IOAN VASIU : – Când și unde ați debutat, ca jurnalist?

DUMITRU  SÂRGHIE :  – Ca ziarist, cu carte de muncă, am debutat în anul 1993, la Gazeta Oltului, după ce, ca director de cămin cultural, în comuna Valea Mare, din județul Olt, avusesem anumite colaborări la acest cotidian, prin intermediul lui Mircea Botez, profesor și ziarist, fiul lui Vasile Botez, profesor, la rându-i, și cărturar, care conferențiase alături de Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte. La foarte scurt timp, după debutul meu ca ziarist, am fost avansat la funcția de redactor-șef adjunct, apoi, redactor-șef. Eram apreciat pentru curajul meu de a-mi exprima liber părerile și comentariile politice, ca editorialist al Gazetei Oltului, și, deși publicația avea un anumit grad de subordonare politică, din interese materiale, directorul acesteia, dl Paul Dobrescu a avut demnitatea și onoarea de a-mi proteja libertatea de opinie, considerând că, astfel, ziarul are mai multă credibilitate, pentru Măria Sa, Cititorul. 

I.V.: – Când și unde ați debutat, ca scriitor? 

D.S.: – Mi-am descoperit vocația de scriitor, de poet, mai concret, în momentul în care am plecat din Obor, cu bunicul meu, negustor de vite, în grădina de vară a unui celebru restaurant de la Bârlad – Mielul Alb. Acolo mirosea a mititei, a țambal, a fum, a început de viață și a poezie. Aveam opt ani și încă unul… Apoi, m-am apucat de scris, fiind încurajat de profesorul meu de limba română, Aurel Istrate, din Bârlad, care mă aprecia foarte mult, pentru compunerile și microeseurile pe care le rostuiam, între care îmi amintesc o narațiune intitulată „Copilărie, adolescență și viață”, când am făcut o paralelă între copilăria lui Jack, din cartea cu același nume a lui Alphonse Daudet și a lui  Nică al lui Ștefan a Petrei, din Amintiri din copilărie, semnată de marele nostru povestitor Ion Creangă. Am debutat în perioada stagiului militar în revista În slujba patriei, cu un poem patriotic Umbra lui Ștefan cel Mare și Sfânt, apreciat de scriitorul Nicolae Dan Fruntelată, care a și venit în garnizoana Oradea Mare, unde-mi satisfăceam serviciul militar, pentru a ne vorbi despre patriotism și poezie. Am luat și eu cuvântul, cu niște emoții incomensurabile, dorind să vorbesc liber, nu să citesc… Am început furtunos: Să nu uităm niciodată mormintele eroilor noștri, care s-au jertfit pentru România Mare, și care astăzi dorm în criptele mucezite ale trecutului nostru istoric… Să le împodobim crucile cu mirt și sălcioară și șă-i așezăm în cartea de istorie a neamului românesc…

Apoi, am citit un poem despre Mircea cel Bătrân, din care-mi amintesc două versuri… Rămâneau turcii, fârtate, / Cu bărbile înglodate. Neștiind ce să mai spun, m-am blocat, în fața lui Fruntelată și a unui auditoriu numeros, reușind, totuși, să îngaim: Și, acum, la final, Domnule poet, vă urez sănătate și noroc!Cuvântul domn n-a convenit deloc unui colonel, care era politrucul batalionului din care făceam parte. Dar, a tăcut mâlc, în fața lui Nicolae Dan Fruntelată, care mi-a a zâmbit îngăduitor, m-a felicitat și mi-a spus: Da, am nevoie și de sănătate, dar și de noroc!

M-am întâlnit cu el, după aproape 35 de ani, la Uniunea Ziariștilor Profesioniști, ne-am îmbrățișat și ne-am amuzat copios, cu privire la acel eveniment haios al tinereții mele, petrecut în Sala de festivități a unității militare din Oradea, care era poziționată în proximitatea Cimitirului Rulicowski.  Dumnezeu să-l odihnească pe scriitorul Nicolae Dan Fruntelată,  căci a plecat anul trecut la stele…

I.V.: – În decursul anilor ați editat mai multe ziare și ați avut emisiuni la televiziunea locală din Slatina. Vă rog să detaliați aceste activități. 

D.S.: – Lucrez de un sfert de secol în presa județului Olt, actualmente fiind, împreună cu fiul meu, Dragoș, proprietarul ziarului Linia Întâi, din Slatina, orașul absurdului, lui Eugen Ionesco, dar și al unor mari personalități culturale, precum Ion Minulescu, Dumitru Caracostea, Marin Mincu, Pan. M. Vizirescu… În decursul anilor, am avut o serie de emisiuni la televiziunea locală din Slatina, intitulate (A)FRONT, GLONȚUL RESTAURAȚIEI, CONVORBIRI DE DUMINICĂ, ARENA ARTELOR, POEZIA POLITICII… Am editat o serie de ziare, precum: Riposta, La Strada, Cardinal, Dreapta, Cumpăna Dreaptă, Linia Întâi… Am abordat teme politice, sociale și, mai ales culturale, legate de istoria județelor Olt și Romanați, dar și de pleiada marilor oameni de cultură ai acestor locuri de legendă… În acest sens, am coordonat mai multe proiecte culturale, care s-au soldat cu cărți importante semnate, sub genericul Povești și povestiri slătinene și caracalene,  de profesorii Elena Sîrghie, Dumitru Botar, Cornel Manolescu, Dumitru Nica și alții. La inițiativa mea, au mai văzut, de asemenea, lumina tiparului, următoarele volume care țin de istoria literaturii române: Istoria Slatinei, de George Poboran, romanul Fata doctorului Ambrozie, de Demetru Iordana, fost deținut politic, ucis de Securitate pe o trecere de pietoni, în Slatina, Am fost dușman al poporului, cu mărturisirile  fostului deținut politic, Constantin Soare. Am reeditat romanul Nuntă cu bucluc, de Ion Marin Iovescu și volumul de poezie Vorbe cu tâlc, al celebrului poet Vasile Militaru, mort în pușcăriile comuniste. În 2022, am editat, într-o ediție Princeps, romanul Păcătoasa, scris, în urmă cu peste 70 de ani,  de ultimul gândirist Pan. M. Vizirescu, în Exilul de taină, unde a stat ascuns de Securitatea comunistă, cale de 23 de ani, după ce fusese condamnat pe viață de acel odios și stalinist așa-zis Tribunal al Poporului. Am semnat un volum – evocare  privind viața și opera muzeologului, muzeografului, artistului plastic, istoricului și publicistului Traian Zorzoliu, fost director al Muzeului Câmpiei Boianului, din Drăgănești-Olt, precum și volumul de critică literară Pan. M. Vizirescu – la microfonul Radiodifuziunii române, cu privire la 23 de conferințe Radio, pe care le-a susținut Pan. M. Vizirescu, în perioada 1933, până la venirea tancurilor sovietice… Tot despre Pan. M. Vizirescu, am pe masa de lucru Dosarele de Securitate ale lui Pan. M. Vizirescu, volumul de poezii inedite Clipa lăudată (după manuscrise originale), piesa de teatru Tunetul din munți, la fel, în manuscris, piesă interzisă de comuniști, precum și Pan. M. Vizirescu – opera unui destin tragic, o lucrare amplă privind viața și opera discipolului lui Nichifor Crainic. La tipografie, am și un volum personal de poeme, intitulat Genunchiul stâng, „acompaniat” de un album muzical, pe versurile mele, cântat de interpreta de muzică folk din Giurgiu,  Mihaela Stoica, precum și un alt volum de critică literară, intitulat Cronici literare simpatetice. Am luat mai multe premii naționale la diferite concursuri literare, iar de câțiva ani sunt nominalizat în juriul Festivalului Romeo și Julieta la Mizil, după ce, cu câțiva ani în urmă, am luat Marele Premiu la poezie, George Ranetti. 

Lista cărților mele publicate până în prezent mai cuprinde: Viol pe muzică de Bach (pamflet politic), A înflorit mătrăguna (pamflet politic), Crinul de avalanșă (proză scurtă), Trei mari artiști ai județului Olt (evocare), Sânge și țărână (poezie), a, b, c, d …etc. (poeme aliterative), Adio, domnule Președinte, Trăiască Regele! (interviuri cu fostul deținut politic Paul Popescu), Cu o săptămână înainte de niciodată (poezie), În ordinea iubirii (poezie), Glonțul restaurației (poeme despre neam și țară), Teza de doctorat a lui Dumnezeu (epigramă), Căzând spre cer (poezie)”… De asemenea, am apărut cu poezie în mai multe antologii, printre care amintesc Monede și monade, Versuri și mătăsuri consonante, Poeți slătineni etc. Am scris zeci și sute de articole politice, culturale, de critică literară, eseuri, pamflet, în Gazeta Oltului, Riposta, Ziarul de Olt, Anotimp Magazin, Literatura de azi, Economistul de Olt. În ultimii ani, am fost redactor și responsabil cu secțiunea Proză, la revista Rotonda Valahă, din Rm. Vâlcea, revistă aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Am în pregătire revista Bilete de papagal, a cărei marcă am obținut-o oficial, întreprindere la care s-au angajat să scrie o serie de personalități ale culturii românești, precum Universitarii Mihaela Albu, Dan Anghelescu, specialiști în literatura exilului, dar și scriitorii Ion Andreiță, Cornel Nicolae, poeta Camelia Radulian și mulți alții. 

I.V. – Dintre cărțile tipărite până acum, care vă sunt mai aproape de inimă?

D.S.: – Toate cărțile semnate de mine îmi sunt dragi, pentru că sunt precum fiii și fiicele mele, dar am o satisfacție deosebită pentru restituirea operei lui Pan. M. Vizirescu, un mare scriitor, jurnalist și patriot, consilier al lui Nichifor Crainic, când acesta era ministrul Propagandei, în Guvernul Antonescu, precum și mâna dreaptă a autorului Nostalgiei Paradisului, la cea mai celebră revistă de cultură din perioada interbelică – Gândirea. 

I.V.: –De câți ani sunteți membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România?

D.S.: – Sunt membru UZPR de peste 20 de ani, având o colaborare bună cu celula-mamă, de la București, iar de ceva timp m-am transferat la UZPR Craiova, filială condusă de un distins ziarist și scriitor, Mircea Pospai, care a și scris despre cărțile mele și, mai ales despre Restituirile…lui Pan. M. Vizirescu. 

I.V.: – Ce v-a determinat să aderați la UZPR?

D.S.: – În urmă cu peste 20 de ani, m-am înscris la UZPR, la îndemnul unor jurnaliști marcanți ai Băniei, care au făcut o conferință la Slatina, iar între ei se afla și venerabilul jurnalist Florin Stama, cel care, după Revoluție, a fost și directorul Radio Oltenia Craiova.  Poate vă întrebați de ce nu sunt membru UZPR Olt, în arealul în care, de fapt, am funcționat și funcționez ca jurnalist și redactor-șef al Ziarului Linia Întâi. Răspunsul e că, aici, la Slatina, filiala a încăput pe mâna unor impostori, care n-au lucrat decât accidental în presă, iar 98 % dintre membrii care-o alcătuiesc n-au nicio legătură cu această meserie… Adevărații ziariști, cu carte de muncă și plătitori la bugetul statului au rămas pe dinafară, însă nu vor să intre alături de marea pleiadă de…ne-ziariști. 

Recent, ziariștii adevărați din Slatina, cărora le voi da o mână de ajutor, au luat hotărârea de a se organiza temeinic, pentru a prelua filiala UZPR Olt, ei fiind îndreptățiți întru acest fapt, acela de a duce prestigiul acestei embleme numite UZPR, la locul care i se cuvine și la care îl adusese venerabilul președinte Doru Dinu Glăvan. 

I.V.: –În ultimii ani, presa online a luat amploare. Poate constitui aceasta un pericol pentru presa tipărită? 

D.S.: – Sunt un tradiționalist, în ceea ce privește presa, în general, însă sunt conștient de evoluția tehnicii și a mentalităților actuale, acomodându-mă și acceptând, astfel, presa on-line, de calitate. Cu deviza lui Caragiale: Cinste și gramatică! Totuși, eu cred că ziarul și cartea tipărită, amirosind a cerneală proaspătă, nu vor dispărea curând. 

Vă spun că, în viitorul apropiat, fără să glumesc, la reședința mea de scriitor de la Mălaia – Vâlcea, unde va funcționa revista Bilete de papagal sub Societatea Culturală Pan. M. Vizirescu, voi deschide o Farmacie literară, unde un vânzător-literat va pune clienților întrebări de genul: – Ești nostalgic și naționalist? Cumpără poezii de Eminescu, Goga, Nichifor Crainic, Pan. M. Vizirescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat etc. Ești internaționalist și avangardist? Iată îți ofer Urmuz, Geo Bogza, Camil Baltazar, Felix Aderca, Benjamin Fundoianu, Alexandru Tudor Miu, Tristan Tzara, Stephan Roll și Brunea Fox! Te doare capul și sufletul? N-ai decât să cumperi poemele lui Dimitrie Anghel și Ștefan Octavian Iosif, Vrei să te întorci în copilărie?Uite, am aici „Amintiri din copilărie” , de Ion Creangă…Iubești? Îți recomand Poemele lui George Țărnea…Și tot așa: în funcție de maladia fiecăruia, farmacistul literar, recomandă rețeta…

Imaginați-vă că voi înființa, aici, în Țara Loviștei,  și un cenaclu literar, sub duhul lui Pan. M. Vizirescu, slătinean, având în vedere că Slatina nu este interesată de asemenea fărădelegi literare…

I.V.: –Ați regretat vreodată că nu ați ales o altă profesie și v-ați dăruit mânuirii condeiului, ca jurnalist și scriitor?

D.S.: – N-am regretat și nu voi regreta niciodată că am avut și am această îndeletnicire de ziarist. Știu: ca ziarist ești judecat la timpul prezent, în funcție de preferințele politice și gusturile cititorilor contemporani. Dar, oricum, rămâi, în actualitate, având în vedere diversitatea ideologiilor și doctrinelor politice și sociale. Cineva tot te apreciază…  Ca scriitor, poet, prozator, eseist, cronicar, te va judeca posteritatea… în funcție de curentele ce vor fi, atunci când nu mai exiști fizic. Dacă acum internaționalismul progresist a infestat cele Șapte arte, cu o cultură a așa-zisei politici corecte, e posibil ca onor conservatorismul și patriotismul scrierilor mele de azi să fie apreciate…

Greu de spus cum va evolua lumea. Tatăl bunicului meu, care a luptat la Țiganca, pentru reîntregirea țării, îi spunea fiului său: Noi am fost o generație de sacrificiu, în Epoca Antonescu, iar voi veți fi o generație de sacrificiu, sub comuniști. La rândul său, bunicul, care a murit în toamna anului 1989, la unbob zăbavă de Revoluția din Decembrie, i-a spus tatei: Indiferent de regim, veți continua să fiți o generație de sacrificiu!

Înainte de a muri, la numai 64 de ani, în 1994,  și tata mi-a spus: Tu și copiii tăi veți fi o generație de sacrificiu!, și iată că a avut dreptate. Mi-e teamă să spun că urmașii mei, fiii și fiicele mele, le vor spune același lucru nepoților mei!

Noi, cei aflați la apusul carierei și viețuirii, oricum nu vom apuca zoriorii unei democrații care să ne arate luminița de la capătul tunelului. Asta e democrația originală cu care ne-a blagoslovit Ion Iliescu, omul Moscovei, democrația pe care toți președinții României post-decembriste au urmat-o pas cu pas. Despre principii și propagandă, ar putea vorbi cu elocvență și patriotism generația Gândirii lui Pan Vizirescu, a celor 14 cărturari care au fost condamnați la moarte sau la închisoare pe viață, tocmai pentru / din cauză că au făcut propagandă țării lor, culturii neamului românesc, propaganda însemnând o formă rațional-afectivă prin care se pune în circulație o idee, un crez, o ideologie și un mijloc de informare a maselor în legătură cu programul și etapele acelei ideologii. Din păcate, propaganda de azi este o simplă și penibilă reclamă politică, care nu se bazează pe valori, conștiință, bunăstare, libertate și demnitate. Altceva era atunci când, fie chiar și la inițiativa controversatului și lacomului Rege, Carol al II-lea, marele sociolog Dimitrie Gusti, împreună cu discipolii săi, printre care, repet, și Pan Vizirescu, a înființat Serviciul social, mergând din sat în sat, pentru iluminarea maselor, pentru conservarea tradițiilor românești, pentru autohtonizarea și naționalizarea spiritului nostru strămoșesc. Scria atunci pe frontispiciul școlilor: VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ! Nu e sublim? Nu era sublim? Și astăzi, la Vișina Nouă, din județul Olt, a rămas aproape intactă o clădire de școală din acele vremuri… Ei, uite o astfel de propagandă ne-ar prinde bine acum nouă, românilor, bulversați fiind definitiv, după  33 de ani de democrație originală, la baza căreia stă tot biblia roșie.

Ce nu știu tovarășii care ne conduc, din 1989 și până azi, este faptul că, între doctrină și ideologie există o mare diferență. Sper ca ei, citind acest interviu, să se ducă repede la un dicționar adevărat și nu la Istoria lui Roller, ca să poată face diferența între cele două noțiuni.

Și pentru o sinceră aducere aminte a celor care au suferit pentru neamul românesc și au înfruntat fiara de la Răsărit, prin cultură și patriotism, punem punct acestui interviu cu versurile unui camarad de suferință al lui Pan Vizirescu. E vorba de celebrul Radu Gyr…

• Ne vom întoarce
• Ne vom întoarce într-o zi,
• Ne vom întoarce neapărat.
• Vor fi apusuri aurii,
• Cum au mai fost când am plecat.
• Ne vom întoarce neapărat,
• Cum apele se-ntorc în nori,
• Sau cum se-ntoarce, tremurat,
• Pierdutul cântec pe viori.
• Ne vom întoarce într-o zi,
• Şi cei de azi, cu paşii grei,
• Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
• Cum vom pătrunde-ncet în ei.
• Ne vom întoarce ca un fum,
• Uşor, ţinându-ne de mâini,
• Toţi cei de ieri în cei de-acum,
• Cum trec fântânile-n fântâni.
• Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
• În toate dragostele noi
• Şi-n cântecul pe care şi-l
• Vor spune alţii după noi.
• Noi, cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
• Cu vechiul nostru duh fecund,
• Ne-napoiem şi-n disperări,
• Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.
• Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
• Tot noi vom curge zi de zi,
• În tot ce mâine, ca şi ieri,
• Va sângera sau va iubi!

                                 Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR