Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Eseu cu…Agatha

Vasilescu,Cezar, [320x200]Primit pentru publicare: 16 mart.2015
Autor: Cezar VASILESCU
Publicat: 16 mart.2015

 

Eseu cu…Agatha

Se spune că alfabetul marii poezii interbelice începe cu litera B:Bacovia, Barbu, Blaga. Al Cistelecan o consideră pe soția lui George (Vasiliu) Bacovia „cea mai feroce devotată nevastă din literele române”, care i-a fost proprietate, infirmier și agent literar. Mai tânără decât soțul cu 14 ani, i-a supraviețuit 24. S-au căsătorit în anul 1928, la vârste mature (el, 47 ani, ea, 33), în anul 1931 fiind născut unicul lor fiu, Gabriel. Viața Agathei a fost de același dramatism cu a poetului, la el printr-o formă de neimplicare („O să vină, o să treacă și moartea aceasta”), iar la ea ca un permanent zbucium, de la vârsta de 14 ani, când a rămas orfană în Mizilul de baștină. Tatăl, falimentat de fratele său, a fost nevoit să vândă o mare parte din moșie, pe care s-a descoperit spoi țiței. Fără noroc în afacerile familiei, de ce ar fi avut în dragoste? Prima logodnă cu inginerul Mirea a durat doar o seară la Constanța, a doua zi el plecând pe front, de unde nu s-a mai întors. La al doilea logodnic, ofițerul George Popovici, deși trecuse examenul datei, impus de armată, nu i-a putut accepta existența unui copil din flori. Cum părea să fie predestinată unor bărbați însurați „nefericiți”, privirea serafică a poetului George Bacovia a cucerit-o instantaneu, prima vizită la Bacău făcând-o în iarna anului 1923, când s-a plăsmuit acel song al iubirii, „Decembre”, în casa din apropierea abatorului, unde tânărul Bacovia se remarcase la vioară, desen și gimnastică. Agatha fiind „bărbată”, va clădi în 1933 pe un teren din București actuala casă memorială. De asemenea își va desăvârși studiile universitare, va profesa limba română și va fi la un pas de a-și da doctoratul cu Ovid Densusianu.

Deși volumul „Plumb”, apărut sub tutela macedonskiană, e o replică viguroasă la simbolismul francez, existența autorului e extrem de discretă, la asta contribuind și sănătatea-i șubrezită (încă din 1932 fiind pensionar al Societății Scriitorilor Români). După război, noul regim socialist și-l asumă și asta îl va costa o pensie de merit de 2000 lei lunar. Reflecta Bacovia despre poezia sa: „Mă consideră simbolist decadent. Dacă zi ei așa, conced și eu. Nu mă consideră poet modern. Dar timpul rămâne a decide.” Atât de rupt de lume era, încât în 1941, Al. Rosetti s-a adresat epistolar Agathei rugând-o să-i trimită fotografia și facsimile din opera…defunctului soț, pentru a fi incluse în monumentala Istorie călinesciană (cu 16 ani înainte ca el să-și găsească liniștea absolută la cimitirul Bellu).

Crezând că omul s-a născut pentru a fi singur, Bacovia se abținuse de la orice comentariu literar: „Citesc din toți, dar nu admir pe nimeni”. Remarca lui N. Manolescu, care o va supăra pe Agatha, e cât se poate de veridică: „e fantomă din lumea pe care a creat-o”. Fără vajnicul lui agent literar, fragilul și timidul Bacovia n-ar fi trecut nici de cordoanele de polițiști, atunci când trebuia să ridice premiul Fundației regale, fiind așteptat de Carol al II-lea și suita. După 1944 a scris și mai rar: „Și jalea de a nu face un vers…/Sunt cel mai trist din acel oraș”.

De când George al ei i-a șoptit „Vi-ne-în-tu-ne-ri-cul” (22.05.1957), Agatha s-a luptat, vreme de aproape un sfert de secol, pentru înființarea casei-muzeu, ridicarea unei statui la Bellu și la liceul din Bacău, reeditarea completă a operei, înființarea unui cenaclu literar „G. Bacovia”, numirea fiului Gabriel drept custode al casei-muzeu (bășcălia balcanică l-a plasat în umbra urieșescului Bacovia drept…Bacovițelul?!). S-a bătut cu Călinescu în posteritate și cu Petroveanu în antumitate, care nu i-au reflectat soțul cum se cuvine în critică. Până a închis ochii, Agatha a susținut că nimeni n-a fost atât de valoros ca George (se acoperă astfel un secol de bacovianism: 1881, nașterea lui, 1981, moartea ei). Bine susținea Bacovia, „din jocul de-a poetul, nu poți ieși teafăr niciodată”.

Cezar Vasilescu

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5