Vasile Ghica, Tecuci-Galați

          Faptul că Festivalul Internațional al Aforismului de la Tecuci acordă atenție epigramei, publicând-o în ANTOLOGIA de concurs, constituie o laudă și, în același timp, o recunoaștere a înrudirii ei cu aforismul. De fapt, dacă ne adâncim în istoria acestor două specii literare, nu cred că greșim dacă le socotim gemene, atât prin naștere, cât și prin structura lor spirituală.

•           Epigrama și-a luat numele de pe pietrele de mormânt, de pe obiectele, adevărate bijuterii, destinate drept ofrandă în templele zeilor, de pe arme sau scuturi, pentru a se păstra amintirea morților și a donatorilor. Textele erau scrise în proză, cuprinzând laude, prețuiri, dar și idei, concluzii succinte de viață și morală, caracterizate prin lapidaritate, dar și prin exprimare aleasă, surprinzând adesea, prin ingeniozitatea ideii. Versul, dând relief și durată ideii, apare abia la sfârșitul secolului al VIII-lea î.e.n. La început se scrie în vers epic. Primele încercări aparțin lui Terpandru – poet și muzician grec, născut în Lesbos, considerat antecesorul lui Alceu și al lui Sapho. Sunt cunoscute, de asemenea, inscripțiile apocrife ale lui Herodot (pe trepiedul lui Apolon Ismenianul), cea de pe mormântul lui Midas – citate de Platon sau cele de pe sicriul lui Kypselos, reproduse de Pausanias. Apoi textele se scriu în vers elegiae, primul autor care folosește acest vers fiind considerat Arhiloh. Apare, astfel, elegia – cu sensul de ”cântec de doliu” – ”specie a poeziei lirice în care se dă expresie unor stări de tristețe”, specifice epitafului*). Iată, deci, că se fixează valoarea lirică a epigramei, pe care o accentuează în evoluția ei, afirmându-se la alexandrini, unde apare acel inefabil specific epigramei de ieri, de azi, dintotdeauna, spiritul (ascuțimea, înțepătura – it. aguizzatura, sp. agudeza, engl. pointed, biting, germ. Schärfe, fr. pointe – de unde provine rom. poantă) – acea vivacitate materializată prin întoarcerea neașteptată a ideii, prin singularitatea ideii față de adevărurile general acceptate, față de obișnuință, de inerție. Și, în dezvăluiri și surprize, se simte implicarea autorului – dovada de necontestat a lirismului.
•           Din cele de mai sus, deducem faptul că primele scrieri ce purtau numele de epigrame pot fi considerate atât inscripții constatative/laudative, cât și dedicații elegiace, subliniind meritele celui omagiat exprimate în idei memorabile. Aceste prime trăsături ale epigramei cu vechime de peste două milenii, reprezintă argumentul de necontestat că aceste texte stau la rădăcina celor două specii literare – aforismul și epigrama pe care le putem considera gemene. În evoluția și afirmarea lor, ambele exprimă idei ingenioase, precum și implicarea autorului – chiar și atunci când constată/povestește/enunță – care se simte în felul de exprimare. Philippe Moret consideră că aceste forme scurte în care se întretaie două planuri – jurnal intim și reflecție morală – ”vor marca pentru totdeauna istoria genurilor scurte și sentențioase, în zorii epocii moderne și vor defini regimul lor propriu, prins într-o tensiune intrinsecă între discursul subiectiv și discursul adevărului.” (Philippe Moret, ”Écriture moraliste et journal intime: modernité de Joubert”).
• *)   – LA GRANDE ENCICLOPEDIE, vol.XVI, Paris, p.64;
•                      – LAROUSSE DU XX-e SIECLE, vol.I, p.274;
•                      – DICȚIONAR DE TERMENI LITERARI, coordonator Al.Săndulescu, Ed.Academiei, 1976, p.137.
•           Aceste forme scurte – una în proză și cealaltă în versuri (în general, catren) se caracterizează prin subiectivitatea autorului care-și exprimă – direct sau voalat – punctul de vedere al personalității sale, marcat de caracteristicile epocii în care trăiește. Se cuvine să subliniem, totuși, că atât aforismul cât și epigrama au personalitatea lor. După cum scrie Baltazar Gracián Y Morales (1601-1658), în ce privește aforismul, ”artificiul aluziei constă într-o insinuare care nu explică totul, dar produce o surpriză, ceea ce e de ajuns pentru a prilejui observația celui care n-o înțelege și plăcerea celui care o înțelege” )1. Spre deosebire de aforism, caracteristic pentru epigramă este devoalarea implicitului prin explicitul (surprinzător) al poantei. Să nu uităm, de asemenea, că valorile umoristice sau/și ironice (chiar satirice), sunt ca un voal la celelalte forme literare scurte, pe când în epigramă sunt definitorii. Aforismul și epigrama ocolesc obișnuitul, locul comun. Și, dacă doina și romanța deschid sufletul, epigrama și aforismul deschid și înalță gândul. Poate de aceea multe aforisme au idei asemănătoare (chiar comune) cu poanta epigramelor și invers, ceea ce constituie o sursă de similitudini. E un fenomen normal, ideile circulă, fiecare le receptează și le formulează în felul său.
•           În ultimul timp, a înflorit o epigramă care, păstrându-și caracteristicile speciei în care poanta joacă un rol important conferindu-i calitatea de bijuterie literară, poate fi numită epigramă aforistică. E drept, ea s-a extins mult în această epocă în care bietul român nu mai are motive de veselie, dar nota aforistică s-a implicat încă de la începuturile ei. Multe exprimă implicarea autorului prin folosirea lui eu, cele mai reușite vizează umanul, multe se adresează direct cititorului prin folosirea persoanei a II-a singular care, în anumite expresii din limba română, nu exprimă impolitețea, ci generalul, de exemplu: ”Dacă ești profesor, trebuie să te pregătești…”; frecvent, de asemenea, este noi (nouă, ne) care ne include pe fiecare; la acestea se adaugă atenționările, condițiile, prin presărarea formelor negative ale verbelor, a lui dacă sau când, chiar a formei imperative a verbelor – ceea ce conferă epigramei (ca și aforismului) nota de sentință sau de atenționare. Ne permitem să cităm, pentru început, în paginile următoare, epigrame de la apariția acestei specii lirice și din perioada impunerii ei în literatura română, fără să selectăm doar pe cele cu sens aforistic, deși optăm pentru acestea. Ca primă selecție, pentru a demonstra nota sapiențială a epigramei încă de la afirmarea ei, vom cita creații ale autorilor care au parcurs primele trepte de înălțare a epigramei românești ca specie literară de sine stătătoare. Ne vom folosi de antologii și lucrări tipărite. Cititorii vor realiza înrudirea multor catrene epigramatice cu aforismul. Oare se va îndoi cineva de acest lucru când, parcurgând o antologie a epigramei românești, va întâlni catrene precum acesta?
• 1 ) Baltazar Gracián, ”Ascuțimea și arta ingeniozității”, traducere din spaniolă, note și comentarii de Sorin Mărculescu, Ed. Humanitas, 1998, p.455.
•                                                                            Tot omu-n lume-i efemer,
•                                                                            În el e și pământ și cer,
•                                                                            Dar, în poet, pe drept cuvânt,
•                                                                            E cer mai mult decât pământ.    (I. St. Bogza)
• IANCU VĂCĂRESCU (1792-1863)
• [Unei domnișoare]
•                                                                              Căutătura-ți vrea război,
•                                                                              Zâmbirea-ți cere pace;
•                                                                              Și să mă-mpac cu tine voi,
•                                                                              Și să mă lupt îmi place.
• ANTON PANN (1796-cca 1854)
•                                                                              Aici zace nevastă-mea
•                                                                              Din bună norocire:
•                                                                              Zace-atât pentru a mea,
•                                                                              Cât și a ei liniștire. )2
• 2) Ne întrebăm: oare Anton Pann a cunoscut epitaful, atribuit tatălui lui Clément Marot, de la sfârșitul secolului XV?
•                                              Ci gît ma femme, oh, qu’il est bien
•                                              Pour son bonheur et pour le mien.
• Revista VESELIA din 16 martie 1939 atribuie acest epitaf lui Henri Joseph Du Laurens (1719-1797) – ”celebrul vodevilist și anecdotier” (Cf. Elis Râpeanu, EPIGRAMA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ, Brașov, 2001, p.98).
• ALEXANDRU DONICI (1806-1866)
• La mormântul unui doctor
•                                                                                 Sub piatra asta zace
•                                                                                 Un doctor învățat
•                                                                                 Cu moartea lui de moarte
•                                                                                 Pre mulți el a scăpat.
• PRALE (1769-1847)
• Autoepitaf
•                                                                                Toată grija mi-am luat
•                                                                                Și de lume am scăpat,
•                                                                                Eu de dânsa, ea de mine
•                                                                                Și să ne fie de bine.
• ALEXANDRU HRISOVERGHI (1811-1837)
• stins la nici 26 de ani
• Domnului xxx
•                                                                                Toți îți par că-s nătărăi,
•                                                                                Dar nu-i lucru de mirare
•                                                                                Căci galbene îi par toate
•                                                                                Celui ce-are gălbinare.
• Din CALENDARUL UMORISTULUI,
• Pesta, 1866, p.59
• Adevăruri mari
•                                                                                Toată fata a bănoasă
•                                                                                Este și frumoasă,
•                                                                                Dar nu toată fata frumoasă
•                                                                                Este și bănoasă.
• CONSTANTIN BĂLĂCESCU (1800-1880)
• Epigrama mea din partea multora
•                                                                                Din modestie, se vede
•                                                                                Tot zici că nu știi nimic;
•                                                                                Tu o zici făr-a o crede,
•                                                                                Eu o cred fără s-o zic.
• ION HELIADE RĂDULESCU (1802-1872)
• Epitaf
•                                                             În inima mea ca piatra pitit câștigul zace
•                                                              Mormânt în toate vrednic d-un astfel de crud mort;
•                                              Să-i fie de pomană lăscaie lângă ort
•                                                              Și zacă în uitare, să aibă lumea pace!
• DIMITRIE BOLINTINEANU (1825-1872)
• [Candidații]
•                                                                                  Candidații la putere
•                                                                                  Sunt lăcuste efemere
•                                                                                  Ce mor astăzi îmbuibate
•                                                                                  Și vin mâine leșinate.
• [Cei cinstiți]
•                                                                                Cei cinstiți luptă cu hoți
•                                                                                În acest sistem corupt;
•                                                                                Când hoții deasupra toți,
•                                                                                Când cinstiții dedesubt.3 )
• [Medicii]
•                                                                                Medicii iau altă cale –
•     În politică se-aștern:
•     Ei n-au bolnavi în spitale
•     Și îi caută-n guvern. **)
• 4) Primele volume care poartă pe copertă denumirea EPIGRAME, sunt două: N.T. Orășanu, ”Satire și epigrame politice” (1861) și Dimitrie Bolintineanu, ”Ielile, grame și epigrame politice”, 1869 (semnat ”O companie de glumeți”) din care am citat aceste două epigrame.
• **) Din volumul ”Ielile, grame și EPIGRAME politice”,  1869, semnat O companie de glumeți, care poate fi considerat primul volum de epigramă cultă românească.
• VASILE ALECSANDRI (1821-1890)
• [Privind]
•                                                             Privind fără-ncetare prostia omenească,
•                                                             De lung urât cuprinsă, eternitatea cască!
• [De ai vreo idee]
•                                                             De ai vreo idee, în scris s-o pui îndată,
•                                                             De ai vreo iubită, condu-o la altar –
• Cu ”lasă”, trece vremea, iubita e uitată,
• Cu ”lasă”, vremea trece, ideile dispar.
• ARON DENSUȘIANU (1837-1900)
• Epigrama
•                                                                            Ca scânteia fie, mică, lucitoare
•                                                                            Și ca ea de grea,
•                                                                            Atunci epigrama, fie spin sau floare,
•                                                                            Jur că va plăcea.
• IACOB NEGRUZZI (1843-1936)
• Sfat
•                                                                            ”Toți sunt răi și lumea-i seacă”
•                                                                              Nu-ncetezi a tot striga…
•                                                                              Vezi cu tine de te-mpacă
•                                                                              Și cu toți te-ai împăca.
• MIHAI EMINESCU (1850-1889)
• [Vrei să fii]
•                                                                            Vrei să fii Pallas Athena!
•                                                                            O, fetiță, fii cuminte…
•                                                                            Tu ai pierde din frumsețe,
•                                                                            Dar n-ai câștiga la minte.
• [De poftiți]
•                                                                            De poftiți la nemurire –
•                                                                            Câtă am – o dau acuși
•                                                                            Ca să-i cumpăr dragei mele
•                                                                            O pereche de mănuși.
• IOAN NENIȚESCU (1854-1901) 4)
• 4) Poetul Ioan Nenițescu, autorul versurilor ”Pui de lei”, este fratele Ministrului Comerțului și Industriilor Dimitrie S. Nenițescu, proprietar de întinse vii în Valea Călugărească; s-au născut la Galați, la origine sunt aromâni, mama dumnealor se numea Elisabeta – nume care mi s-a adăugat, la botez, alături de Elena. Acad. Costin  D. Nenițescu (1902-1970) era fiul ministrului. Au adoptat numele Nenițescu de la Neniță, călugărul, unchiul celor doi (Ioan și Dimitrie).
• Epitaf unchiului meu, călugărul
• Ilarion Neniță, mort la 70 de ani
•                                                                       În mormânt nu toți murim,
•                                                                       Cum în trai nu toți trăim:
•                                                                       De vreți morți să nu muriți,
•                                                                       Cătați vii să mai trăiți.
• I.L. CARAGIALE (1850-1912)
• Unui datornic
•                                                                          Pentru-o datorie veche,
•                                                                          Ești fudul de o ureche;
•                                                                          Pentru-o datorie nouă,
•                                                                          Ești fudul de amândouă.
• Recomandare
•                                                                          Când mănânci așa iahnie,
•                                                                          Nu mai face gălăgie!
• Unui amic înecat în datorii
•                                                                          Ești mâncat de cămătari
•                                                                          Cum e lemnul vechi de cari
•                                                                          Și țara de prinți coțcari.
• Unei tinere
•                                                                          Când erai micuță-n școală,
•                                                                          Mi-era drag să fiu școlar;
•                                                                          Azi când ești tobă de carte,
•                                                                          Zău, m-aș face toboșar!
• Unui satiric violent
•                                                                            Ai dreptate, lumea este
•                                                                            Putredă până la oase;
•                                                                            De-aia cruntele-ți satire
•                                                                            Sunt așa de veninoase.
•          Interesantă, pentru iubitorii de epigrame – cu atât mai atractivă pentru că e vorba de o epigramă aforistică – este disputa apărută în MOFTUL ROMÂN, din aprilie 1902: revista publică ”daravela”  despre epigrama pe tema ”de jos te vezi atât de mic” publicată în numărul anterior, semnată de Teleor-Țața (Dimitrie Constantinescu), adresată unui burghez parvenit:
•                                                                              E lucru natural,
•                                                                              Iubitul meu amic,
•                                                                              Cu cât te-nalți mai sus,
•                                                                              Cu-atât te văz mai mic.
• Or, EVENIMENTUL din Iași ia imediat atitudine afirmând că, printre epigramele domnului Cuza A.C. ”e una aproape la fel cu a Țaței:
•                                                                           Te-ai înălțat atât de sus,
•                                                                           Iubitul meu amic,
•                                                                           Încât să nu te miri de-mi pari,
•                                                                           De jos, atât de mic.”
• Apoi, în numărul 4 al MOFTULUI ROMÂN le face cunoscut cititorilor care au urmărit ”procesul literar” CAZU-CUZA, că tocmai când ”amicul Teleor era amenințat să fie osândit de Tribunalul republicii literare”, în același EVENIMENTUL din Iași, sare să-l apere un ”avocat” nou care-și bazează pledoaria pe această judecată simplă: Teleor nu poate fi nici acuzat, nici osândit că ar fi răpit bunul lui Cuza. Pentru ce? Pentru cuvântul simplu că acel bun nu era al domnului Cuza. Poate cineva răpi de la cineva ce acest cineva nu are? |…| Prin urmare, să lăsăm deocamdată, Onor Curte, pe Teleor și să regulăm pe Domnul Cuza”. Apoi prezintă Curții următorul catren:
• Neamțul
• (Fliegende Blaetter, de acum 16 ani)
•                                                         Manch Kleimer un sich gross zu zeigen
•                                                         Hat versucht, empor zu steigen
•                                                         Auf ein Gerüst.
•                                                         Ach Wenn er doch würst,
•                                                         Dass man in der Hӧh’ noch kleiner ist 5).
• 5) Această dispută a fost redată încă din 1981, în ”EPIGRAMIȘTI CU SAU FĂRĂ VOIA LOR”, antologie de Giuseppe Nuvarra și George Zarafu, Ed. Albatros, 1983, p.170, precum și în vol. ”Epigrama în literatura română”, 2001, p.118, apoi în alte materiale, inclusiv în ”Nemuritorii și epigrama”, 2016; ulterior, a apărut, ca noutate de prim ordin, semnată de un confrate mai puțin informat. Dacă i-aș fi spus lui Zarafu, ar fi zis: ”Și, ce? N-are voie să descopere și el gaura covrigului?”
•                                                         [S-arate cât e dumnealui de mare
•                                                         Pe schelă vrea să urce un pitic
•                                                         Și, ah! de-ar ști, dar bietul habar n-are,
•                                                         La înălțime-arată și mai mic.]
•           Prezentul ne-a rezervat, însă, altă surpriză: în antologia epigramei germane Deutsche Epigramme aus fünf Jahrhundersten (1965), aflăm că, de fapt, ideea este mult mai veche – îi aparține lui Friedrich von Logau (1604-1655) din secolul XVII. Iată epigrama tradusă de Florea Ștefănescu (1926-2011):
• Parvenitului
•                                                                               Un înțelept a spus
•                                                                               De cel ce-i de nimic:
•                                                                               Cu cât e dus mai sus,
•                                                                               De jos îl vezi mai mic.
• ALEXANDRU MACEDONSKI (1854-1920)
• Lui V. Alecsandri
• [care luase premiul Academiei]
•                                                                        Orbit de-al gloriei nesațiu,
•                                                                        Albit de ani, dar tot copil,
•                                                                        E lesne să mă faci Zoil
•                                                                        Când singur tu te faci Horațiu.
• Poetului Bacovia
•                                                                          Poete scump, pe frunte
•                                                                          Porți frunzele de laur,
•                                                                          Căci singur, până astăzi,
•                                                                          Din plumb făcut-ai aur.
• Lumina
•                                                                          Lumina e o taină rară,
•                                                                          Neobosită drumu-și merge:
•                                                                          Pe foarte mulți cu umbre-i șterge,
•                                                                          Dar face pe-alții să apară.
• X X X
•                                                                          Un X… pretins poet acum
•                                                                          S-a dus pe cel mai jalnic drum
•                                                                          L-aș plânge dacă-n balamuc
•                                                                          Destinul lui n-ar fi mai bun
•                                                                          Căci până ieri a fost năuc
•                                                                          Și azi nu e decât nebun. 6)
• THEODOR STOENESCU (1860-1919)
• 6) Macedonski a scris aceste versuri în 1883, când a fost Eminescu dus, cu forța, la sanatoriul Șuțu. Valoarea operei lui Macedonski nu poate fi contestată, dar… iată ce scrie Tudor Vianu: ”Deși Macedonski a înălțat un monument de aramă poeziei românești, prin lovitura nepermisă dată lui Eminescu, în momentul prăbușirii sale |…| a înălțat, cu propria lui mână, perete de gheață între el și cititori.”
• De ce?
•                                                                          De ce cu trandafirul, oare
•                                                                          Eu nu te-aș fi asemănat,
•                                                                          Pentru-un amant când ești o floare
•                                                                          Și-un ghimpe pentru-al tău bărbat?
• Amicii noștri
• Amicii noștri ce sunt oare?
•                                                                   Sunt păsările călătoare:
•                                                                   Când este cald, la noi, sosesc,
•                                                                   Iar când e frig ne părăsesc.
• ALEXANDRU VLAHUȚĂ (1858-1919)
• Târgoviștea
•                                                           Târgoviște măreață, a României fiică
•                                                           Și loc de reședință în poale de Carpați,
•                                                           Nimic nu-ți mai rămâne din gloria antică
•                                                           Decât țuică de prune, ruine și-avocați.
•                                                                                              (1914)
• GHEORGHE DIN MOLDOVA (1859-1908)
• Malagueña
•                                                                           Dragostea și portocala
•                                                                           Au o mare-asemănare:
•                                                                           Orișicât de dulci să fie,
•                                                                           Tot sunt și puțin amare.
• GEORGE COȘBUC (1866-1918)
• Unui prieten
•                                                                           La mâncare tu ești iute,
•                                                                           Dar la mers ești cam lenos;
•                                                                           Mâncă cu piciorul, frate,
•                                                                           Iar cu gura, mergi pe jos!
• Traducere din sanscrită, aranjată
• sub formă de catren
•                                                                         Să fugi de casa unde vezi
•                                                                         Că e stăpân numai nevasta,
•                                                                         Dar, unde e nevasta rob,
•                                                                         Fugi mai ales de casa asta.
• NICOLAE IORGA (1871-1940)
• Când academicienii vorbesc prea mult
•                                                                        De ce vorbesc așa de lung
•                                                                        Când academicieni ajung?
•                                                                        Fiind un corp nemuritor,
•                                                                        Ei au eternu-n fața lor.
• [La ”Convorbiri literare”]
•                                                                         O, șefi ai unei generații;
•                                                                         Mândrie-a României nații,
•                                                                         Luceferi răsărind lunar,
•                                                                         Rog convorbiți mai literar.
•    Autorului volumului ”Flori de piatră”
•                                                                         Ascultă sfaturile mele:
•                                                                         Să nu mai faci din piatră flori
•                                                                         Că, de vei supăra pe cititori,
•                                                                         Să știi că îți voi da în cap cu ele.
• Cincinat Pavelescu îl elogiază:
• Unui mare calomniat
•                                                                        Să nu te miri când bârfitori
•                                                                        Izbesc în nobila ta muncă:
•                                                                        Copiii pietre nu aruncă
•                                                                        Decât în pomii roditori.
• ȘT. O. IOSIF (1875-1913)
• Recunoștința
•                                                                         Recunoștința e o floare scumpă
•                                                                         Ce tainică în inimi înflorește,
•                                                                         Dar unii o sădesc doar ca s-o rumpă…
•                                                                         Se miră-apoi că biata veștejește.
• Unui pesimist
•                                                                         Vorbește, râde cu măsură,
•                                                                         Arată-ți ochii plânși și triști!
•                                                                         Căci nu uita,-n literatură,
•                                                                         Te numeri printre pesimiști.
• Sfat
•                                                                    Trăind vremelnic pe pământ,
•                                                                         Ești prea îndepărtat de stele,
•                                                                         Dar, suflete, nu-i un cuvânt
•                                                                         Să nu te-nalți până la ele.
• O pată
•                                                                         O pată nu-i un lucru mare
•                                                                         Când te numești maestrul Caragiale
•                                                                         Și soarele le are pe-ale sale,
•                                                                         Dar pentru-aceea tot rămâne soare. 7)
•       VLADIMIR [Petru Fântânaru (1867-1897)]**)
• Autoironie
•                                                                           Dacă apa din fântână
•                                                                           S-ar preface-n vin Cotnar,
•                                                                           Aș lăsa limba română
•                                                                           Și m-aș face fântânar.
•      Radicalilor***)
•                                                                         Așa-i omul, de când vremea,
•                                                                         De dorinți ciudate plin –
•                                                                         Unii vor galoane de-aur,
•                                                                         Ei, galoanele de vin.
• 7) Din volumul ”Epigramiști cu sau fără voia lor” (citat mai sus) aflăm că e vorba despre o masă de scris comandată prin soția lui Vlahuță. Când s-a așezat la această nouă masă, cu tocul în mână, a răsturnat călimara cu cerneală și a pătat-o. Pe masa păstrată de soția lui Vlahuță, au rămas consemnate mai multe autografe ale unor valoroși scriitori, printre care și acest catren.
• **) Era profesor de limba română. Volumul ”RADICALE” a fost scris în 1891 și publicat în 1894.
• ***) ”Radical” era cel care Cântă, bea, numai în vin/Și în cântec se mai află/Câte-o slabă mângâiere/La îngrozitorul chin.
• Unui bețiv
•                                                                         Precum bețivul în pahare
•                                                                         Răstoarnă vinul guraliv,
•                                                                         Și vinu-n semn de răzbunare
•                                                                         La fel răstoarnă pe bețiv.
• La ”Bolta Rece”
•                                                                       Adânc e beciul ei și mare
•                                                                       Și plin de vinuri fel de fel,
•                                                                       Dar nu știu pricina din care
•                                                                       Nu se-nvechește vinu-n el.
• ION IONESCU-QUINTUS (1875-1933)
• O dorință
•                                                                         Fete fără zestre sânt
•                                                                         Câte vreți pe-acest pământ,
•                                                                         Dar aș vrea să am o dată
•                                                                         Și o zestre fără fată.
• Mariei 8 )
•                                                                       Că te-am iubit ca un nebun
•                                                                       Deloc nu am tăgăduit
•                                                                       Și, dacă vrei, și-acum ți-o spun:
•                                                                       Am fost nebun când te-am iubit.
• Păcat
•                                                                           Câte capete atâtea
•                                                                           Și păreri sunt de propus,
•                                                                           Dar, câte păreri, atâtea
•                                                                           Capete păcat că nu-s.
• Unui ministru
•                                                                           Dacă Tribunalu-acuma
•                                                                           E clădit în piața mare
•                                                                           E ca să se-arate numa
•                                                                           Că dreptatea-i de vânzare.**)
• 8) Maria, prima lui soție, artista Marioara Voiculescu, cea cu vii întinse pe dealurile din Valea Călugărească.
• **) Volumul EPIGRAME al lui Ion Ionescu-Quintus, apărut în 1896 (autorul avea 21 de ani) este cel mai reușit dintre cele apărute ”în primul val” de la sfârșitul secolului XIX și în primul deceniu al secolului următor – perioadă în care se afirmă epigrama ca specie literară ”ce poate umple o carte întreagă”!
• TOMA FLORESCU (1872-1923)
• Statuii lui ELIADE din fața Universității
•                                                                    De ce, bătrâne, de-atâta vreme,
•                                                                    Cu mâna-ntinsă tu stai și-acum?
•                                                            – Cerșesc la lume un dram de minte
•                                                                    Pentru-nțelepții de peste drum!
• Unui lan de grâu
•                                                                       Poeți flămânzi te-au admirat
•                                                                       Și-n mândre versuri te-au cântat,
•                                                                       Iar tu, pe toți deopotrivă,
•                                                                       I-ai răsplătit cu o colivă.
• Unei doamne
•                                                                       În laudele mele, doamnă,
•                                                                       Atât de sus te-am ridicat
•                                                                       C-ai amețit de înălțime
•                                                                       Și-atunci în brațe mi-ai picat.
• Unui cherestegiu
•                                                                       Gândind la rostul omenirii,
•                                                                       Te-apucă-ndurerate gânduri…
•                                                                       Priviți, din toată cheresteaua,
•                                                                       I-au mai rămas doar patru scânduri. 9)
• 9.) Din volumul ”EPIGRAME” (1898) semnat: C. Virgiliu (Virgiliu Cișman) și T(oma)Florescu. Cele semnate de primul autor sunt slabe, totuși semnalăm următoarea epigramă antologică: Luna – Pală, tristă, printre nori/Istovită Luna trece…/E urmare foarte dreaptă:/Toate nopțile petrece.
• VERO [Leon Wechsler (1882-1939)]
• Unui bețiv
•                                                                          Precum bețivul în pahare
•                                                                          Răstoarnă vinul guraliv,
•                                                                          Și vinu-n semn de răzbunare
•                                                                          La fel răstoarnă pe bețiv.
• Lui Vasile
•                                                                          În fața-ți de-obicei găsești
•                                                                          O sticlă tulbure și plină,
•                                                                          Dar, pe măsură ce-o golești
•                                                                          Te tulburi tu, ea se-nsenină.
• Desmoșteniților
•                                                                          E ger și cei bogați, în blănuri,
•                                                                          Salută rece din trăsură,
•                                                                          Iar cerșetorii-s goi, aproape,
•                                                                          Dar ei salută cu căldură.
• Destin
•                                                                         Copilul, când se naște, plânge,
•                                                                         Desigur, este un simtom:
•                                                                         Presimte că o să devie…
•                                                                                                                           Om. 10.)
• 10.) Volumul EPIGRAME, apărut la București în 1899, cuprinde 30 de epigrame, puține au rezistat timpului, totuși merită selectate câteva meritorii.
• RADU D. ROSETTI (1874-1964)
• Unui bețiv
•                                                                           Doctorul i-a spus odată
•                                                                           Să nu bea prea mult lichid,
•                                                                           El l-a ascultat îndată
•                                                                           Și de-atuncea bea solid.
• Unuia
•                                                                          Capetele multor oameni
•                                                                          Au produs ceva în viață
•                                                                          Numai capul dumitale
•                                                                          N-a produs decât… mătreață.
• Unui șef de gară
•                                                                           Semnalul roșu e alarma,
•                                                                           Deci trenul se oprește-afară –
•                                                                           Se înșelase mașinistul:
•                                                                           E nasul șefului de gară.
• Doamnelor decoltate
•                                                                        Că vedeți, la teatru, doamne,
•                                                                        Decoltate, nu-i miracol
•                                                                        Căci, în loc de spectatoare,
•                                                                        Ele singure-s spectacol. 11)
• EUGENIU HEROVANU (1874-1856)
• Unui zgârcit
•                                                                  Cum că Stan și-a dat suflarea
•                                                                  Am de ce mă minuna
•                                                                  Căci e pentru-ntâia oară
•                                                                  Când aud c-a dat ceva.
• Domnișoarelor mediciniste
•                                                           Și dac-aveți priviri omorâtoare,
•                                                                De ce la armele științei alergați?
•                                                                Au ochii voștri nu mai sunt în stare
•                                                                A face victime printre bărbați?
• Epitaf
•                                              Nu ofta văzându-mi piatra, dinaintea ei când treci!
•                                              Prea puțin m-apasă doară somnul greu al morții reci
•                                              Căci de când eram ca tine pe pământ viețuitor
•                                              Sunt deprins să-mi placă somnul: eram veșnic senator.
• Unui maestru în dogărie
•                                                                          Da, i-o fi lipsind o doagă
•                                                                          Și-o fi drept cum lumea spune,
•                                                                          Dar ați mai văzut vreodată
•                                                                         Ciobotar cu cizme bune?**)
• 11.) Din volumul ”EPIGRAME” care a cunoscut două ediții în 1894.
• **)  Volumul său apare la Iași în 1897 și se intitulează ”SCHIȚE ȘI EPIGRAME”. Constituie și aceasta o mărturie că, în perioada ei de afirmare, epigrama se strecoară în volume conținând și alte creații umoristice.
• GIORDANO [Berman Goldner] (1861-1926)
• Nedreptate
•                                                Ce credincios e-un câine și treceți cu vederea
•                                                Că nu-i dreptate-n lume și toate sunt pe dos:
•                                                Împrăștiați medalii la câte dobitoace
•                                                Și nu dați unui câine serviciul credincios!
• Asasini
•                                                                       Pușca nu-i de-ajuns și tunul
•                                                                       La războaie când plecați –
•                                                                       Ca să mai măriți măcelul
•                                                                       Doctori după voi chemați.
• Modă și cămin
•                                                                           Totdeauna te păzește
•                                                                           De femeia care-i șic –
•                                                                           Când a se găti ea știe,
•                                                                           A găti nu știe pic!
• Doctorului I. R.
•                                                                           Să nu bârfești natura!
•                                                                           Ea pentru tine-i bună:
•                                                                           De n-ai în cap lumină,
•                                                                           Ți-a dat pe cap o lună! 12.)
• (Continuare în volumul ediției următoare a Festivalului Internațional al Aforismelor).
• 12.) Volumul de EPIGRAME al lui Giordano apare în două ediții: în 1893 și 1898, la Iași. Autorul motivează a doua ediție nu ”prin marele succes obținut la ediția I” și nu pentru că epigramele ”se desfac strașnic |…| fiindcă-s rău broșate”, ci ”pentru că sunt tipograf”.

                                                                              Prof. Dr. Elis Râpeanu , texte primite de la prof. Vasile Ghica, Tecuci, puse în Antologii, ciclul „Istorii, comentarii, miscelanea”, a Cenaclului de la distanță, coordonat de Ion N. Oprea Iași, 3 iulie  2023.