FEREASTRĂ DESCHISĂ
Nu doar un chip Ambiţia deţine.
Îi recunoşti imaginea de sfântă,
Dar şi de diavol care înspăimântă.
Bărbat e şi femeie strânse-n mine.
În osteneală grabnic se frământă,
Dar şi în nepăsare-i şade bine,
Virtutea ei de-a ști că se cuvine
În înjosire uneori se-mplântă.
Smerenie e-n cel ce vrea durere,
Dar şi-n acel cu umblet auster.
O îndârjire-n calea spre plăcere,
Dar şi-n ascetul vieţuind stingher.
Să scap de vanitatea din artere
Ca să deschid fereastra către cer.
(2004 – sonet nepublicat în volum)