FOAMEA

E foame de humă dinspre noi,
E fuga spre margini în puhoi,
Iar lutul din lut ne apasă,
Ne intră în brazdă, ne intră-n casă.

Pământul ne cheamă și dispare,
Moartea, hârlețu’ nu-și-l mai are,
Noroi e-n scârbă, jocu-i după drâmbă,
Nisipul e minciună, joaca-i nebună
Și duhul e un spațiu-durere,
Și toate-s în rotunda plăcere
Din tăcerea parului cu fiere.

De-aș putea convinge minciuna
Să mai spună un cuvânt,
O mie de povești, plus una
Cu un sfânt,
Aș mai posti încă o clipă,
Căci foamea nu explică, doar țipă.

E aceeași foame de humă din noi,
Și chiar de-i marțea, chiar de e joi,
Nu mă mai vreau pe lista de eroi!

Eu sunt eul din voi
Azi sau într-o altă joi.

18 -04 -2026