Stavrofora Iosefina GIOSANU: Fapte pământeștii pentru binecuvântări cereștii

Așezată la poalele munților și înconjurată de liniștea codrilor și de limpezimea izvoarelor, Sfânta Mănăstire Varatic este, de peste două veacuri, un loc al rugăciunii neîncetate și al lucrării harului lui Dumnezeu.

Aici, timpul se așază în rânduiala ascultării, a nevoinței și a slujirii, iar viața monahală devine mărturie a frumuseții care se naște din rugăciune și din iubirea de aproapele.
În acest duh de continuitate duhovnicească, anul proclamării canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, împreună cu Sfântul Cuvios Iosif de la Varatic și Sfântul Cuvios Gheorghe Pelerinul, este pentru obștea noastră un moment de mare bucurie și adâncă recunoștință, ca încununare a unei istorii în care sfințenia s-a lucrat în tăcere, prin smerenie și jertfă.

Această bucurie a fost întărită prin aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, care a pecetluit, în chip văzut, legătura duhovnicească dintre neamul Brâncovenilor și Mănăstirea Varatic, unde rugăciunea și memoria bisericii se împletesc într-o singură respirație duhovnicească.
Între aceste chipuri luminoase strălucește și Sfânta Elisabeta (Safta) Brâncoveanu, una dintre cele mai alese fiice ale neamului românesc. Născută din familie de veche noblețe, ea a purtat în lume demnitatea rangului, dar și-a descoperit adevărata chemare în lumina Evangheliei. A înțeles că darurile primite nu sunt spre stăpânire, ci spre slujire, împlinind cuvântul Scripturii: „Celor cărora li s-a dat mult, mult li se va cere” (Luca 12, 48).
Viața ei se arată ca o lucrare tainică a harului, în care noblețea pământească se transfigurează în slujire jertfelnică. A ales lumina faptelor bune în locul strălucirii trecătoare și osteneala pentru aproapele în locul odihnei în cele vremelnice.
Chipul ei rămâne mărturie că adevărata vrednicie se naște din credință lucrătoare și din iubire smerită.

Lucrarea sa filantropică își află împlinirea în întemeierea Spitalului Brâncovenesc din București, ridicat pentru îngrijirea celor bolnavi și lipsiți. În jurul acestuia au luat ființă școli și așezăminte de milostenie, devenite liman de alinare pentru mii de suflete. Într-o vreme a suferinței fără sprijin, Sfânta Elisabeta a arătat că iubirea creștină nu rămâne idee, ci se face faptă și jertfă.
În viața ei se descoperă o maternitate duhovnicească, născută din credință. Fără urmași după trup, a devenit mamă a celor săraci, a bolnavilor și a celor părăsiți, purtându-le durerile ca pe ale sale. Astfel, întreaga ei viață s-a transformat într-o liturghie a milosteniei, în care chipul omului suferind a fost recunoscut drept chipul lui Hristos.

După anii de lucrare, Sfânta Elisabeta și-a petrecut ultimii ani la Mănăstirea Varatic, unde viața sa s-a așezat deplin în rânduiala rugăciunii și a liniștii în Dumnezeu. Aici, ceea ce începuse în lume s-a desăvârșit în taină: o viață închinată integral lui Hristos, în pace și smerenie.
În liniștea mănăstirii, dăruirea ei s-a adâncit, devenind rugăciune neîncetată și lucrare lăuntrică. Sfânta Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a fost o adevărată ascetă, ale cărei fapte și rugăciuni răsună peste timp. Așa cum nota marele cărturar și arhiereu Neofit Scriban, ea este „o Tavita a României, o Tavita a Scripturii” … și, adăugăm noi, o Tavita a Varaticului, un far de credință și liniște pentru toate generațiile care îi trec pragul. Privind la viața ei, împreună cu a Sfintelor Cuvioase Nazaria și Olimpiada, înțelegem că sfințenia este lucrarea tainică a lui Dumnezeu în inimile celor care răspund chemării Sale. Fiecare dintre ele poartă același chip al Evangheliei trăite:rugăciune, slujire și jertfă.

Această carte: Sfânta Elisabeta (Safta) Brâncoveanu de la Varatic – viața, ctitoria și nevoința, apărută sub egida Centrului Cultural Spiritual Văratic&Editura Mușatinia,  nu este doar o mărturie istorică, ci o chemare vie la discernerea lucrării lui Dumnezeu în istorie prin oameni sfințiți. Viața Sfintei Elisabeta (Safta) Brâncoveanu rămâne chemare la credință lucrătoare, la milostenie și la statornicie în Hristos.

Îndrăznim să mărturisim că acest „fir roșu” al sfințeniei nu s-a întrerupt și nu se va întrerupe, căci Dumnezeu lucrează și va lucra în chip tainic prin suflete smerite. Privind la aceste sfinte, înțelegem că sfințenia femeii în Biserică nu este o simplă pagină de istorie, ci o epifanie a Logosului lui Dumnezeu în lume. Prin rugăciune, cultură, jertfă și filantropie, ele au arătat că femeia poate fi nu doar păstrătoare a tradiției, ci și izvor de lumină duhovnicească pentru întreg poporul lui Dumnezeu.

Întru acest duh de adâncă recunoștință, se cuvine a aduce mulțumire maicilor din obștea Mănăstirii Varatic, care au ostenit cu multă râvnă, răbdare și dragoste la alcătuirea și îngrijirea acestui volum. Prin lucrarea lor tăcută, statornică și plină de evlavie, ele au așezat cu rânduială și cu simțire duhovnicească mărturia sfințeniei, spre folosul celor ce vor citi și spre întărirea memoriei vii a Bisericii. Osteneala lor se face astfel nu doar lucrare editorială, ci slujire adusă lui Dumnezeu și sfinților Săi, în care se împletește ascultarea cu rugăciunea, dăruirea cu smerenia și iubirea cu jertfa.

Fie ca Domnul, Cel ce vede întru ascuns și răsplătește fiecăruia după lucrul său, să le dăruiască pace adâncă, bucurie neînserată și spor în toată fapta cea bună.

Stareța Sfintei Mănăstiri Varatic
15 Iulie 2026