Tănase GROSU, București

FEERIE
(Pe un motiv din „Pushpahâsa”)

Zorilor surorilor – ziorel de ziuă:
Umbrar trainic am gătat,
Suplu vânt l-o legănat,
Roua-n perle l-o scăldat,
Raza soarelui l-o sărutat.
Fain covor asupra abrucat,
Țesut grijat în aur și arnice.
Dururoarea alungă, rămâi ferice.
În loc de flori și niscai desene
Am așternut unul din poeme.
Păstor fiind la ciopor de cuvinte
Ascuns-am un secret ce nu minte.
Pură întâmplare, doi tineri din vale
Iubirea lor, sub umbrar, cată alinare.
În brațe strânsă, suspinu’ fetei,
Ca prin minune, poemu’ țesut înflori,
Trupurile tinere, flori albe le-acoperi.
Fermecătoare fata, fermecat covoru’.

Fata înfiorată:
„Vezi, dacă tot pleci,
dorul să nu-l iei,
și dorul să-l lași
de mai multe ori
în grădina cu flori.”

Băiatu’ îndrăgostit:
„Drăguțele picioruște
cum s-or face flori albastre
și n-or mai face ornuțe;
Din mânuțe – viorele;
din cosițe – micșunele;
din guriță – lămâiță;
pomișor
din ochișori;
lutișor
din trupușor…”