Drepții

Tăcerea se agață
De timpul cenușiu
Și prinde în viață
Tabloul cel pustiu

Pe crucile albastre
Văd nume odihnite
Împinse către astre
Vor fi ușor simțite

Și soarele, și luna
Își dăruiesc cavouri
Vor pomeni întruna
A rânduiților ecouri

A florilor morminte
Ce cresc împrăștiat
În izul lor cuminte
Doar somn au adunat

Aleile sunt strâmte
Prea pline de copaci
Pe crengile nerupte
Stau sufletele dragi

Și drepții au cuvinte
Noi poate le auzim
În noapte, în morminte
În viață, de-o găsim