O vioară plânge-n văzduh,
Pădure-și freamătă frunzele-n vânt,
Răsuflând greu,dându-și propriul duh
Ofrandă nemărginitului pământ.
E ultimul dans al frunzelor ce cad,
E prima și ultima lor toamnă,
Într-un vals muribund crengile decad,
Căci peste ele se va așterne,iarna ca o elegantă doamnă.
Crângul la picioarele ei se-nclină,
Melancolic,dramatic, el suspină,
Murmurând o melodie sumbră,
Creând dansul frunzelor, din umbră.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania