Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Elpis în transcendent

 La lumina lunii din reflexia oglinzii realizezi că vrei ceva, simţi nevoia urgentă de ceva, nu ştii ce, dar vrei. Zile întregi, săptămâni ai ştiut că e ceva, dar acum o droaie de molecule încep să-ţi iasă pe suprafaţă, membrele superioare-ţi tremură. Literele carbonizate se scurg făr-de sens pe hârtia gălbejită, iar în firavele tale degete, înroşita sapă îţi pare acum prea grea. Triştii pereţi intraţi în rezonanţă cu gândurile tale ce năpădesc printre neuronii ce se îneacă în materia cenuşie, fac o muzică ce izgoneşte muştele îmbătrânite. Acum şi aerul îţi pare că se pripeşte să îţi asigure plămânii oxigenaţi. Brusc! O clipă divină de claritate devine eternă şi poţi să vezi în tine. Ce vezi? Ştii ce este? E un gol adânc şi profund în fiinţa ta. Un gol ce a crescut cu anii, iar acum stagnează ca să-l poţi studia. Şi tu stagnezi cu spor şi nu mai poţi face nimic chiar dacă acum înţelegi ce a fost şi ce e. Acum vrei să faci ceva, nu se poate. Actualmente totul are o aura cu greutate sentimentală, totul este aparte. Mişcările-ţi par un dans sublim în apă, un dans în care corpul nu se mişcă, ci rămâne pe loc rânjind parcă la ceva ce a fost. Respiraţia îţi este de prisos. Sus şi jos sunt totuna, iar stânga – dreapta sunt noţiuni arhaice. Culorile s-au spălat toate. Albul şi negrul s-au contopit într-o substanţă atonă şi eliptică de formă. Particulele de praf îmbibate de strigătul trecutului, în aer stau acum uimite de feeria monotonă a momentului. Fotonii înnebuniţi de mirajul esteticii eternităţii uită să mai perpetueze lumina în unghiurile mai ascunse ale elementelor ce formează decorul sepiat. Timpul trece foarte lent, dar îţi place. Te vezi cum eşti înlocuit de un altcineva şi totuşi nu faci nimic. Stai perplex şi încremenit pentru o eternitate suspendat în eterul imens. Trenul de gânduri interne în gară e oprit, a îngheţat şi vatmanul, şi se zdrenţeleşte cu trecerea timpului efemerid. Ani şi ani, secole şi milenii trec prin tine, dar tu tot dispărut rămâi într-un punct fix. Ai fost şi tot crezi că eşti.

Marius Şucan, Arad



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Elpis în transcendent

 La lumina lunii din reflexia oglinzii realizezi că vrei ceva, simţi nevoia urgentă de ceva, nu ştii ce, dar vrei. Zile întregi, săptămâni ai ştiut că e ceva, dar acum o droaie de molecule încep să-ţi iasă pe suprafaţă, membrele superioare-ţi tremură. Literele carbonizate se scurg făr-de sens pe hârtia gălbejită, iar în firavele tale degete, înroşita sapă îţi pare acum prea grea. Triştii pereţi intraţi în rezonanţă cu gândurile tale ce năpădesc printre neuronii ce se îneacă în materia cenuşie, fac o muzică ce izgoneşte muştele îmbătrânite. Acum şi aerul îţi pare că se pripeşte să îţi asigure plămânii oxigenaţi. Brusc! O clipă divină de claritate devine eternă şi poţi să vezi în tine. Ce vezi? Ştii ce este? E un gol adânc şi profund în fiinţa ta. Un gol ce a crescut cu anii, iar acum stagnează ca să-l poţi studia. Şi tu stagnezi cu spor şi nu mai poţi face nimic chiar dacă acum înţelegi ce a fost şi ce e. Acum vrei să faci ceva, nu se poate. Actualmente totul are o aura cu greutate sentimentală, totul este aparte. Mişcările-ţi par un dans sublim în apă, un dans în care corpul nu se mişcă, ci rămâne pe loc rânjind parcă la ceva ce a fost. Respiraţia îţi este de prisos. Sus şi jos sunt totuna, iar stânga – dreapta sunt noţiuni arhaice. Culorile s-au spălat toate. Albul şi negrul s-au contopit într-o substanţă atonă şi eliptică de formă. Particulele de praf îmbibate de strigătul trecutului, în aer stau acum uimite de feeria monotonă a momentului. Fotonii înnebuniţi de mirajul esteticii eternităţii uită să mai perpetueze lumina în unghiurile mai ascunse ale elementelor ce formează decorul sepiat. Timpul trece foarte lent, dar îţi place. Te vezi cum eşti înlocuit de un altcineva şi totuşi nu faci nimic. Stai perplex şi încremenit pentru o eternitate suspendat în eterul imens. Trenul de gânduri interne în gară e oprit, a îngheţat şi vatmanul, şi se zdrenţeleşte cu trecerea timpului efemerid. Ani şi ani, secole şi milenii trec prin tine, dar tu tot dispărut rămâi într-un punct fix. Ai fost şi tot crezi că eşti.

Marius Şuncan, Arad

Citeşte mai departe



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Elpis în transcendent

 La lumina lunii din reflexia oglinzii realizezi că vrei ceva, simţi nevoia urgentă de ceva, nu ştii ce, dar vrei. Zile întregi, săptămâni ai ştiut că e ceva, dar acum o droaie de molecule încep să-ţi iasă pe suprafaţă, membrele superioare-ţi tremură. Literele carbonizate se scurg făr-de sens pe hârtia gălbejită, iar în firavele tale degete, înroşita sapă îţi pare acum prea grea. Triştii pereţi intraţi în rezonanţă cu gândurile tale ce năpădesc printre neuronii ce se îneacă în materia cenuşie, fac o muzică ce izgoneşte muştele îmbătrânite. Acum şi aerul îţi pare că se pripeşte să îţi asigure plămânii oxigenaţi. Brusc! O clipă divină de claritate devine eternă şi poţi să vezi în tine. Ce vezi? Ştii ce este? E un gol adânc şi profund în fiinţa ta. Un gol ce a crescut cu anii, iar acum stagnează ca să-l poţi studia. Şi tu stagnezi cu spor şi nu mai poţi face nimic chiar dacă acum înţelegi ce a fost şi ce e. Acum vrei să faci ceva, nu se poate. Actualmente totul are o aura cu greutate sentimentală, totul este aparte. Mişcările-ţi par un dans sublim în apă, un dans în care corpul nu se mişcă, ci rămâne pe loc rânjind parcă la ceva ce a fost. Respiraţia îţi este de prisos. Sus şi jos sunt totuna, iar stânga – dreapta sunt noţiuni arhaice. Culorile s-au spălat toate. Albul şi negrul s-au contopit într-o substanţă atonă şi eliptică de formă. Particulele de praf îmbibate de strigătul trecutului, în aer stau acum uimite de feeria monotonă a momentului. Fotonii înnebuniţi de mirajul esteticii eternităţii uită să mai perpetueze lumina în unghiurile mai ascunse ale elementelor ce formează decorul sepiat. Timpul trece foarte lent, dar îţi place. Te vezi cum eşti înlocuit de un altcineva şi totuşi nu faci nimic. Stai perplex şi încremenit pentru o eternitate suspendat în eterul imens. Trenul de gânduri interne în gară e oprit, a îngheţat şi vatmanul, şi se zdrenţeleşte cu trecerea timpului efemerid. Ani şi ani, secole şi milenii trec prin tine, dar tu tot dispărut rămâi într-un punct fix. Ai fost şi tot crezi că eşti.

Marius Şucan, Arad

Citeşte mai departe



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5