Nicolae CORNESCIAN

Doar o necesitate echivocă

vă rog să nu mă ignorați
vă rog să vă întoarceți în rândul din dreptul ușii prin care ați intrat
și să ocupați locul ce vi s-a rezervat pentru ultima plecare

îmi spunea cea care
armonizând toate după timpul cuvenit
menținea ordinea dată de raportul rezultat din numărul celor prezenți
și câtimea presupusă a celor ce urmau să sosească în urma noastră
ori cei care poate că nici nu vor exista niciodată
însă oricum va fi să fie
sigur că merită și ei un loc în oricare an
ce ar putea fi trăit chiar și mai târziu decât ar trebui
îmi zicea ea
tocmai ea
acea voce străină ce nu accepta să fie privită
întrucât așa cum știam cu toții ea locuia tocmai în acele odăi în care
din pricina pereților fără geamuri și a ușilor duble
de mai bine de o sută de ani acolo
în casa ei nu pătrunsese încă nici o dâră de lumină

căci numai acolo
cleveteau cei din fața mea
doar în sălile ei
se putea observa cum spațiul de dincolo de cele văzute
ca o necesitate echivocă dar destul de posibilă
se alungea chiar și înăuntrul oricărui întuneric

așa că trebuie să rămâneți aici doar atât cât trebuie
spre a putea menține prezent ceea ce ar trebui să fie doar așa cum e
scutindu-mă astfel de trebuința de a prelungi timpul celorlalți
nu de alta
îmi mai zicea ea pe același ton povățuitor
dar să nu creadă careva cumva
că de aici se poate pleca oricând și oriunde
nicidecum domnul meu
de aici se poate porni doar pe acel drum ce te aduce tocmai dincolo
așa că tocmai de aceea continui să insist să nu mă ignorați
și să rămâneți doar acolo unde vă e locul
până în clipa în care nu veți mai avea nici o clipă în plus
până când voi deschide ușa de intrare
prin care vi se va permite să ieșiți
și abia atunci veți înțelege că până nu ați ajuns aici
nu ați fost nicăieri
cum nici după ce veți pleca
nu veți mai fi undeva