DUMITRU NICODIM-ROMAR:”Voi continua să scriu cât va fi cu mine cuvântul viu”
Eu am fost invitat ca lector la Facultatea de Energetică unde, cândva la terminarea facultății cu nota maximă, nu mi s-a permis să rămân. Tata fusese condamnat politic în repetate rânduri și a fost ucis în 1982. În această facultate am rămas full-time peste 25 de ani până la pensionare. Toate celelalte activități au fost vocaționale, hobi-uri.
Am participat la evenimentele din 89. Jurnalismul l-am început o dată cu înființarea ziarului Dreptatea, prin luna aprilie 1990 și timp de doi ani am scris zeci de articole și reportaje de la toate mitingurile la care am participat, și din toată țara. Am însoțit echipa d-lui Corneliu Coposu la Constanța, Timișoara, Ploiești, Iași, Putna la venirea Regelui etc. În vara lui 90 am început studiile la Școala Superioară de Jurnalistică pe care le-am absolvit în 1993. Am fost un martor al frământărilor majore a societății românești din acea vreme, la înființarea Alianței Civice, a diferitelor partide, etc. Am scris două cărți despre anii aceia: Distrofia timpului, 324 pag., reportaje din anii 90-92, și Vorbește tu!, dacă mie îmi vor închide gura, o carte despre Revoluția din Timișoara, publicate de Editurile Libris și Creator din Brașov.
I.V.- Am înțeles, din spusele dumneavoastră, că ați pus o piatră de temelie la Asociația Ziariștilor Români. Vă rog să detaliați puțin.
D.N-R.- Vorbim despre ziarist, o meserie care ține de har și dar, și fiecare epocă, mai mult sau mai puțin de aur, a avut corifeii ei, după talentul personal și îngăduința societății. Vorbim despre orgolii uriașe, personalități care nu aveau loc în aceiași încăpere ce să mai vorbim de aceiași masă… Fabuloasa jurnalistică nu a început cu mine, nici Uniunea. În vremea aceea s-a înființat și cu participarea mea Asociația Ziariștilor Români, de care ținea și Școala Superioară de Jurnalistică, prima asociere liberă de jurnaliști din România de după Revoluție. Sorin Roșca Stănescu a fost unul din părinții ei, și este cel îndreptățit să spună continuarea poveștii. În anexele foto aveți detalii din care rezultă că am fost membru.
I.V.- Cred că ați observat că în ultimul timp presa online a luat o amploare deosebită. După părerea dv. aceasta ar putea duce la dispariția presei tipărite?
D.N-R.- A fost o vreme când s-a murit pentru libertatea presei sau a cuvântului și tatăl meu este unul dintre aceștia. Am făcut nopți de cap limpede în tipografie la tipărirea ziarului cu litere de plumb, apoi de zinc, mă îmbăta mirosul vopselurilor și așteptam cu nerăbdare să îmi văd articolul în căsuța lui mirosind inconfundabil a proaspăt, a reavăn, a fân cosit. Puneam în el cât adevăr puteam cuprinde și nu-mi era rușine să-l arăt în dreapta și stânga. Ziarul propriu zis, ziarele în general, erau inofensive și universal utilizabile în toaletele de la țară. Nici una din aceste calități nu le pot atașa presei online. În plus deși libertatea presei pare să existe s-ar putea ca suportul pe care citești să-ți explodeze în față la lectura nepermisă a unei știri de alarmă. Fiecare generație cu soarta ei! Suntem în miezul unei lumi grăbite să renunțe la biblioteci, la arhive, la cărți, la hărți, la scrisori și scrisul de mână, la istorie, povești și legende, la sine și pacea interioară, etc. Sunt trist, deși am văzut că în lume mai sunt ziare care apar în format tipărit și au sute de pagini.
I.V.- În prezent se mai poate spune că presa este a patra putere în statul democrat?
D.N-R.- În vremea noastră aveam prieteni, contacte personale, citeam ziare, cumpăram 3-4, unii mai multe, de toate orientările, se citeau în tramvaie și metrou, comentam la serviciu, participam pe cât era posibil dar opinia mea formată în aceste condiții nu acoperea țara. Și totuși se zicea că presa era a patra putere… Lucrurile sunt radical diferite astăzi. Cu calculatorul omniscient în buzunar orice candidat este vulnerabil, nici unul nu este ceea ce se spune, nu ai criterii de alegere pe bază de adevăr, și nu mai există interferența socială directă pentru a-ți consolida alegerea. Alegi aleatoriu și vai, dacă nu a ieșit cine trebuie se anulează și o luăm de la capăt…și nici o presă nu protestează. Aș spune că presa este prima putere în stat și are frumoasa misiune de a valida candidații de pe listele întocmite afară! Ceilalți de umplutură de pe liste, abia în al doilea mandat vor avea șansa să deschidă gura.
I.V.- Cu ce gânduri, proiecte și speranțe ați început noul an 2026?
D.N-R.- Finalizez proiecte începute anul trecut în scris și scenografie film. Zilele acestea, azi-mâine, aștept sosirea de la tipar cărții Risipa de Adevăr, Opera în proză, 714 pag, la Editura Princeps Multimedia, din Iași, cu o prefață a distinsului poet Daniel Corbu. De la plânsul zguduitor al copilei Maria (pentru suferințele și moartea surorii, a tatălui și mamei) din Scoală-te și scrie, la plânsul neostoit al mamei mele Maria (pentru risipirea celor 9 copii minori ai săi), din Casa lui David, la suferința cosmică a zecilor de mii de deținuți (de pe traseul Canalului Dunăre – Marea Neagră) din anii 1949-1953 descrisă în Poarta Albă, până la revolta din 1989 a unui popor înlănțuit descrisă în Vorbește tu! dacă mie îmi vor închide gura, cartea aceasta cu șase cărți este o spovedanie pentru mii de nume din vremea ce am trăit-o, care așteaptă iertarea de la cel care citește și de la Domnul. Risipa de Adevăr este risipa de Hristos, pentru că El este Adevărul, dar este și mila și iertarea. Fie ca această risipă să fie o semănare pe un pământ roditor spre bucuria dragostei care ne leagă și care toate le crede, toate le iartă și se bucură de Adevăr. Din acest proiect face parte și cartea În mintea lumii, Opera poetică, 610 pagini, apărută anul trecut la aceiași editură cu o prefață a distinsului Academician Valeriu Matei.
Tot anul trecut s-a încheiat și producția filmului Iertarea în regia d-lui Nicolae Mărgineanu de care mă leagă o lungă colaborare în calitate de scenograf la filmele Poarta albă, Cardinalul și altele, inclusiv a acestuia și sigur sunt nerăbdător să îl văd pe ecrane.
Voi continua să scriu cât va fi cu mine cuvântul viu și aștept și eu ca multă lume pacea lângă noi și pacea în suflet.