Magdalena Bădărău Vicoleanu
Dorul de copii
Înăuntru-mi strigă și luptă o durere,
caută să plece sau vrea mângâiere,
nimeni n-o observă, nici cel de lângă mine,
poate, pentru că nici el nu stă mai bine.
Îmi caută pricină viața ce nu iartă
și o modelează parc-ar face artă,
uită că acolo e sufletul meu
și că de-l doboară se adună greu.
Mi-a luat copii, soțul, casa dragă,
m-a trimis în lume și mă simt pribeagă.
Făr-o mângâiere sau o vorbă bună,
doar îmi hrănesc pruncii, cu o altă mână.
Mi-a luat iubirea și dragostea lor,
ei îmi sunt averea și mă topesc de dor!
Chiar de-mi caut locul, azi, printre străini
tare-mi este dor de-a mele rădăcini.
Nu am sărbătoare, nici de ziua mea
căci sunt o oarecare ce-și alină… foametea,
dar foamea de iubirea copiilor scumpi
mi-o alin cu lacrimi plângând în genunchi.
Pentru un pic de bine ce-l trimit în țară…
despărțirea cruntă sufletu-mi omoară.
Dragostea din mine pentru ei tot crește
dar, cu ce monedă puiul meu plătește!
Cheamă-mă acasă țara mea, să mor,
să fiu lângă ei măcar în viitor!
Să crească lângă mine, să le-alin cu dor,
iar cât voi trăi să fiu în viața lor.
Similare