Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Era, pe când nu se zărea…

    VREAU ȘI EU O RUBLĂ

    Vreau o rublă !

    Nu, să nu-mi spuneți că m-am prostit, că mi-am pierdut uzul rațiunii, că nu pot să nu am un dinte împotriva rușilor (foști sovietici), că ne-au sechestrat tezaurul, că au sfâșiat hălci mari din trupul țării, că ne-au adus holera aia (sau ce-o fi fost) roșie pe cap, că se uită chiorâș la noi că ne-am dat cu Europa și … mai cu osebire, că au târît omenirea într-un război stupid de care nimeni nu ducea lipsă, împotriva celor de aceeași spiță cu ei.

    Ei bine, vreau o rublă ! Dar nu una oareșicare, ci una cu totul și cu totul specială, cu o soartă specială (și nefericită în context istoric), de care n-am avut habar, cum cred că s-a întâmplat și cu dumneavoastră și cu mulți dintre semenii noștri.
    “Stai măi omule, că ai luat-o pe arătură ”, cum îmi spunea mai anul trecut, cu veșnică recunoștință un pretenar pe care l-am scos de nu știu câte ori din ananghie.
    “Uite că stau !”.
    Și stau ca să deslușim faptele și rosturile lor, așa cum le-am aflat.

    Nu mă încumet să spun că de ce și cum și nici nu vreau să mă lansez în speculații, că doar nu-i bănuiesc pe ruși iubitori din cale afară de Eminescu, dar nu știu ce i-a împins (sau împuns) pe foștii noștri frați de lagăr socialist, ocrotitori și iubitori de noi cum nu se mai poate, dar faptele nu pot fi contestate. Și dacă au comis-o, au comis-o. Așa că luați aminte :
    Fie că în anul 1989 (declarat de UNESCO “anul Eminescu”) se împlineau 130 de ani de la moarte, fie că anul următor, 1990, marca 140 de la nașterea lui, fapt este că monetăria Leningradului bătea, în acel an de grație și binecuvântat – care a zdruncinat din temelii societatea și viața noastră, cum nu mai speram – o monedă dedicată poetului nostru, Eminescu. Era o realizare, lege artis, având pe avers efigia, numele (Mihail), semnătura și anii nașterii și morții  lui, pe revers stema URSS și anul 1989, iar pe muche scris “odin rubli”, de două ori.
    ¬Cinste lor ! Și celor care au conceput-o, și celor care au aprobat-o și, mai ales, celor care au pus-o în faptă.
    Era o monedă rusească adevărată, cu valoare nominală de 1 (o) rublă, cu un tiraj de două milioane de exemplare (nu fiți cârcotași, că nu e puțin pentru o monedă omagială), din care 10% erau de o calitate specială, probabil destinate muzeelor și colecționarilor.

    Din nefericire – noțiune cu totul și cu totul relativă, depinzând de locul pe care-l ocupi sub soare – din cauza cutremurului care zdruncina întreaga Europă și a dus la dărâmarea Zidului Berlinului și la căderea comunismului, ori din cauza racilelor împământenite ale sistemului socialist, evenimentul crucial a întârziat și, in extremis, fiindcă pierdea caracterul jubiliar, emisiunea monetară intra în circulație exact pe data de 26 decembrie ’89, a doua zi de Crăciun și după execuția cuplului de genii carpatine de la noi, care ne fericise jumătate de secol. Cred că acesta este principalul motiv – s-ar putea să fie și altele – pentru care evenimentul a rămas în umbră, aproape total necunoscut pentru noi, românii, și străin de presa de toate genurile. Că doar nu aveam pretenția să fi venit rușii înșiși să ne spună : “v-ați rupt de noi, dar n-o să vă uităm niciodată : iată dovada !”.
    Vreau o rublă ! Cine ce are cu mine ?! Că rubla asta face mai mult decât un purcoi de Euro, bravo cui a gândit-o, că noi nu ne-am învrednicit decât târziu să punem chipul marelui poet pe bancnota de 500 de lei, probabil la gândul că va stopa devalorizarea în picaj a monedei naționale.
    Vreau o rublă ! Dar mai mult și mai mult, vreau să ne cinstim poetul, să-l prețuim simplu, fără manifestări sofisticate și alambicate, lipsite de nerv și vlagă, fără discursuri și analize anoste, care nu spun nimic. Cel mai desăvârșit și meritat omagiu pe care-l putem aduce poetului nepereche, este să-i rostim versurile, să-l readucem în școli și pe paginile manualelor de limbă română, așa cum ne pricepem, cum îl simțim, fiecare după sufletul și mintea cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Nimic mai mult.
    Vreau o rublă a lor, cu Eminescu al nostru !

    Virgil Răzeșu – Piatra Neamț, membru al Cenaclului  de la distanță, cu informații mai întâi difuzate în Luceafărul-Botoșani, de care ne simțim atașați, 10 ianuarie 2023. Că dar din dar, dar se face…



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5