Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

DOAMNE!

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

DOAMNE!

Primit pentru publicare: 05 Dec. 2019
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revistei Luceafărul
Publicat: 05 Dec. 2019
© Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


DOAMNE!

Doamne! De ești acolo sus unde toți te cred
Și șezi privind măreț pe-a noastră lume,
Aruncă-ți ochii blânzi pe-acest popor putred
Să-i vezi lacrimi de jug și-a sa prostie-n spume.
Privește-i nepăsarea ce rob, ea, l-a adus
Să fie sclav acasă în larga-i bătătură,
Român îi doar cu nume, căci somnul l-a răpus
Vânzând pâinea la prunci ce o țineau la gură.

Doamne! De vezi ce se întâmplă cu-a nost’ popor buimac
Trimite-i câte-o rază din soarele de vară,
Să-și încălzească lenea și trupul său posac
Ștergând al său renume, ce astăzi îi ocară.
Dă-i câte-o poacă, zdravăn, pe ceafa adormită
Ce l-a trezi din somnu-i ce și l-a așternut,
Ridică-i geana aspră și pleoapa ramolită
Să vază sac de petec în care-a încăput.

Doamne! De simți durerea țării, ce-o poartă cu mândrie
Parcă plăcându-i jugul în care s-a robit,
Trimete vântul aspru să-i sufle în prostie
Și să-l trezească, Doamne, din dosul cel umbrit.
Țărâna să se-nmoaie și munții să se frângă
Trosnind gâlceavă aspră ce l-o trezi-n simțire,
Iar marea cea întinsă, de brâu-i să îl strângă
Să-și vadă libertatea primită moștenire.

Doamne! De-auzi bocetu-i crâncen ce-l plânge în neștire
Smulgându-și păr din creștet de ciuda ce o are,
Trimete-i ploaia rece să-l spele de-amorțire
Căci ruga către Tine, nu-i ține de mâncare.
Dă-i, Doamne, tunet hâtru și grindină mănoasă
Ca să-l trezească veciuri din falnica-i mândrie,
Să vază-n ochii sumbri a sa holdă mănoasă
Și să priceapă hățuri că-aici e-o Românie.

Doamne! De îi miroși lui lenea, un iz de ațipire
Ce lasă ani să treacă peste al său mormânt,
Trimete gerul iernii să-i clănțăne-n orbire
Să-i vină mintea-n creștet, să-i crească în cuvânt.
Dă-i viforul din colțuri, dă-i pumn de apă vie
Poate-o pricepe-odată că nu-i nemuritor,
Și viața e prea scurtă s-o piardă în sclavie
Cântând vremuri apuse ce îl purta-n onor.

Doamne! De ești acolo sus, în ceruri neatinse
Ascultă-mi ruga sfântă, spre Tine ce-o aduc
Te rog, pleacă-ți urechea către pământuri ninse
Ce-au astupat poporul și înspre moarte-l duc.
Doamne! De îmi auzi, tu, ruga ce către tine plâng
Tocindu-mi coate roase, genunchi din roși nădragi
Te rog, lasă-mi poporul, să-și simtă zăli ce-l strâng
Să doarmă în prostie, ….te rog: să nu te bagi!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5