Alexandru Florin ȚENE

Dimensiunea universală a reportajului în presa scrisă și tv

Cu adâncimi în ani în istoria literară și istoria jurnalismului, interesul prozatorului și al ziaristului pentru reportaj își găsește expresie în reviste, cărți, televiziune și nu în ultimul rând în presa scrisă. Această evidență nu este fără importanță și plin de înțelesuri, căci legitimează o atitudine civică pentru ziaristul și prozatorul din spațiul limbii române. Aceștia au învățat spiritul obiectivității și nu iubesc exagerarea, ideologia tendențioasă, mistificarea, sau unele cazuri patologice.

Acești creatori, ziaristul și prozatorul,  ei au luat din idea de realism, nu socialist, acel miez valabil care privește peisajul, timpul, mediu, oamenii și societatea, inclusiv istoricitatea- în raporturile tipice, fără excurs în cadrul excepției, pe liniile legităților generate.

Am analizat de curând reportajele apărute începând cu 1940 și până în prezent. Imaginea este dezechilibrată, până în 1948 acestea erau obiective lipsind din ele bombasticul și politicul, după această dată aceste elemente au apărut în reportajul jurnalistic, și mai puțin în cel literar. Însă se evidențiază valoarea medie, uneori crescătoare și mai ales acel sentiment de amplificare a complexității umane prin care a înaintat reportajul nostru, cu sincope neînsemnate. E interesant de urmărit drumul celor două tipuri de reportaje, cel politic și cel literar. Am constatat  creșterea factorului analitic, înțelegând prin aceasta pasiunea pentru peisaj, realitate, istorie, oameni și societate. Acolo unde se întâmplă un eveniment deosebit ce poate rămâne în istorie-acolo și-a așezat aparatul de fotografiat și filmat ziaristul și prozatorul nostru.

După  evenimentele din decembrie, reportajul cu laude în transformarea naturii și construcția socialistă a fost înlocuit  de investigația socială, oglindirea realității, de expertiza comportărilor, de analiză, într-un cuvânt.

Omul și acțiunile sale în transformarea naturii, nu mai sunt hiperbolizate, el este oglindit cu toate izbânzile și eșecurile lui, demn de o realitate pe care o trăim. Reportajul nu mai insistă pe transformarea naturii, era o mare greșeală a ideologiei regimului trecut, omul trebuie să trăiască în armonie cu natura și să o protejeze.

Al doilea fenomen notabil în evoluția reportajului este diversitatea de stiluri care crește în reportajul ultimelor trei decenii proporțional cu apropierea de actualitate. A scăzut în chip învederat numărul producțiilor scrise și filmate în grabă, cu tendință, fără identitate, aproape după o singură matriță, și aproape simultan a urcat proporția reportajelor TV de viziune vastă și de contemplație cu sens universal.Remarcăm în acest sens reportajele de la Televiziunea Română și  de la PRO-TV.

Există o mare distanță dintre reportajele de acum 40 de ani și cele de acum. Pun întrebarea dacă reportajul de acum este realist sau nu. Răspund răspicat afirmând aceasta, fără șovăire, căci stilurile diverse, modalitățile de difuzare, presă scrisă, televiziune, internet, exprimă întotdeaunha complexitatea omului, noile realități, ideea de adevăr. Reportajul literar și cel jurnalistic legate de un cadru istoric ușor definit, a luat prin sentimentul legităților generale și al psihologiei umane, acea dimensiune universală pe care ziaristica și literatura noastră a avut-o mereu, până în epoca de astăzi.