Scriitorul Alexandru Florin ȚENE este un poet și prozator român din generația anilor ’80, cu o carieră literară și cultural impresionantă. S-a născut la Drăgășani, în 13 iunie 1942, şi a urmat studii superioare de filologie (Baia Mare, 1963–1966) și istorie (Târgu‑Mureș, 1966–1970). Debutul său editorial a avut loc în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, urmat în 1979 de „Fuga statuilor” De atunci și până în prezent, Al. Florin Țene a publicat zeci de volume (poezie, proză, critică literară etc.) bine primite de critică și cititori, fiind recunoscut drept un scriitor plurivalent și dedicat promovării valorilor culturale românești, în țară și lume. Critici precum Johnny Ciatloș Deak, Liliana Moldovan  sau Voichița Tulcan Macovei remarcă în opera sa expresii metaforice originale și un stil grav, solemn – semn că în poezia Epopeea Omului a lui Al. Florin Țene armonia dintre profunzimea ideatică și echilibrul tonal reflectă un spirit creator ancorat în tradiția clasică, dar deschis inovației.

Epopeea Omului se înscrie în genul „poemului epic” (specie de poezie extinsă, cu caracter filozofic și eroic), în care se relatează fapte mărețe și se reflectă asupra condiției umane. Critica literară subliniază că Al. Florin Țene continuă astăzi această tradiție rară: „să mai creezi astăzi… epopee poate părea o fantezie”, notează Voichița Tulcan Macovei, dar nu și pentru autor. Volumul este organizat în mod amplu – cu prolog, cinci secțiuni tematice și epilog – fiecare parte vizând etape esențiale în evoluția omenirii. Încă din paginile introductive, autorul își formulează explicit intenția de a răspunde, prin poezie, întrebării fundamentale privind locul omului în raport cu timpul, universul și divinitatea. Această opțiune conferă întregului poem o dimensiune existențială, în care lirismul devine instrument de cunoaștere, iar metafora – modalitate privilegiată de investigare a condiției umane. Poetul pornește de la originile cosmice ale universului și apariția vieții, apoi trece prin formarea civilizației și dezvoltarea cunoașterii, pentru a ajunge la confruntarea finală cu paradoxurile morale ale omului. În acest sens, Epopeea Omului construiește o viziune unitară în care istoria și destinul uman sunt privite atât în lumină științifică, cât și spirituală.

Discursul poetic valorifică în mod constant imagini de mare forță expresivă, simboluri universale și repetiții cu funcție incantatorie. Alternanța dintre versul tradițional și versul liber conferă textului ritm și solemnitate, apropiindu-l de marile poeme vizionare din literatura universală. Critici contemporani au remarcat în volumul său de poezii „expresii inedite, construcții metaforice de mare substanță” şi un stil grav şi solemn. În Epopeea Omului, poetul alternează metrica clasică cu vers liber, ceea ce conferă textului un ritm oscilant între solemnitatea recitatului și libertatea discursului liric. Repetițiile incantatorii ale unor simboluri fundamentale (de exemplu lumina, călătoria, matricea cosmică etc.) contribuie la atmosfera meditativă a poemului. Imaginea poetului-scriitor ca „spirit neliniștit, creator fervent”, deschis permanent la nou dar rădăcinat în clasicism, găsește ecou în registrul solemn și în forța ideatică a textului. Astfel, Epopeea Omului amintește de marile epopei antice și moderne, nu doar prin amploare, ci şi prin efectul de incantație creat asupra cititorului.

Opera Epopeea Omului are o puternică dimensiune existențială. Al. Florin Țene pune în dialog coordonate științifice și religioase ale existenței – originea universului, evoluția biologică, progresele tehnologice și explorările cosmice – fără a le vedea ca antagonice credinței, ci ca expresii complementare ale căutării adevărului. În contrapartidă cu viziuni simpliste, Domnia sa propune reconcilierea dintre cunoaşterea rațională și dimensiunea spirituală a omului. Un alt fir tematic îl constituie problematica morală: omul este prezentat ca făuritor de lumi (ridică temple și spitale) și, în același timp, ca distrugător (fabrică arme, lagăre, pornește războaie), capabil să stăpânească spațiul cosmic, dar adesea incapabil să-și înțeleagă lumea interioară. Această dualitate omenească, între creație și autodistrugere, este tratată cu gravitate și autenticitate. Mai mult, Epopeea Omului aduce în prim-plan câteva teme specifice secolului XXI: inteligența artificială, explorarea spațiului, degradarea mediului, responsabilitatea socială a progresului tehnologic. Autorul nu le tratează izolativ, singular ci le raportează la valorile fundamentale umane – iubirea, libertatea, credința, demnitatea – sugerând că dezvoltarea tehnologică trebuie să rămână în slujba demnității și binelui universal.

În literatura universală, puține creații s-au aventurat pe dimensiuni la fel de vaste. În acest sens, Epopeea Omului poate fi comparată cu mari poezii epice filozofice: de la „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri la „Paradise Lost” de John Milton, opere care, de asemenea, înfățișează destinul omului în relație cu forțe cosmice și divine. Spre deosebire de clasicii antici precum Homer („Iliada”, „Odiseea”) sau creatori moderni (de exemplu, „Cântarea României” de Alecu Russo sau epopeea națională a românilor din secolul XX), Al. Florin Țene adoptă un unghi de abordare contemporan, integrând descoperiri științifice actuale în discursul său poetic. În poezie a existat de asemenea o tradiție de sinteză a omului cu cosmosul (de la mitologia hindusă la ficțiunea științifică poetică), iar „Epopeea Omului” se înscrie în această linie, dar îi aduce un plus de reflecție morală și spirituală specifică epocii noastre. Prin modul în care îmbină universalul cu nuanțele personale și istorice, creația lui Al. Florin Țene își găsește locul printre marile epopei filozofice ale lumii, adaptate însă la preocupările literaturii române moderne. De asemenea, analizarea recepției critice a volumului, precum și impactul său în spațiul literar românesc, pot oferi indicii suplimentare despre rolul poeziei contemplative într-o societate aflată în permanentă schimbare.

Gelu DRAGOȘ, UZPR