E ger cumplit afară!

 

 

E ger afară, acuma după-amează!

Iar fulgii rari, domoli si mici

Încearcă să schiteze-un pas de dans

În adierea vîntului de făurar,

Care-si arată colţii, decuseară-n prag.

 

A fost tăcut o zi întreagă

Vijeliosul, răutăciosul şi îngheţatul făurar!!

Cînd, dintr-o dată, începe-a cerne de cu zor

Dîndu-i Babei-Iarna, atâta ajutor!

 

Ce-n graba mare, coboară-şi sâtele din pod

Scuturându-şi cu iutime, veselie

Cojoacele-nălbite, eşrfele nădite

În dansul fulgilor de nea, ce se aştern

Pe vâi, râzoare, culme şi-n pridvor.

 

Si cerne cu iuţeală Băbăţia, nu se lasă

Chiar dacî sara bună, peste sat încet se lasâ!…

Nimic n-o sperie, nici ciorile ce croncânesc în pomi

Sau strigâtele de copii ce se aud de prin ocol,

Ori fluieratul feciorasilor în cor!

 

Care, grâbiti se-ndreaptâ ca-n fiecare searâ

În sezâtori, la fete cu furca subsioarâ.

Si nu le pasâ de ninsoare, sau de gerul aspru

Ce scîrtîie afarâ, sub talpâ la picior.

 

Cu pana codreneascâ, în cusma pe-o ureche,

Strâbat în grabâ ulite alunecoase si podete.

Si-ndatâ-s asezati la gura sobei,

Dînd fetelor tîrcoale, fusul sâ le fure!!

 

O, si cîte ”sârutâri – pedepse”

Le-aplicâ ei pe loc, frumoaselor istete

Ce râsucesc fuiorul din degete mâiestre!

 

Si cîtâ veselie se deapânâ în case

Cînd lampa-n grindâ pîlpîie încet,

Abea, abea mai arde….

 

Câ e trîrziu tu, nanâ

Cu guba ta cea lungâ si turcanâ!….

Iar noaptea rece, înghetatâ

De fâurar albastrâ, clarâ,

Toatâ-i înstelatâ astâ-searâ

Câ-i ger cumplit afarâ!!!