Dragoș NICULESCU

.

.

.

A cincea piatră

Vă puteţi duce, le-am spus cailor neliniştiţi
în timp ce mîncam nişte fîn proaspăt,
se pare că nimeni nu mai are nevoie de voi.
Duceţi-vă, hai, duceţi-vă, le-am spus cailor
în timp ce nechezau, priveau în dreapta şi în stînga
şi scurmau pămîntul cu copitele,
nu mai e mult şi o să vin şi eu după voi.
Să mă aşteptaţi lîngă a cincea piatră de după ultimul
apus al orizontului, acolo să mă aşteptaţi,
şi acum, duceţi-vă, vreau să mănînc acest fîn în linişte.

Lăcustele mă priveau cum îmi frecam coatele de buturugi.
S-a împlinit vremea, le-am spus lăcustelor,
gata, puteţi pleca, acestor cîmpuri nu le mai sînteţi de folos,
vă puteţi duce, în curînd apele o să-şi iasă din matcă
şi toate aceste lanuri vor bălti. Vă spun, nu mai e loc de voi.
Să mă aşteptaţi lîngă a cincea piatră de după ultimul
apus al orizontului, căci o să vin şi eu în curînd.
Şi acum, duceţi-vă. Vreau să îmi frec în linişte coatele de buturugi.

Cîinii se gudurau pe lîngă mine ca în preajma unei lungi despărţiri.
O, cîinii mei, nemuritorii mei, şi voi trebuie să vă părăsiţi
adăposturile, le-am vorbit, despăturind un val întreg de frunze.
Aceste vechi tărîmuri miros a putregai, în fine, a un soi de borhot,
şi asta v-ar aduce boala şi nimicirea. Plecaţi, iubiţii mei,
dar să mă aşteptaţi lîngă a cincea piatră de după ultimul apus
al orizontului, căci ne vom reîntîlni nu după multă vreme.
Şi-acum hai, duceţi-vă, vreau să mai despăturesc acest
val de frunze în linişte.

Şi au plecat.
După un timp – să fi trecut ceva de-atunci –,
i-am auzit pe toţi, de departe, strigîndu-mi:
A cincea piatră nu mai e, să ştii, nu mai e decît ultimul apus
al orizontului şi un fel de deşert. Iar departe, foarte departe,

abia dacă se zăresc nişte coline… Unde să te aşteptăm?
Eu eram pe malul unui rîu. Găsisem două scoici goale,
de apă dulce, şi încercam să le asemăn.
Nu-i nimic, le-am strigat cît am putut de tare,
rămîneţi cu toţii pe loc şi daţi-le-n colo de pietre!
În curînd o să plec şi eu către voi.
Să aprindeţi un foc mare la sfîrşitul apusului
de după ultimul orizont.
Pe-aici vîntul a început să se usuce
şi amintirea celor morţi să-şi piardă pe de-a-ntregul
din sticloasa realitate…