se observă din ductul scrierii că Ionuț Țene a pus suflet când a lucrat la volumul de față, din care răzbate atât orientarea către metoda științifică, cât și stilul jurnalistic, eseistic și prozaic al celor expuse. O invitație la lectură bine venită pentru istorici și cei pasionați de etnogeneza românească.

 Dr. Răducu RUȘEȚ,
Cluj-Napoca, 31.10.2025!