Amestec plin de iubire printre aripi, curgând
Când graiul frumos din spic se dezbracă
Și aerul virgin începe să meargă.
Numai glasul iubirii doarme în casă străină
Și sărutul apei curge în perfuzie de ceață,
Răscolind trecutului iubirii să încapă.
Când cerul se descalță ca un bătrân pe stradă,
Vreau să vadă drumul iubirii pe unde să meargă,
Lăsând în rămășag pentru ziua de mâine,
Când voi mă înstrăinați să nu mai vin acasă.
Mi-ați rupt și vizele originale din acte
Și m-ați dezmoștenit cu declarații false.
Eu am răscolit toate arhivele lumii
Și cu inteligență artificială de vorba am stat,
Lumânările aprinse ardeau în biserici,
Voi cum de încă nu ați aflat
Că eu sunt Mitică Petraș din Boscoteni, din sat?
Și astăzi îmbrac pădurea cu privirea
Lângă fereastră unui cântec de neam.
Eu răscolesc dreptatea în suflet să ardă,
Lăsându-mi speranța iubirii mocnind,
Cum mocnește iubirea în omul ce pleacă,
Amestecând prin pușii îndoliați de viață.
Eu vin încet și încă plâng
Cum plânge pasărea în zbor de noapte
Să-și cumpere dreptatea iubirii măcar în rate.
Dumitru Petraș
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania