Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Dumnezeu în viziune metafizică

Dumnezeu în viziune metafizică
Într-o lume care pare să se destrame în zgomot, grabă și contradicție, întrebarea „unde locuiește Dumnezeu?” capătă un sens aproape dureros. Căci, dacă universul este un haos fără margini, dacă ordinea s-a ascuns sub cenușa îndoielii, atunci unde să mai caute omul chipul divinității?


Teologia ne spune că Dumnezeu este atotprezent. Nu există loc al absenței Sale, nici măcar în neant. În Geneza, Duhul se mișca „pe deasupra apelor”, înainte ca lumina să se nască. Așadar, El nu se teme de haos — îl folosește drept material al creației. Din dezordine iese cosmosul, din tăcerea primordială — cuvântul, din întuneric — lumina.
Poate că Dumnezeu nu locuiește în afara haosului, ci în miezul lui, ca o tainică suflare care așteaptă să fie recunoscută.
Filosofii au spus că haosul e doar o altă formă a ordinii, neînțeleasă încă. Heraclit a vorbit despre armonia tensiunilor, iar Spinoza a văzut în Dumnezeu însăși natura — Deus sive Natura. Astfel, Dumnezeu nu fuge de haos, ci se identifică cu el, ca un sens ascuns al neliniștii universale. Ceea ce nouă ni se pare dezordine poate fi, din perspectiva eternității, o simetrie perfectă.
Dar misticii și poeții știu ceva ce logica nu poate atinge. Ei simt că Dumnezeu locuiește în adâncul omului. Când sufletul este tulburat, lumea întreagă se clatină; când sufletul se liniștește, și universul respiră în tihnă. În tăcerea rugăciunii, în lumina unui gând bun, în lacrima care se transformă în înțelegere — acolo se naște Dumnezeu în om.

Lucian Blaga spunea că El trăiește „în mister și revelație”, iar Nichita Stănescu L-ar fi căutat „în cuvântul nerostit”. Poate că adevărul este undeva între cei doi: Dumnezeu locuiește în misterul pe care-l purtăm și în tăcerea prin care-l recunoaștem.
În acest haos nelimitat, Dumnezeu nu e pierdut. Noi suntem cei rătăciți. El locuiește acolo unde încă mai arde o întrebare curată, unde cineva mai iubește fără motiv, unde se mai rostește un „mulțumesc” fără interes.
În clipa aceea, haosul devine cosmos. Iar Dumnezeu — casă.

Titina Nica Tene

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania