FEBRILĂ PRIMĂVARĂ INTUBATĂ
in memoriam Emil Botta – „Întunecatul April”

Ton, ton, semiton, ton..
Prea multe afone voci se-ntorn!
În surdină tubă, trombon, bas în ambon…

(Război în noi și-ntre noi;
Răul adastă, noroi în noi!)

O, Primăvară, rănită, sfâșiată-n Nadir:
Ce greu respiri, în vreme făr’ de ploi!
Lotcă abandonată, zăcând în larg,
Scândurile gem, otconul dezlegat.
Abitir răsfoit-am cartea vieții zi de zi
Limanul nu există, ci hău ca după potop.
Simt: iubirea, de tine mă păzește, Primăvară,
Sayyidi dragă și sufletul mă dor.

Ești doar un eufemism, vălătuc sau zvon,
Conspirații cu secrete, mizerii, alt coridor?

Am făcut dragoste cu tine, Primăvară
M-am lăit, dar tot murdar, pierdut muritor.
S-a tot spus să-mi pun un desuu pe dos
Să am noroc. Acum doresc prea bine
Să port masca la ceafă, de-a-ndoselea, zău!

Iată, noaptea a-ngenuncheat lângă trupul tău,
Primăvară, cu genunchii la gură, pe frunte cu zăbranic!
Norii s-au sinucis loviți de fulger hai-hui,
Cu caznă plângându-și soarta, plouând.
E noapte, și… ce noapte, peste lume!
Descoperim înnoit viața și nu calea serafimilor.
Frumusețea, splendoarea încă există, persistă;
Fugar o privire aruncăm: în grădină alai diafan;
E nunta Albei-Crina și mândrul Roșu-Crin;
Iar tu, suflete, mândru chir, strivești iarba.

Renașterea naturii, de ast’dată, ne-a oferit
Drept trufandale, ființe lugubre, monstruoase,
Cu schelet și trup din altă lume, invadatoare.
Ne doftorim cu speranță și Real Time PCR,
Testăm norocul, supraviețuirea și alinarea.

Lumea nu-și mai încape pe coaja Terrei,
Mai abitir ne grăbim spre extincție și Neant.

Damno, suus Caesar! Așteptăm în zadar
Spre limpezire, trezire, un dictator perpetuus,
Ordine s-așternem peste lucruri, printre oameni.
Ne purtăm în ăst mileniu, răi și fameni.
Unde-i regăsirea, comoara viețuirii descoperind-o?
Ca pe o arrasa, zălog de omenie, oferind
Să complinim minciuna, dezastrul, nimicnicia!

Eu rămân, Primăvară, mawlanga, veșnic,
Robul tău prea plecat, cu lacrimi secate.

TRAGEDIE. DRAMĂ. UMANĂ COMEDIE.