Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Din jurnalul unui ziarist. “Vâlcea Artistică “ a anilor 1984

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Din jurnalul unui ziarist
“Vâlcea Artistică “ a anilor 1984

Primit pentru publicare: 16 Oct. 2019
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președintele Ligii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Americană Română
Publicat: 18 Oct. 2019
© Alexandru Florin Țene© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.


“Vâlcea Artistică “ a anilor 1984

La sfârșitul luni aprilie 1984 am primit la Cluj invitația de la organele culturale ale județului Vâlcea aă particip  pe 4 mai la o mare și frumoasă acțiune culturală pe meleagurile de basm ale județului natal.

Astfel, că pe 4 mai, dis-de – dimineață, împreună cu scriitorii Constantin Zărnescu și Vasile Sav, redactori la revista TRIBUNA,  ne-am urcat în acceleratul Cluj-Craiova, îndreptându-ne spre Rm. Vâlcea. După câteva ore de mers, în care am discutat despre Sfântul Augustin cu latinistul Vasile Sav am coborât în stația CFR Rm.Vâlcea. Aici, pe peron ne așteptau Petre Petria, de la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu “, dramaturgul Doru Moțoc și un activist de la Comitetul județean de partid. Era o zi însorită de primăvară care ne predisunea la un optimism debordant.

După cuvintele de bun venit am fost invitați să urcăm într-un microbuz OJT care ne-a dus la Hotelul Alutus.

După o noapte cu care am dormit în cameră cu regretatul poet Stelian Nica, cumnatul meu, dar nu înainte de a a bea Pepsi-Cola în camera lui George Țărnea, la invitația acestuia, dimineața am fost conduși în sala de ședințe a Palatului Administrativ, unde organele județene ne-au informat despre Programul VÂLCEA ARTISTICĂ unde au fost invitați scriitorii născuți pe meleagurile vâlcene, inclusiv personalități marcante din cultura română. Acest” Program” cuprindea vizitarea unor obiective turistice, culturale, hidrocentrale, biblioteci, cămine culturale, și șezători literare în unele locații.

În sală se aflau scriitorii: Ilie Purcaru, Alexandru Cerna Rădulescu, I.I.Alexandrescu, Doru Moțoc, George Țărnea, Gh.Diaconu, Felix Sima, Ion Șt. Lazăr, Constantin Zărnescu, Vasile Sav, Al.Florin Țene, Stelian Nica, Dumitru Raiciu, Ioan Barbu, Gh. Tănăsoaica, Veronica Stan, Elisabeta Novac, Bartolomeu Anania,  Gheorghe Anca, Lucian Avramescu,, Nicolae Dragoș, Constantin Mateescu, Mircea Zatti, Mihai Duțescu, Ada Orleanu, D.R. Popescu, Dinu Săraru etc.

După această ședință de informre ne-am urcat în autocarul ONT și am pornit la drum spre Voineasa, unde eu am lucrat ca redactor la ziarul de șantier LIMINA DE PE LOTRU. În fața autocarului se aflau două autoturisme Dacia în care se aflau D.R.Popescu, Dinu Săraru și câțiva activiști de partid. Le cădeau nasul să merargă în autocar, alături de noi, unde se aflau locuri libere. În timpul călătorie, la microfonul autocarului George Țărnea a făsut pe ghidul, informându-ne despre satele prin care treceam. La microfon și-a mai arătat talentul poetic Gheorghe Tănăsoaica, Al.Florin Țene, Doru Raiciu și alții. Ajunși la Voineasa am ținut o șezătoare literară în clubul șantierului. Au vorbit Ilie Purcaru, I.I.Alexandrescu, D.R. Popescu și Dinu Săraru. Sala a fost plină de muncitori. Se afla și directorul general ing. Cocoși cu soția, care era director economist.

După șezătoare, am mâncat prânzul la cantina muncitorească, Dinu Săraru, D.R.Popescu, Ilie Purcaru și activiștii de partid au mâncat într-un separeu, le cădea greu mâncarea dacă o serveau alături de noi.După servirea mesei  am plecat spre Ciunget unde se află centrala cu turbinele sub pământ. Am coborât, mergând aproximativ 2 km sub pământ cu autocarul, vizitând marea sală a turbinelor care funcționau.Un inginer ne-a explicat despre întreaga tehnologie. Ne-am întors, trecând prin Valea Măceșului, Malaia, Valea lui Stan, Păscoae, Brezoi, oprind la Mănăstirea Cozia. Aici umbra munterlui se așternuse peste ctitoria lui Mircea cel Bătrân.Am intrat în Biserică, am aprins o lumânare, am privit la mormântul domnitorului.

La icoane nici-un scriitor nu s-a închinat.Doar eu am făcut acest gest creștinesc. Le-am zis pe alee, în fața “corifeilor literaturii române”:
-Tovarăși, de ce nu v-ați închinat? Sunteți atei?
D.R. Popescu mi-a făcut semn să tac, arătând discret spre activiștii de partid.
Am repetat întrebarea.
-Ne-am făsut cruce cu limba în gură! Mi-a răspuns Constantin Zărnescu.
– Păcat! De aceea ne-au încălecat comuniștii ăștia, atei !
Toți s-au uitat la mine speriați.
Ne-am urcat în liniște în autocar, îndreptându-ne spre Olănești.Soarele se rostogolea peste munți. Atunci mi-am adus aminte de replica lui Minulescu, pe când era elev la Slatina, privind poezia lui Grigore Alexandrescu, referitor la …umbră.Pentru care a fost lăsat repetent.

La Olănești am fost cazați la hotelul OLĂNEȘTI unde am luat cina la aceași masă cu Gheorghe Anca , Doru Raiciu și Constantin Zărnescu.În cameră, până spre miezul nopții le-am citit lui Doru Raiciu, Mihai Duțescu, Nica Stelian, Alexandru Cerna Rădulescu piesa mea de teatru în versuri, COZIA , dramă istorică ce face parte din EPOPEEA ROMÂNĂ. Auditoriu a apreciat lucrarea mea.
Dimineața, înainte de plecare am făcut o fotografie cu poeta Veronica Stan care era prietenă cu cumnatul meu Stelian Nica, care semna cu pseudonimul Stelnica.
După micul dejun am plecat spre Slătioara să vizităm casa părintească a lui Dinu Săraru, la invitația acestuia. După vizita casei și a cramei de la subsol, am ținut un mic recital poetic pe scena Căminului Cultural.

Seara pe scena Palatului Culturii din Rm. Vâlcea participanții au fost intervievați despre cum arată acum localitățile lor natale.Eu am răspuns:
-Întradevăr , s-a construit mult, dar nu trebuiau demolate casele cu specific local. În orașul meu natal Drăgășani nu mai sunt frumoasele clădiri boierești amintind de specificul zonei viticole.A fost demolată casa unde s-a născut scriitorul Gib I. Mihăescu, Școale cu ceas, Farmacia Nanci etc. Acum nu mai deosebesc cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca, unde locuiesc, și orașul meu natal.Toate blocurile sunt trase la indigou.

Alți scriitori au lăudat construcțiile, fără să aducă observații. Aceștia au fost fotografiați și răspunsurile lor publicate în ziarul județean “Orizont “. Eu nu am fost publicat.Un exemplu de oportunism am trait cu câțiva ani mai târziu. Tot la la Vâlcea, dar, după revoluția din 1989, aceeași scriitori acum criticau construcțiile tip ghetou din municipiul Vâlcea, aduceau acuze că au fost demolate case specifice zonelor din Drăgășani și Rm. Vâlcea. Exact ce spusesem eu în 1984, luna mai. De data aceasta ziarul “Curierul de Vâlcea “, înființat pe structura fostului “Orizont “ a publicat opiniile acestora.În drum spre orașul meu Drăgășani, în autocar, m-am gândit: “Doamne, de aceea au pus așa de ușor cisma comunistă pe grumazul românului, datorită oportuniștilor.“

Ajunși la Drăgășani, autocarul a oprit în fața Primăriei de pe strada 23 August.Ne-a întâmpinat primarul Ion Negreanu, fost coleg de școală cu soția mea, poeta Titina Nica Țene.
-Tovarășe Țene mi-ai criticat aseară orașul. Așa m-a întâmpinat primarul, auzise deja.
De aici am fost conduși la IAS, unde ne-a așteptat directorul Aslan și inginerul șef. Am vizitat cramele, și parcul cu lacul.În jurul lacului m-am plimbat cu Elisabeta Novac povestindu-i despre istoria acestui IAS care a fost construit pe moșia lui Brătianu.Prânzul l-am luat aici.După care ne-am dus prin oraș vizitând Muzeul GIB MIHĂESCU, unde ne-a întîmpinat profesorul Gh.Pavel, ginerele scriitorului, cu a cărei soție am copilărit pe aceași stradă.Lăsându-i să viziteze orașul, eu cu Constantin Zărnescu și Vasile Sav ne-am dus acasă la cumnatul meu Constantin Boloca, directorul CEC-ului, și soția lui Eufrosina (sora soției mele ) unde ne-au ospătat cu mâncare și băutură tradițională.

Am trecut pe la locul unde a fost casa mea părintească, demolată de comuniști.Nucu dintre două veacuri nu mai era. Era o centrală termică construită chiar pe casa noastră.Acum un an am fost pe acolo.Paradoxal.Centrala termică nu mai există, a fost demolată.Oamenii de la blocurile vecine și-au pus centrale de apartament.

Când a plecat autocarul trecând prin cartierul Momotești din orașul natal o tristețe amară mă bătea cu amurguri.

Seara ne-am întors la Hotel Alutus, fiindcă a doua zi se încheia călătoria noastră prin frumosul județ Vâlcea.

Până a adormi am scris poemul de mai jos:

Autobiografie

M-am născut pe strada anului 1942,
bombardată de oameni cu ochii roşii,
îmbrăcaţi în verde
când vara  scotea la porţi moşii,
aruncându-şi mantaua soldăţească şi ploi
luna iunie aducea în ferestre visele femeilor
şi dor,
 mergând nicăieri,aşteptând în pridvor…

Mama mi-a pus în straiţă în loc de pâine
visul zilei de mâine,
pe care l-am trăit într-o singură noapte
când ursitoarele jucau pe un lătrat de câine
pe strada unde şcoala intrase în vacanţă
şi paznicul plecase cu cartela
după pâine
legând poarta cu o speranţă…

jucării confecţionam din zdrenţe de vise,
ciorapul piciorului desculţ îl făceam minge,
în curtea şcolii cădeau iubiri ucise,
pe dealuri contempla sania
cum în sufletele noastre ninge
cu cântece ruseşti Tania.

Dimineața ne-am luat la revedere de la colegi  plecând spre Cluj cu Dacia fratelui lui Constantin Zărnescu. În timp ce  murmuram un poem ce se scria în suflet.

Amiaza ca o piersică coaptă

Curgea  multă zeamă de lumină pe bărbiile noastre
Încât sudoarea  era ca un compot de piersică dulce,
Muştele intraseră pe sub pielea zilei gâdilând-o
Încât orele o luaseră razna pe potecă spre apus să se culce.

Femeia goală de lângă mine se bronza la orele aşteptării,
Pielea de ciocolată o mângâiam întrebător cu privirea,
Dulce era sudoarea ce curgea între noi şi tăcerea
Când coapsele-i ca semne de întrebare îmi stârneau uimirea.

Amiaza ca o piersică coaptă a trecut uşor mai departe,
Eu îmi trimisesem gândul catifea  lângă umărul ei,
O mângâiam în mine cu adjective în câte-un vers erotic
Pe când trupul cu sâni cu tot intraseră în ochii mei.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5