Dragoș NICULESCU

.

.

.

.

.

O mie şi două de nopţi

Călări pe măgarii apusului,
executorii vor veni pe aceste meleaguri
să planteze seminţe de castraveţi,
şi nu-i va aştepta decît piticul circului,
cu tîmplele albe,
cu bombeurile frecate cu ceară,
suflînd în ultima trompetă din recuzită,
gravată “Pierrot”.
Nu mai ascultaţi cu paharul pe ziduri,
trage curentul istoriei prin cărămidă ceva de speriat,
mai bine fiţi liniştiţi,
cîte-o muscă grasă tot se va găsi să doarmă pe chelia
neagră a lăutarului,
în poşeta duduii de pe Calea Victoriei se va găsi şi atunci
pitită o legitimaţie de prietenă a siguranţei statului,
iar îngerul îşi va uita ca şi azi sculele de aur
în burta vreunui dezmoştenit al sorţii,
exilat pe viaţă printre efectivele de păsări
ale vreunui sat de provincie.
Şi iată cum fleaşca vremii scuipă în obraz apatia,
de încep să-i meargă fulgii cu marfarul
pînă la adînci bătrîneţi,
în timp ce miresele de iulie îşi iau zborul, pe lăcuste,
spre bălţile cu paznici tineri şi arşi de soare.