Imi ești rază de lumină, îmi ești flacără nestinsă
Și din toate cât Tu fosta-i, în iubirea-ți necuprinsă
Având chipul nemuririi pe a frunții `ncoronare
În mărețe versuri scrise ești alinul din izvoare

Iar de-acum când colbul vremii jăruie destine șterse
Obeliscuri roase pietre, ce s-au vrut aripi măiestre
Își dorm somnul epigonii despuiați de limbuție
N-au luat de-a trece vama, doar a lor nimicnicie

Pe când tu din câte alte, ne-ai purtat spre lumi celeste
Ne ești seva nemuririi, aripi înspre cer ferestre
A Luceafărului vrere dinspre n-alturi coborând
Spre frumoasa Cătălina, cu al ei chip atât de blând

Iar pe lacul oglindit, în a umbrei codri-albaștri
Vălure o barcă-n liniști oglindind a bolții aștri
Ochii celei preaiubite adorați cu-atâta dor
Îți erau mărit poete , versuri pline de amor

Ai dat lumii necuprinsul, ne ești crucea de înălțare
Ești Iisusul frate-al nostru, limba noastră sfințitoare
Ne ești fața Dumnezee plămădită-n chip de lut
Ne ești codrii cei albaștri ești cuvânt dintru-nceput 

Ești lumina ce străluce peste-a bolții n-alturi mers
Prea-mărind cu-a tale versuri graiul dulce românesc
Ne-ai lăsat să-ți cântăm dorul ”pe lângă plopii fără soț”
”Limba vechilor cazanii” ne cuminecă pe toți

Pe alei ne-or duce pașii unde tu cândva odată
Dezmierdai în dulci cuvinte cu iubirea-ți preacurată
Celei dragi sortită ție s-o adori s-o `nalți prin vers
I-ai dat chip de nemurire prin cuvântul Eminesc

                                                                               Vasile Luca