Dincolo de frunze, dincolo de timp,
Un ecou străbate noaptea în amurg,
Ca un fluviu rece de adânci trăiri,
Unde lacrimi mute neîncetat mai curg.
Este un dor ce n-are margini, nici hotar,
O ardere lentă, un suspin în șoaptă,
Sufletul se-nalță, căutând în zadar
Urma unei palme ce de mult îl așteaptă.
Notă după notă, melodia poartă
Lumina din ochii pe care-i visezi,
Iar dorul devine o tainică poartă
Spre tot ce iubesc și nu poți să mai vezi.
Drept de autor © 2009-2026 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania