Era frumoasă ca ivirea zorilor

era frumoasă ca ivirea zorilor
un lied ce plutea deasupra norilor
un foc, cometă şi un vulcan nestins
un mit plin de iubire din ceruri desprins

ispititoarea căderii în păcat
eterna mireasă, cu parfum de Rai,
de măr şi şarpe-demon din Eden
frivolă cu gust de mit, fântână şi izvor
a devenit simbolul mamei tuturor

eşti amintirea trecerii prin paradis
eşti începutul şi mama celor vii
un vis, o primăvară eternă a lui Botticelli
femeia primordială a senzualităţii
pierzând nemurirea Raiului cel Sfânt
Pământul ţi-a devenit de-acum mormânt

vântul îi bate prin păr şi prin rochia ei albă
Eros le spune zeilor, pentru o clipă, să tacă
îngerii şoptesc cuvintele lui Dumnezeu:
“Nemurirea, prin mit, ţi se va naşte mereu”