Doar poeții…

Doar poeții…
Adună zilele din nopți
Din ierni  căldura maternală
Din ape seceta de plâns
În piatră sufletu-i nestins
Din moarte doar păcate scoate
Din Dumnezeu cerșește înc-o zi,
Ș-o pierde pe dreptate
Din întunericul hazliu…
Lumini ce-au fost pătate
Le-aprinde mai târziu…
Cu strigăte furate
Din flori poeții scot noroi
Iar din inele oase
Le pun în barcă printre nori
Și le afumă arse
Ștergându-se și de culori
Lăsând tablouri false
…
Să fii poet e congruent
Cu tot ce nu se poate
Să fii poet ești repetent
La viețile din carte
Să fii poet, te sinucizi…
Și putrezești in fapte
A doua  zi tu te trezești
Dând vieților dreptate
Lipsești din tine răzuind
Normalitatea de pe coate
Privirea ta o chinuiești
În mărunțișuri de palate
Din  Alfa și Omega scoți
Doar infinituri sumbre
Din pielea obiceiului dezbraci
Pornografii fatale
 În care viitorul tai
Arzând-ul de gunoaie
…
Doar poeții mai adună
Zilele din nopți
Și se rostogolesc în mare.