Contează foarte mult ce citesc copiii, de aceea ei au nevoie de îndrumarea unui cunoscător al literaturii. Absenţa lecturii e evidentă în vocabularul lor sărac, în comportament, în gândire, în violența limbajului, în dificultatea lor de a comunica sentimente şi gânduri despre ceea ce îi înconjoară. Fiecare copil are receptivitate sufletească pentru lectură, însă noi trebuie să ştim a trezi acea receptivitate, a o hrăni şi a o menţine trează până când elevul este capabil să hrănească singur setea de lectură, alegând în mod conştient cărţile pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele, vocabularul, experienţa de viaţă.
Lectura are o serie de beneficii semnificative în dezvoltarea cognitivă a elevilor. Aceste beneficii se extind dincolo de simpla dobândire a cunoștințelor și contribuie la dezvoltarea capacităților mentale și a abilităților cognitive. Iată câteva dintre aceste beneficii:
Dezvoltarea vocabularului și a limbajului – citind diverse tipuri de cărți și materiale scrise, elevii
își îmbogățesc vocabularul și își dezvoltă abilitățile de exprimare orală și scrisă. Această dezvoltare a limbajului îi va ajuta să comunice mai eficient și să înțeleagă mai bine conceptele complexe.
Îmbunătățirea abilităților de gândire critică – lectura încurajează elevii să gândească critic, să
analizeze informațiile, să identifice idei principale și detalii relevante și să-și formeze opinii bine fundamentate. Aceste abilități sunt esențiale în rezolvarea problemelor și luarea deciziilor în diverse contexte.
Dezvoltarea imaginației și creativității – citind povești, romane de ficțiune și alte texte imaginative, elevii își activează imaginația și creativitatea. Această capacitate de a-și imagina lumi și personaje noi îi ajută să găsească soluții inovatoare în diferite domenii.
Dezvoltarea abilităților de concentrare și atenție – lectura solicită o concentrare prelungită, ceea
ce ajută la dezvoltarea abilității de a păstra atenția asupra unei sarcini sau informații pentru perioade mai lungi de timp. Această abilitate este utilă în învățare, dar și în alte activități zilnice.
Cunoașterea și înțelegerea lumii – prin lectură, elevii au oportunitatea să exploreze diverse
subiecte, culturi, perioade istorice și perspective. Aceasta le mărește înțelegerea lumii înconjurătoare și îi ajută să devină cetățeni mai informați și deschiși la diversitate.
Dezvoltarea memoriei și a abilităților de învățare – lectura constantă poate îmbunătăți memoria și
abilitățile de învățare ale elevilor. Înțelegerea și reținerea informațiilor din diverse surse contribuie la dezvoltarea capacităților cognitive.
Creșterea empatiei și a înțelegerii sociale – lectura poveștilor despre personaje cu experiențe
diferite poate dezvolta empatia și înțelegerea socială. Elevii pot învăța să vadă lumea din perspective variate și să dezvolte abilități de comunicare și interacțiune mai eficiente.
Dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor – în literatura de ficțiune sau non-ficțiune,
personajele se confruntă adesea cu diverse provocări și probleme. Prin lectură, elevii pot învăța cum să identifice soluții, să găsească căi de rezolvare și să înțeleagă consecințele deciziilor luate.
Stimularea curiozității intelectuale– lectura poate stârni curiozitatea elevilor pentru subiecte noi și neexplorate. Această curiozitate poate motiva căutarea de informații suplimentare, cercetare independentă și dezvoltarea unui interes pentru învățare pe tot parcursul vieții.
Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio-vizuale în difuzarea culturii, cu toată uşurinţa accesării informaţiei pe internet, cartea rămâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire. Lectura oferă cititorului prilejuri unice de reflecţie. Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formativ-educative care îşi pun amprenta asupra întregului comportament al cititorului. În faţa cărţii trebuie să stai cu inima deschisă, căci ea te instruieşte , te mângâie, te distrează, îţi oferă sfaturi şi idei, îţi dă aripi să zbori în alte lumi pe care le credeai inexistente. Spre deosebire de celelalte surse de informaţie – televizorul, radioul, cinematograful, internetul, – cartea are un mare avantaj – ea este un prieten tăcut şi discret.
Pentru a ieşi din rutina orelor de lectură elevii pot alcătui jurnale de lectură care să le permită evidențierea sinelui. Discuțiile nerestricționate pot da senzația de libertate totală. Metodele de lucru vor fi cele activ–participative, se pot organiza şezători literare, sau ieşiri în natură pentru a discuta pe marginea operei citite.
Scopul nostru, al dascălilor, este acela de a-l transforma pe elev într-un consumator de lectură, conştient de valoarea şi importanţa cărţii în desăvârşirea personalităţii lui, de rolul pe care-l ocupă cartea în relaţionarea cu lumea din jur, cu restul universului. Abilitatea pentru lectură, pe care noi încercăm să o formăm la elevii noştri, este o noțiune care include abilitatea de a reflecta la ceea ce se citește și este considerată o unealtă în atingerea scopurilor individuale și sociale. Aceasta este abilitatea de a înțelege și de a folosi acele forme ale limbajului scris cerut de societate și/sau valorizate de individ. Tinerii cititori pot construi înțelesuri dintr-o varietate de texte. Ei citesc pentru a învăța, pentru a fi participanți într-o comunitate de cititori sau pentru propria lor plăcere.
Cititorii sunt preocupați de a construi înțelesuri, de a cunoaște strategii de citire eficiente și de a reflecta la ceea ce au citit. Aceștia au atitudini pozitive față de lectură și citesc atât pentru recreere, dar și pentru a achiziționa informații. Înțelesul este construit în interacțiunea dintre cititor și text în contextul unei anumite experiențe de lectură, cititorul aducând un întreg repertoriu de deprinderi, strategii cognitive și metacognitive precum și cunoștințe legate de context.
Lectura se poate face atât în scop literar, caz în care cititorul se angajează în evenimente și în acțiuni imaginare, suportă consecințe, se transpune în personaje sau în atmosferă, receptează sentimente și idei, se bucură de limbajul în sine. Cititorul aduce cu sine întreaga experiență,sentimentele, aprecierea limbajului și cunoștințele despre formele literare.
Vorbim însă şi despre literatură ce are drept scop achiziţionarea şi utilizarea de informaţii când cititorul nu se implică în lumi imaginare, ci în aspecte din viața reală. Cititorul poate depăși achiziția de cunoștințe folosindu-le în scopul gândirii și acțiunii. Aceste texte au diferite forme dar distincția majoră o face organizarea cronologică sau necronologică.
Strădania noastră de a stimula interesul pentru lectură al elevilor vizează:
- îmbogățirea limbajului artistic;
- cultivarea sentimentului propriei valori;
- cultivarea sentimentului de încrederea în forțele proprii;
- afirmarea personalității creatoare;
- dezvoltarea competenţei elevilor de a se exprima cursiv, coerent atât scris, cât şi oral;
- dezvoltarea creativităţii prin lectură;
- cultivarea plăcerii de a citi, de a se apropia de bibliotecă, de carte;
- formarea unor criterii axiologice proprii prin care să distingă singuri ce şi când să citească;
- formarea unui inventar de instrumente de analiză a operei literare care să-i ajute pe elevi să comunice mai bine cu ei înșişi şi cu cei din jurul lor.
Formele de stimulare şi îndrumare a lecturii sunt bine cunoscute: povestirea, citirea expresivă, lecţiile de popularizare a cărţilor. Câteva dintre metodele prin care am încercat stimularea lecturii în rândul elevilor mei de-a lungul anilor:
Exemplul personal: le-am arătat elevilor că eu însămi sunt pasionată de lectură și discut cu ei despre cărțile pe care le-am citit și cum acestea au influențat gândirea și imaginația mea.
Bibliotecă bine dotată: m-am implicat în achiziționarea de volume pentru biblioteca școlii, am sugerat titluri și autori, am donat cărți pentru îmbunătățirea și înnoirea fondului de carte al bibliotecii școlii.
Evenimente de lectură: am organizat evenimente de lectură, precum cluburi de carte sau ore de lectură în clasă, unde elevii pot discuta despre cărțile pe care le citesc și pot împărtăși opinii.
Alegerea liberă a cărților: permit elevilor să-și aleagă propriile cărți în funcție de interesele lor, am instituit regula „o carte citită = o notă bună” prin care o dată pe semestru elevii au ocazia să prezinte o carte aleasă de ei și să primească o notă în catalog.
Dezvoltarea abilităților critice: după ce citesc o carte, îi încurajez pe elevi să-și exprime părerea cu privire la acțiune, personaje, mesaj, conflicte.
Dezbatere literară: am organizat dezbateri în clasă pe diverse teme sau aspecte din cărțile citite. Elevii pot argumenta puncte de vedere diferite și pot învăța să vadă subiectele din mai multe perspective.
Proiecte creative: după lectura unei cărți i-am încurajat să creeze proiecte precum ilustrații, povestiri scurte inspirate de cărți sau adaptări teatrale, prezentări, videoclipuri. Spre exemplu, după citirea unui roman de Mircea Eliade, elevii din clasele a IX-a au realizat un proiect în care pornind de la conținutul romanului au făcut o „Călătorie virtuală în India”.
Invitați speciali: în cadrul săptămânii „Școala Altfel” am organizat întâlniri cu scriitori, care au discutat cu elevii despre cărțile lor sau despre procesul de scriere.
Citește în public: citesc mereu elevilor mei fragmente interesante pentru a le stârni curiozitatea și urmărim împreună fragmente în lectura autorilor sau a unor actori celebri.
Adaptări cinematografice: urmărim împreună ecranizările unor cărți citite, discutăm și comparăm cărțile cu adaptările cinematografice sau TV ale acestora. Acest lucru poate fi o modalitate interesantă de a atrage atenția asupra cărților.
Am observat de-a lungul anilor că amestecul de abordări, adaptate nevoilor și preferințelor elevilor, poate contribui semnificativ la stimularea interesului pentru lectură.
Așadar, începând cu clasa a V a, lectura independentă a elevilor trebuie organizată şi stimulată prin diverse măsuri: informări şi recomandări de cărţi, dezbateri tematice pe marginea lecturii independente, şezători literare, jocuri literare, vizionare de filme, spectacole, îndrumarea elevilor în vederea achiziţiei de carte, vizita la târgurile de carte, organizarea de târguri de carte cu ocazia cărora elevii pot cumpăra sau face schimb de cărţi, vizite la bibliotecă sau întâlniri cu scriitori contemporani.
Adrian Marino stabilește următoarele modalități de lectură: lectura-informație, lectura-distracție, lectura-refugiu (formă de evaziune), lectura-plăcere, lectura-cultură, lectura-existenţă. Lor li se pot adăuga, cu eventuale suprapuneri, lectura de întreținere, de îmbunătăţire a profesiei, lectura ca recreere, divertisment, cale spre cunoașterea culturală sau științifică, lectura-curiozitate etc. Ca alte forme se pot aminti, de asemenea, lectura-drog si lectura-tranchilizant, privite ca valori terapeutice.
Cititorul poate fi pasionat, cel care strãbate fãrã alegere tot felul de cărți şi trăiește din influenţa si modelul lor, ocazional, dar cu formaţie multilaterală, cititorul cu pasiuni de etalare a cunoștințelor, cititorul analist, cititorul-filosof, cu tendințe de critic de idei, cititorul snob, cititorul la care literatura devine materie şcolară etc.
Întrucât lectura este „un eveniment al cunoașterii”, studiul cărților de către elevi impune organizarea, îndrumarea si supravegherea de către profesori, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii, folosirea acesteia etc. Mulți profesori, însă, se confruntă cu o realitate: elevii lor nu citesc, nu valorizează lectura, într-un cuvânt nu se simt motivaţi pentru acest efort intelectual. Apropierea elevului de textul literar se realizează prin practicarea unor lecturi diferite (succesive / repetate) ce conduc la înțelegere și interpretare.
Actul lecturii este reprezentat de Alina Pamfil prin patru tipuri de relații care se stabilesc între cititor si text:
„1.a păși din exterior spre interior: intrarea în lumea textului;
2.a fi în interior și a explora lumea textului;
3.a păși înapoi și a regândi datele pe care le avem;
4.a ieși din lumea textului și a obiectiva experiența.”
Elevii care nu citesc sunt prinși într-un cerc vicios: citesc cu greutate, nu le place să citească, nu citesc mult, nu înțeleg ceea ce citesc. Pentru a transforma elevii în cititori mai buni este nevoie de o viziune integratoare, de o regie, de „o punere în scenă”, regizorul fiind profesorul. Un prim pas este clarificarea ţintelor lecturii în şcoală, a competentelor si atitudinilor pe care profesorul își propune, conform programei, sã le formeze prin studiul literaturii. Scopul studiului literaturii în şcoală este formarea unor competente pentru diverse tipuri de lectură: lectura de informare, lectura de plăcere, lectura instituţionalizată.
Şcoala are menirea de a forma un lector competent, dar si un cititor care să-şi formeze gustul propriu pentru lectură, astfel încât să fie un cititor activ pe tot parcursul vieții.
Rolul profesorului este de a urmări nu numai „cât”, ci şi „ce” si „cum” citesc elevii săi. Nu doar numărul de cărți citite contează, ci mai ales valoarea artistică şi educativă a acestora. Un obiectiv important pentru profesorul de limba si literatura română, este trezirea interesului elevilor pentru lectură. Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma intr-o adevărată pasiune, care poate rezista toată viața.
Îndrumarea lecturii elevilor este o acţiune dificilă si de durată. Misiunea de a se ocupa de lecturile școlarilor o au în primul rând părinţii, apoi cadrele didactice: învățătorii, profesorii diriginți, profesorii de toate specialitățile, bibliotecarul. Conlucrând profesorii şi bibliotecarul pot organiza acțiuni pentru promovarea cărții si stimularea interesului pentru lectură. Eficacitatea îndrumării lecturii depinde de documentarea pedagogică, de o cultură generală bogată, de cunoașterea preferințelor elevilor.
Cel care poate influenţa în mod pozitiv alegerea elevilor, în privinţa lecturii, este profesorul de limba si literatura română. Acesta poate, la începutul fiecărui an şcolar, sã verifice si să discute lecturile particulare din vacanţa de vară, sã recomande o bibliografie obligatorie si una facultativă, iar la sfârșitul fiecărui semestru, să rezerve măcar o oră controlului lecturii suplimentare a elevilor. Este bine ca aceste lecturi să fie consemnate într-un caiet special al elevului, jurnalul de lectură. Profesorului îi revine si misiunea de a-l învăţa pe elev „cum se citește” o carte.
Misiunea şcolii de a-i stimula pe elevi să citească este cu atât mai grea, cu cât în unele familii nu există modele în acest sens. Un deziderat al scolii este biblioteca personală a elevului care ar fi ideal să se constituie chiar din clasele primare si să difere de cea a părinților.
Paul Cornea spunea, în lucrarea sa „Introducere în teoria lecturii”, „că nici computerul, nici televizorul nu vor duce la dispariția cărții, că lectura va continua să joace un rol cardinal în viaţa oamenilor, că accelerarea progresului tehnic va fi mereu însoțită de remedierea compensatoare a unui spațiu liber pentru închipuire, visare si căutare de sens”.
Bibliografie
1.Eftenie Nicolae, Introducere în metodica studierii limbii și literaturii române, Ed. Parlela 45, București, 2001;
2.Pamfil, Alina – Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Ed. Paralela 45, 2003
3.Parfene Constantin, Metodica studierii Limbii române, Ed. Polirom, București, 1999
4.Parfene, Constantin, Literatura în şcoală, ediţia a II-a, Ed. Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi, 1997;