Despre Daci, două volume, 2014 şi 2015, de Ion N. Oprea,

Revista Sămănătorul din Tismana-Gorj şi redactorul ei şef N.N. Tomoniu cred că-s bune să fie studiate la şcoală, scriitorul Vasile Filip, poetul, Iaşi, că ar trebui reeditate nu pe cont propriu, traduse şi răspândite în lume să fim cunoscuţi, drept continuatori,  pentru că sunt operă susţine comentatorul profesor Gheorghe Clapa de la Bârlad

La editura PIM, Iaşi,  2014, 349 de pagini, cu o vastă bibliografie, a fost tipărit volumul “Dacii la ei acasă” de Ion N. Oprea, pe coperta căruia (IV) autorul reluând din ce a scris “În loc de prefaţă” se explică succint: “Dacii la noi acasă, nu e o carte exhaustivă, nu-i un studiu istoric, nu face interpretări de natură să promoveze nici măcar ipoteze istorice, dar este o carte care, adunând şi prezentând informaţiile, devine un dicţionar al promovării ineditului păstrat nu doar în cărţi şi arhive, ci în oboseala arheologilor, a jurnaliştilor, a oamenilor bine informaţi…”

“…A doua carte, Ion N. Oprea – „Dacii la ei acasă”, urmând conceptul de tip antologic descris mai sus – pare să fie un şablon inedit pentru volumele sale – autorul atinge punctul sensibil al societăţii noastre actuale putrede, abordând tema patrimoniului nostru istoric, lingvistic, arheologic şi imobiliar, pe cale de distrugere irecuperabilă în viitor. Ne facem un motiv de mândrie în a-i aloca un articol separat, scria şi promitea conducătorul revistei Sămănătorul de la Tismana, Gorj, redactorul şef N.N. Tomoniu, la 16 septembrie  2015, fără a se opri aici.

“…Până atunci, deja colaboratorii noştri care au abordat subiectul în „Sămănătorul” saltă cu mândrie capul pentru că iată, se instalează şi se îngroaşă rândurile erudiţilor care lasă în urma lor, prin sacrificii materiale proprii, adevărate manuale de istorie şi de patrimoniu cultural românesc. Vai vouă pseudo-profesioniştilor din cultură şi educaţie, vremea când veţi fi arătaţi cu degetul pentru anti-românismul vostru se apropie ! Vai vouă dascălilor care la comanda marionetelor politice de la cârma inspectoratelor şcolare, acceptaţi prin „obligativitatea” intonării imnului naţional să ridicaţi odă în fiecare dimineaţă de cursuri împăratului roman Traian, jefuitorul aurului dacic ! Câte petiţii aţi făcut pentru a intona alt marş patriotic în şcolile noastre ?

Vremea apocalipsei personalului didactic din şcoli, începe! Elevii vă vor întreba de ce aţi scos istoria neamului nostru din manuale, vă vor pune întrebări de ce Eminescu, poetul nostru naţional, e cadavrul din debaraua lui H.R. Patapievici, de ce pentru cărţulii de tipul „De ce iubim femeile”, preferatul băsescului „Cărtărăscu” a fost propus pentru Premiul Nobel de către grangurii dintr-un minister al culturii condus de maghiari mai bine de un deceniu. Vai vouă ! Urmează încă o etapă în dezvoltarea omenirii la fel ca acelea care au urmat după stăpânirea focului sau după inventarea roţii ! Reţeaua Internet va revoluţiona civilizaţia umană iar voi veţi deveni inutili când elevii vă vor întreba la şcoală: „De ce să citim Cărtăreşti, Patapievici şi Pleşi în loc să citim despre studiile lui Virgil Ene care ne spune despre Eminescu, că a fost şi om de ştiinţă, şi astrofizician, care cu o imaginaţie halucinantă a elaborat peste 50 de anticipaţii ştiinţifice bazate pe eseurile lui Albert Einstein ?”

Cum ar putea fi adevărurile istorice scrise în volumele lui Ion N. Oprea incluse într-un învăţământ cu legea educaţiei modificată de 26 de ori? Sau ca producţia de carte şi de reviste locale pe teme culturale, să fie inclusă în proiectele de finanţare ale AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional, când în parlament se dau legi aberante  pentru taxarea producţiei de carte ?
Lumea mileniului al III-lea se schimbă iar dacă o ţară nu-şi schimbă ţintele educative, instructive şi culturale în funcţie de noua revoluţie a informaţiei – ce permite tehnic ca orice cunoştinţă să o poţi accesa din buzunarul cu celularul sau din mapa cu tableta – aceea ţară va rămâne înţepenită la nivelul celor două decenii scurse din acest mileniu.
Citim recent că sistemul finlandez de educaţie, considerat cel mai bun din lume şi depăşit doar de ţări precum China şi Singapore la rezultatele testelor PISA, se pregăteşte de reformă. Copiilor finlandezi nu le vor mai fi predate în şcoli materii, în sensul clasic, cum sunt geografia sau biologia. În schimb, profesorii vor trece la predarea în baza unor subiecte şi teme de interes, ceea ce presupune o abordare interdisciplinară.
Vai vouă ce călcaţi istoria dacilor în picioare şi o ascundeţi prin şcoli de ochii tinerimii, pentru că veţi pieri !
A venit timpul când în pauza mare a şcolii, elevii să facă grup în jurul unei tablete şi să citească despre războaiele geto-dacice din cărţile lui Ion N. Oprea sau ale altora care, împreună, au citit mii de cărţi privind originea poporului român !”, scrie, spre încheiere,  Nicu N. Tomoniu, directorul revistei Sămănătorul, trimestrial literar şi de patrimoniu cultural, Tismana,Gorj, din 16 septembrie 2015, satisfăcut de lectură şi încurajând-o.
*
Pe aceeaşi temă, dar în 2015, la aceeaşi editură, 316 pagini, a apărut cartea “Dacii şi noi. Comentarii” la lucrarea “Adevărata obârşie a poporului roman”,  de Valeriu D. Popovici-Ursu, care începe cu “Cuvânt de început” de Ion N. Oprea, autor, pe care îl reproducem:

„Cuvânt de început”

Dificilă şi pretenţioasă tema  susţinută de prof. Valeriu D. Popovici-Ursu, dar în faţa argumentelor de bună cuviinţă, atent căutate şi oferite cititorului nu numai român, dornic să se introducă şi să se informeze despre adevărată obârşie a poporului român, atât de controversată, nesocotită şi chiar combătută de unii, interesul pentru noile informaţii se impune şi, personal, continui a rămâne la ele.

Textul care urmează, cum am procedat şi am explicat şi la volumul „Dacii la ei acasă”, 2014, nu-i un studiu istoric, nu încerc nici ipoteze istorice atribuindu-mi cunoaşterea lor, dar adunând informaţiile chem la adâncirea lor, să ne găsim drumul adevărat.

Ca şi profesorul Popovici sunt adeptul cercetării, al colocviului ştiinţific nu al respingerii a ceea ce ni se pare netemeinicie. De la abecedar ne-au venit adevărurile.

În faţa unei cărţi, cu un autor care le ştie pe toate, dar aruncă cu metafore de genul „ignorantul, maniacul, clinic autoiluzionatul” de Densuşianu, autorul Daciei preistorice de unde recuperăm Dacia, România de azi, „exaltatul botanist român” Ovidiu Bujor, membru al Academiei Române, „un visător la Zalmolxe”, „deranjatul mintal” care insistă că în Pakistan 80 de milioane de oameni vorbesc limba română, „aberaţii şi rătăcitorii dacopaţi” în ruinele de la Sarmizegetusa, „ocultiştii şi escrocii”  care  pretind că au descifrat nişte tăbliţe suspecte, „fantasmagorii oculte” ale editurilor Orfeu din Bucureşti sau Obiectiv din Craiova, acel „escroc intelectual”  Freud, autor care este Dan Alexe, Humanitas, 2015, rămâi tot la căutatul argumetelor prin citare, spre exemplificare.

Cum se explică obtuzitatea şi reaua voinţă a istoricilor oficiali faţă de epoca dacică – şi după cum se vede nu numai a lor ci şi a lingviştilor altfel nu se explică de ce un autor, care ştie de toate, cum se crede  Dan Alexe şi  cei care i se alătură, nu găsesc dacic în vocabularul românesc de astăzi decât cuvântul mămăligă şi alte vreo două-trei tot atât de semnificative ca să demonstreze că dacii n-au avut nici alfabet dar mi-te cultură…, se întreabă revista Lohanul de la Huşi, iunie 2015, iar prin ea Daniel Roxin – Bucureşti, pe care îl vom mai întîlni în susţinerea a ceea ce numim noi dacismul, dacomania – Dan Alexe.

Epoca dacică e mai puţin studiată la toate nivelele, pentru că este una dificilă, nu prea există izvoare, răspunde Vasile Boroneanţ, arheolog, fost director al Muzeului de istorie al Municipiului Bucureşti, care ştie şi ceea ce ştim cu toţii – „peste tot, oamenii din popor spun că se trag din daci”.

V-aţi ocupat de editarea Daciei Preistorice a lui Nicolae Densuşianu, împreună cu  soţul dvs., istoricul Manole Neagoe, o carte controversată, nu aţi avut reacţii negative, este întrebată Victorela Neagoe, cercetătoare la Institutul  de lingvistică Iorgu Iordan-Al. Rosetti, care precizează, „chiar dacă interpretările lui Densuşianu  sunt în mare măsură fanteziste, materialul strâns şi redat de el este uriaş şi valoros”.

Astăzi nu se prea apropie cercetătorii de domeniul  substratului dacic al limbii române pentru că a o face trebuie să ştii foarte multe – indo-europeană, slava veche, latina, istoria limbii, o mulţime de alte lucruri, să citeşti şi să aprofundezi tot ce s-a scris în domeniu, susţine doamna Neagoe, iar pe tineri mai ales nu-i interesează.

Ca cel care a fost multă vreme aproape de domeniul dacologiei, întrebat cum a privit domeniul, ca închis, stagnant, dacă subiectul supără, Dan Romalo, autorul cărţii „Cronica getă apocrifa pe plăci de plumb”, răspunde tot printr-o întrebare: „De ce oare, atunci când au apărut plăcile de plumb, care au şanse să fie un element de noutate pentru istorici, ele au fost refuzate ca neoriginale, fără să se admită o  cântărire a elementelor logice care pledau pro şi contra? Ai elemente noi, pe care poţi să faci comparaţii, analize, căutări de antecedente şi ramuri comune, şi le refuzi. De ce?”

Adevărul e că există nişte interese, explicate dealtfel, că până şi  academicianul Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie, fără argumente, într-un cotidian susţinea că plăcile sunt nişte falsuri ordinare, părere grav criticată, în majoritate.

Despre un anumit complex identitar nu numai în cercetarea specifică vorbesc în discuţia pornită nu numai cei amintiţi aici, ci şi Ion Ghinoiu, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor “Constantin Brăiloiu” şi Dan Alexe în Dacopatia… sa care se referă la o gamă a complexelor de inferioritate,  dar şi despre un anumit tupeu dacic, zic eu, în atingerea ţelurilor, p. 282-292.

Ce înseamnă respingerea dacismului, lucru pe care îl face şi Dan Alexa, cu publicarea rătăcirilor sale la Humanitas, o explică Dumitru Manolache, jurnalist de investigaţii la cotidianul Gardianul, – anumite structuri interesate vizează reducerea treptată a interesului dedicate epocii vechi a istoriei noastre, ştergerea din memoria colectivă, anularea elementelor identitare esenţiale ale neamului, distrugerea României adevărate, care este chiar Dacia, cu limba, tradiţiile, creştinismul orthodox, biserica deci, morala, şcoala, familia…

Globalizare-globalizare, dar nu prin topire identitară, spunem noi, cei care promovând şi susţinând noua opinie istorică, credem în tradiţiile şi continuitatea noastră străbună.

Epoca dacică – o spun nu doar cei etichetaţi a fi  protocronişti, dacomani sau altfel discreditaţi – deranjează cel mai mult pentru că de acolo ne tragem, acolo ni-i originea şi dreptul identitar. Suntem români şi fără trecut nu putem gândi viitorul, pe care îl vrem glorios, cum ni l-a lăsat Decebal, Basarab I, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul…

De aceea, trebuie să crească interesul pentru educaţia şcolară şi cetăţenească în direcţia creşterii răspunderii şi respectului faţă de ce este patrimoniu istoric, cultural şi natural al teritoriului nostru, cu cetăţile dacice care trebuie mai bine conservate, spune Valentina Cetean, inginer geolog, director executiv al Asociaţiei “Greenet”, luptătoare împotriva a ceea ce se constată – o stare generală de indiferenţă a autorităţilor statului”.

Ion N. Oprea

Şi în completare un prim articol din „Dacii şi noi. Comentarii”, 2015, ca expicaţie a demersului autorului şi acţiunii sale de a se fi oprit asupra operei profesorului Valeriu D. Popovici-Ursu pe care o comentează, fie şi numai în parte, spre cunoaşterea cititorilor, citind cartea lui Valeriu D. Popovici-Ursu, cunoşti de unde venim, ne cunoaştem pe noi românii, crede Ion N. Oprea.