Eugenia – Maria CUCEU: Ninge mârunt….

Ninge mârunt….

 

 

Ninge mârunt si lin…..

Vîntul tace, nu mai geme

Mestecenii brodati, abea îsi miscâ

Coroana albâ, de noptile-nstelate

Troienitâ.

Totul este azi atît de sfînt!!

De parcâ-ar fi o vie paginâ

Dintr-o poveste veche, pârâsitâ

Ce tipâritâ e din nou, în plinâ-ameazâ

Cînd ”D-na Iarna” e la ea acasâ.

Iar peste toate-ntinderile-acum,

Cu strâlucirea ei nemârginitâ

Domneste si brodeazâ!

Îmbrâcatâ în rochii lungi, catifelate

Albe, argintii, albastre, gri,

Gâtitâ e, parcâ mereu de bal

Din zori de zi si pînâ-n searâ

Sau, pentr-o micâ promenadâ, chiar

Acum, cînd linistea-nserârii, iar

Încet, încet se lasâ peste-ntregul sat

Ce-i tot mai trist si înghetat!…

Condurii ei, cei noi si argintii,

Pâsesc atît de fin pe-ntinderile albe!…

Parcâ plutesc prin aer, în ritmul cadentat

Dansînd cu fulgii mici de nea

Ce se astern pe ne-asteptate-n calea ta…..