Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Fizica, o mare împăciuitoare

În „Tribuna învăţământului” nr. 933 (21-27 ianuarie 2008), Alexandru Mironov, în articolul „Pericol! La orizont barbarii…”, pune în discuţie problematica din ce în ce mai reală a invaziei obscurantismului. Cu câţiva ani în urmă, participând la Buşteni la o dezbatere moderată chiar de Alexandru Mironov, am pus exact această problemă. Atunci Alexandru Mironov a evitat un răspuns tranşant, apelând la un pic de diplomaţie. Probabil nu ajunsese la „capătul răbdării”. Acum, însă,… „Europa va fi atacată foarte curând de fundamentalismul creştin”, atenţionează domnul Mironov, şi tind să cred că are doar un pic de dreptate. Atacul e declanşat de la baza piramidei sociale, iar cei care au o cultură ştiinţifică simt aceasta şi vor să ia atitudine. O simt şi cei care au cultură umanistă, însă au o…reţinere.
Personal, nu voi fi niciodată de acord cu cei care adoptă teoria inexistenţei lui Dumnezeu, gen marchizul de Sade (care pune caracterul independent al Naturii la baza justificării abuzurilor şi crimelor ca acte de plăcere), gen Dolmance în „Dialogul al treilea”, precum Roger Cotes, Voltaire ori, mai spre noi, comuniştii. Nu e de acceptat nici situaţia actuală când prin Europa nu se ia atitudine atunci când Biblia este terfelită, însă se interzice cu desăvârşire orice referire ireverenţioasă la Coran. Mai mult, recent, într-un articol al domniei sale din „Idei în dialog” nr.1/ 2009, H.–R. Patapievici constată şi ia atitudine faţă de excluderea oricărei menţionări a creştinismului în Preambulul la Proiectul de Tratat pentru instituirea unei Constituţii Europene, văzând în această excludere trei lucruri: 1.cetăţenilor europeni nu li se recomandă să se identifice public în calitate de creştini; 2. nu este încurajată ideea de a defini oficial tradiţia culturală a Europei în termeni de creştinism; 3. în viziunea oficialilor europeni nu este indicat ca patrimoniul spiritual al cetăţenilor europeni să fie definit în termeni religioşi. Astfel că un cuvânt de ordine circulă prin Europa – cristofobia , concomitent cu o constatare – Noii Europe îi lipseşte o voce:creştinismul.
Nu au suport nici cererile tot mai insistente ale Bisericii de a fi scoasă din programa şcolară teoria darwinistă. Atât timp cât cei mai înfocaţi darwinişti au acceptat că această teorie „…ne arată cum corpul omului poate proveni dintr-o formă animală inferioară, prin legea selecţiei naturale, dar ea nu ne învaţă şi de ce posedăm facultăţi intelectuale şi morale cu altă origine, căreia nu-i putem găsi o cauză imediată adecvată decât în universul invizibil al spiritului”, nu văd de ce biserica nu ar insista pe armonizarea părerilor privind această „altă nouă lege ce trebuie descoperită”, care se află „dincolo de legea selecţiei naturale” şi care, bănuim,e de natură transcedentală.
Optimiştii cred că poate avea loc o armonizare, mai ales că există şi o teorie a împăcării ştiinţei cu religia susţinută (pe la 1900) de filozoful american William James. Problema este dacă se poate adapta Europei având în vedere că, după cum constata Virgil Nemoianu (vezi „Familia” nr. 2/2002), „…o seamă de intelectuali sunt cuprinşi de disperare că religia e prea activă, prea prezentă în populaţie şi societate”.
Sorin Dumitrescu a ajuns la o altă concluzie, aceea că tot combătând ateismul, „s-a trezit în faţa unui adversar la fel de redutabil – relativismul”. Comentând fenomenul relativizării credinţei, Dan Stanca ajunge să se întrebe: „Cine reprezintă un pericol mai mare? Acela care nu crede şi răcneşte din adâncul bojocilor necredinţa, sau acela manierat, subtil, cultural care relativizează credinţa şi o îneacă într-un labirint intelectualist?” Revenim la Virgil Nemoianu (vezi aceeaşi sursă) care ne mai calmează accentuând că până la urmă „…nu există nici o cultură, societate, organizare umană, pe nici un meridian, în nici o perioadă istorică, să n-o fi postulat existenţa unei transcendenţe”.
Până la urmă, marele mediator, cu reale şanse de a rezolva disputa, este fizica. Contrar celor exprimate uneori, fizica nu s-a opus niciodată lui Dumnezeu şi nici nu a negat existenţa acestuia. Vom exemplifica pentru început cu Newton care, genial fiind, a intuit catastrofa teologică ce s-ar fi produs şi a zis: „Gravitaţia este Dumnezeu”. Această afirmaţie este prima mare salvare a creştinismului de către ştiinţă făcută prin intermediul fizicii. Explicând că mecanicismul este în sine insuficient, Newton a decis, contrar multora dintre admiratorii lui, că atracţia nu poate fi o proprietate esenţială a materiei şi că este semnul prezenţei şi acţiunii lui Dumnezeu în lume.
Timpul a trecut implacabil, gravitaţia a rămas şi continuă să rămână într-o „superbă izolare”, dacă e să folosesc o inspirată formulare făcută de Andrei Dorobanţu, aproape nimic esenţial nu s-a mai întâmplat când, iată, apare Albert Einstein şi, după cum la fel de bine punctează acelaşi Andrei Dorobanţu, „prin tot ce a spus, tot ce a făcut, el a văzut un lucru care nouă oamenilor obişnuiţi nu ne este dat”. Dorinţa lui declarată „Vreau să ştiu gândurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii”, au făcut din Einstein, după Newton, al doilea salvator al creştinismului. Va exista şi un al treilea mare salvator al creştinismului, acesta va fi dat tot de fizică şi va fi acela care va materializa marele vis a lui Einstein: unificarea Electromagnetismului cu Gravitaţia. Un vis care nici acum nu se întrevede a fi materializat prea curând.
După cum se ştie, s-a reuşit unificarea a trei forţe. Mai întâi s-a unificat forţa slabă cu forţa electromagnetică, obţinându-se forţa electroslabă, apoi aceasta cu forţa tare. Cine va reuşi să unifice Gravitaţia cu cele trei deja unificate, va deveni cel de-al treilea mare salvator al creştinismului.

 Georgică Manole



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 28 de abonați

Fizica, o mare împăciuitoare

În „Tribuna învăţământului” nr. 933 (21-27 ianuarie 2008), Alexandru Mironov, în articolul „Pericol! La orizont barbarii…”, pune în discuţie problematica din ce în ce mai reală a invaziei obscurantismului. Cu câţiva ani în urmă, participând la Buşteni la o dezbatere moderată chiar de Alexandru Mironov, am pus exact această problemă. Atunci Alexandru Mironov a evitat un răspuns tranşant, apelând la un pic de diplomaţie. Probabil nu ajunsese la „capătul răbdării”. Acum, însă,… „Europa va fi atacată foarte curând de fundamentalismul creştin”, atenţionează domnul Mironov, şi tind să cred că are doar un pic de dreptate. Atacul e declanşat de la baza piramidei sociale, iar cei care au o cultură ştiinţifică simt aceasta şi vor să ia atitudine. O simt şi cei care au cultură umanistă, însă au o…reţinere.
Personal, nu voi fi niciodată de acord cu cei care adoptă teoria inexistenţei lui Dumnezeu, gen marchizul de Sade (care pune caracterul independent al Naturii la baza justificării abuzurilor şi crimelor ca acte de plăcere), gen Dolmance în „Dialogul al treilea”, precum Roger Cotes, Voltaire ori, mai spre noi, comuniştii. Nu e de acceptat nici situaţia actuală când prin Europa nu se ia atitudine atunci când Biblia este terfelită, însă se interzice cu desăvârşire orice referire ireverenţioasă la Coran. Mai mult, recent, într-un articol al domniei sale din „Idei în dialog” nr.1/ 2009, H.–R. Patapievici constată şi ia atitudine faţă de excluderea oricărei menţionări a creştinismului în Preambulul la Proiectul de Tratat pentru instituirea unei Constituţii Europene, văzând în această excludere trei lucruri: 1.cetăţenilor europeni nu li se recomandă să se identifice public în calitate de creştini; 2. nu este încurajată ideea de a defini oficial tradiţia culturală a Europei în termeni de creştinism; 3. în viziunea oficialilor europeni nu este indicat ca patrimoniul spiritual al cetăţenilor europeni să fie definit în termeni religioşi. Astfel că un cuvânt de ordine circulă prin Europa – cristofobia , concomitent cu o constatare – Noii Europe îi lipseşte o voce:creştinismul.
Nu au suport nici cererile tot mai insistente ale Bisericii de a fi scoasă din programa şcolară teoria darwinistă. Atât timp cât cei mai înfocaţi darwinişti au acceptat că această teorie „…ne arată cum corpul omului poate proveni dintr-o formă animală inferioară, prin legea selecţiei naturale, dar ea nu ne învaţă şi de ce posedăm facultăţi intelectuale şi morale cu altă origine, căreia nu-i putem găsi o cauză imediată adecvată decât în universul invizibil al spiritului”, nu văd de ce biserica nu ar insista pe armonizarea părerilor privind această „altă nouă lege ce trebuie descoperită”, care se află „dincolo de legea selecţiei naturale” şi care, bănuim,e de natură transcedentală.
Optimiştii cred că poate avea loc o armonizare, mai ales că există şi o teorie a împăcării ştiinţei cu religia susţinută (pe la 1900) de filozoful american William James. Problema este dacă se poate adapta Europei având în vedere că, după cum constata Virgil Nemoianu (vezi „Familia” nr. 2/2002), „…o seamă de intelectuali sunt cuprinşi de disperare că religia e prea activă, prea prezentă în populaţie şi societate”.
Sorin Dumitrescu a ajuns la o altă concluzie, aceea că tot combătând ateismul, „s-a trezit în faţa unui adversar la fel de redutabil – relativismul”. Comentând fenomenul relativizării credinţei, Dan Stanca ajunge să se întrebe: „Cine reprezintă un pericol mai mare? Acela care nu crede şi răcneşte din adâncul bojocilor necredinţa, sau acela manierat, subtil, cultural care relativizează credinţa şi o îneacă într-un labirint intelectualist?” Revenim la Virgil Nemoianu (vezi aceeaşi sursă) care ne mai calmează accentuând că până la urmă „…nu există nici o cultură, societate, organizare umană, pe nici un meridian, în nici o perioadă istorică, să n-o fi postulat existenţa unei transcendenţe”.
Până la urmă, marele mediator, cu reale şanse de a rezolva disputa, este fizica. Contrar celor exprimate uneori, fizica nu s-a opus niciodată lui Dumnezeu şi nici nu a negat existenţa acestuia. Vom exemplifica pentru început cu Newton care, genial fiind, a intuit catastrofa teologică ce s-ar fi produs şi a zis: „Gravitaţia este Dumnezeu”. Această afirmaţie este prima mare salvare a creştinismului de către ştiinţă făcută prin intermediul fizicii. Explicând că mecanicismul este în sine insuficient, Newton a decis, contrar multora dintre admiratorii lui, că atracţia nu poate fi o proprietate esenţială a materiei şi că este semnul prezenţei şi acţiunii lui Dumnezeu în lume.
Timpul a trecut implacabil, gravitaţia a rămas şi continuă să rămână într-o „superbă izolare”, dacă e să folosesc o inspirată formulare făcută de Andrei Dorobanţu, aproape nimic esenţial nu s-a mai întâmplat când, iată, apare Albert Einstein şi, după cum la fel de bine punctează acelaşi Andrei Dorobanţu, „prin tot ce a spus, tot ce a făcut, el a văzut un lucru care nouă oamenilor obişnuiţi nu ne este dat”. Dorinţa lui declarată „Vreau să ştiu gândurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii”, au făcut din Einstein, după Newton, al doilea salvator al creştinismului. Va exista şi un al treilea mare salvator al creştinismului, acesta va fi dat tot de fizică şi va fi acela care va materializa marele vis a lui Einstein: unificarea Electromagnetismului cu Gravitaţia. Un vis care nici acum nu se întrevede a fi materializat prea curând.
După cum se ştie, s-a reuşit unificarea a trei forţe. Mai întâi s-a unificat forţa slabă cu forţa electromagnetică, obţinându-se forţa electroslabă, apoi aceasta cu forţa tare. Cine va reuşi să unifice Gravitaţia cu cele trei deja unificate, va deveni cel de-al treilea mare salvator al creştinismului.

 Georgică Manole
Citeşte mai departe



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 28 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5