Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 11 (131), Noiembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Debut la Luceafărul și o carte în pregătire, ”Cu și fără tine”
Îmi cresc flori în plămâni

Primit pentru publicare: 21 Nov. 2019
Autor: Ecaterina PÂNZARIU
Publicat: 22 Nov. 2019
© Ecaterina Pânzariu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

Ars poetica

Îmi cresc flori în plămâni

Îmi cresc flori în plămâni.
Alerg prin propria-mi grădină,
plină de tine.
Fiecare clipire e o altă petală,
fiecare bătaie a inimii e altă frunză,
fiecare respirație-
un alt tu.
Sunt plină de tine.
Îmi ești drog; îmi curgi prin vene.
Faci parte din mine. Tu da.
Eu nu.
Îmi ești bucurie, îmi ești alinare,
dar ești blestemul meu.
Am venin în sânge și nu îl pot scoate.
Nu te pot scoate.
Îmi cresc flori în plămâni.
Te cuprind, te privesc și instant
încep să chicotesc.
Sunt o copilă; o copilă ce iubește.
Iubește, dar se distruge
cu dragostea ei.
Îmi torn apă în suflet fără a-mi da seama
că așa vor crește și florile
din mine.
Că vei crește și tu.
Te aud; parcă ești aici.
Întind mâna spre pieptul tău
și mă las purtată într-un vis
în care bătăile inimii tale îmi sunt muzică.
Apa ce o torn e semn al eternității
tale. Vei dăinui veșnic; vei rămâne întipărit
în mine.
Veșnicie.
Cuvânt vag; relativ. Veșnicie pentru mine
înseamnă și o secundă
alături de tine.
Sunt nebună. Iubesc.
Simt. Cu asta mă hrănesc.
Ești apa florilor din mine,
Ești lumina petalelor lor,
Ești căldura frunzelor,
Ești tu.
Și ești al meu.
Îmi cresc flori în plămâni.
Am fluturi în stomac și
râuri în inimă.
Am pajiști pe brațe,
am raze de soare pe obraji,
dar peste tot
ești tot tu.
Am încercat orice.
Să te uit, să te las să pleci,
și ai plecat cu trupul.
Ți-ai uitat sufletul în mine
dar nu îl mai iei înapoi. Nu mai ai nevoie.
Am rămas cu două suflete distruse,
absența ta împingându-mă spre marginea
prăpastiei de care mă apropii.
Te iubeam.
Te iubesc.
Te voi iubi.
Tu nu…
Mă resemnez și observ o floare ofilită
în grădina sufletului meu.
E semn că sfârșitul e aproape.
Sufletul se duce și mă duc și eu
odată cu el. Dar parcă nu mai contează.
Tot ție îți sunt întru totul dedicată.
Orice ar fi,
tot cu tine
voi fi.